Lișița (Fulica atra) este una dintre cele mai răspândite specii de păsări din familia Rallidae, frecvent întâlnită în regiunile cu bălți și lacuri din Europa Centrală și de Est. Această pasăre migratoare preferă apele liniștite, cu vegetație acvatică abundentă, și sosește în România la sfârșitul lunii februarie sau începutul lui martie. Cu un penaj negru-cenușiu și o pată albă distinctivă pe frunte, lișița este o prezență comună în lacurile și iazurile din țară, oferind un spectacol fascinant cu comportamentul său social și teritorial.
Habitatul lișiței: zonele umede din Europa și Asia
Cea mai raspandita si mai mare specie de pasari din familia Rallidae este lisita (Fulica atra). Acestea in general sunt pasari migratoare, insa o mica parte dintre ele sunt sedentare. Populeaza regiunile din Europa Centrala si de Est, Africa de Nord, Siberia si Australia.
Lisita este una dintre speciile cele mai frecvente in tara noastra. Ea prefera in mare parte toate zonele cu balti intinse, iazuri, lacuri, ape care curg incet cu multe plante acvatice. Ea vine la sfarsitul lunii februarie sau inceputul lui martie si pleca in lunile octombrie-noiembrie, adunandu-se atunci in stoluri masive.
Caracteristicile fizice ale lișiței: penaj negru și pata albă de pe frunte
Este o pasare cu penaj negru-cenusiu, recunoscuta usor dupa pata alba de pe frunte. Are degetele prevazute cu membrane lobulare interdigitale puternice si coada scurta. Corpul este de lungime medie, de cca. 45 cm, ciocul relativ mic are culoarea alba.
Sunt pasari timide, prudente, in caz de pericol se aduna in grupuri, bat apa cu aripile, aruncand stropi spre inamic. In sezonul de reproducere sunt vazute in grupuri mari, astfel ele evita pradatorii. Fiind omnivore, se hranesc cu plante, alge, seminte, fructe, dar si cu moluste din apa, sau oua ale altor pasari. Zboara pe distante scurte si inoata bagand cate putin capul in apa, in cautarea hranei.
Reproducerea și cuibăritul lișiței: comportamentul social și teritorial
La inceputul perioadei de clocire, pasarile isi delimiteaza teritoriile, fapt pentru care nu se inteleag intre ele. Pe locul de clocire, in general, primii care ajung sunt masculii. Certuri frecvente apar si intre pasarile imperecheate, care dureaza pana cand incepe confectinarea cuibului.
Apoi, femela are grija ca alte specii straine sa fie gonite din teritoriul deja ocupat. Cand se ajunge la lupta, fiecare incearca sa il impinga pe celalalt sub apa. In perioada imperecherii, masculul este vazut inotand pe apa, cu aripile umflate si gatul alungit.
De obicei, cuiburile sunt instalate in stuf, dar, in unele cazuri, sunt construite si cuiburi plutitoare, din lujere de trestie asezate in straturi si captusite cu vegetatie acvatica densa. Femela depune sase pana la noua oua de culoare galben-deschisa, care sunt clocite cu schimbul, de catre parteneri. Dupa aproximativ 22 de zile, din oua ies puii, care sunt hraniti, aparati si condusi de cei doi parinti. Dupa o perioada de doua luni, ei devin independenti.
Lisita nu este o specie pe cale de disparitie.
Rolul lișiței în ecosistemele acvatice
Lișița joacă un rol important în menținerea echilibrului ecologic al ecosistemelor acvatice. Fiind o specie omnivoră, lișița contribuie la controlul populațiilor de nevertebrate acvatice, cum ar fi melcii și moluștele, dar și al algelor și plantelor acvatice. Prin hrănirea sa diversificată, această pasăre ajută la menținerea unui mediu sănătos în bălți și lacuri.
De asemenea, lișițele sunt prăzi pentru unele păsări răpitoare și mamifere, contribuind astfel la lanțul trofic din ecosistem. În ciuda importanței sale ecologice, lișița este vulnerabilă la poluarea apei și la pierderea habitatului, din cauza expansiunii agricole și a activităților umane.
Va prezentam un video cu lisita:
 este o pasăre migratoare frecventă în România, preferând bălțile și lacurile cu vegetație abundentă.){kind=link}