Luna septembrie – originea şi semnificaţia acestei denumiri. “Vinicer” şi valenţele simbolice ale vinului

Luna septembrie, în calendarul gregorian, pe care îl folosim şi noi astăzi, este a noua lună a anului, marcând începutul toamnei, în emisfera nordică (al primăverii, în cea sudică), dar, în vechiul calendar roman, era a şaptea lună din an (anul începând în luna martie), ceea ce explică şi denumirea acesteia, din latinescul “septem” (şapte).

În tradiţia noastră populară, luna septembrie este numită Răpciune, în lumea veche măsurarea timpului având alte repere, născute din legătura profundă a omului cu natura, cu ritmurile repetabile ale acesteia şi cu muncile agricole.

Diversele dicţionare mai vechi indică drept etimon al cuvântului “Răpciune”, latinescul “raptionem” – “seceriş” (Dicţionarul lui Lazăr Şăineanu) sau sensul de “şterpeleală”/”culesul viei” (Sextil Puşcariu), altele precizează că este de origine necunoscută, iar altele trimit la o origine slavo-greacă.

Dincolo de originea incertă, denumirea populară “Răpciune” pare a face referire la importanţa acestei luni pentru cei care au trudit pământul, iar acum, în acest moment al anului, culeg roadele muncii de peste an şi adună provizii pentru iarnă. Între Sântămării (Sfânta Maria Mare, la 15 august, şi Sfânta Maria Mică, 8 septembrie) este, de asemenea, perioada propice semănăturilor de toamnă.

Şi alte denumiri populare ale lunii septembrie – “Vineţel” sau “Vinicer” (cu rădăcina în latinescul “vindemiarius” – “recolta de struguri” sau, după opiniile altor lingvisti, provenite din slavonescul “vinicije” – “vie”) – fac referire la culegerea roadelor toamnei, încărcate de culori, a prunelor brumării din care “velnicerii” (“povarnagiii”) obţineau rachiul şi, în special, a strugurilor, pentru a scoate din ciorchinii rubinii vinul, “băutura vieţii”sau “băutura nemuririi”.

De altfel, în tradiţia românească, de luna septembrie se leagă o importantă sărbătoare – “Cârstovul viilor” – “Cârstov” făcând trimitere la Sărbătoarea religioasă “Înălţarea Sfintei Cruci” (din sl. “Krustovu” – “Ziua Crucii”), din data de 14 septembrie, iar “Cârstovul viilor”, la faptul că această zi marca începutul culesului strugurilor – un adevărat ritual, în cadrul căruia, după Liturghie, se făcea slujba pe “dealul viilor” şi în pivniţe, pentru a se curăţi locul de “rău”. Apoi, în toată perioada culesului stugurilor, satele erau pline de viaţă şi de bucurie, serile tinerii dansau şi cinsteau în jurul focului, cu must, în ulcele noi, nu înainte de a da din acestă băutură ofrandă pentru morţi.

Încă din antichitate, de la greci şi romani, până în îndepărtatul Orient, vinului i s-au asociat diverse semnificaţii simbolice – bucurie, cunoaştere, iniţiere, contemplaţie. În Grecia, în cadrul sărbătorilor consacrate lui Dionysos (Bacchus, la romani), zeul viţei de vie şi al vinului, licoarea obţinută din struguri era considerată ca fiind sângele zeului, “băutura nemuririi”.

În textele biblice, semnificaţiile simbolice ale vinului sunt, de asemenea, multiple, de la semnul sacrificiului lui Iisus (“Acesta este Sângele meu, al Legii celei noi”- “Cina cea de Taină”), până la expresia bucuriei, a adevărului, a înţelepciunii, in “Cântarea Cântărilor”.

În scrierile lui Titus Flavius Clemens (Clement al Alexandriei), primul teolog creştin, “vinul reprezintă, faţă de pâine, ceea ce sunt viaţa contemplativă şi gnoza in comparaţie cu viaţa activă şi credinţă” (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionarul de simboluri).

Nu întâmplător, motivul viţei de vie, al culesului strugurilor şi al vinului apar şi pe monumentele funerare, din diferite culturi, ca sugestie a vieţii veşnice, dar şi în iconografie, viţa de vie ca imagine a Arborelui Vieţii, iar boabele de struguri, reprezentare a stelelor.

Culoarea vineţie, a strugurilor şi a vinului, combinaţie de roşu şi alb, indică, tot în plan simbolic, o uniune între htonic şi uranian, între cer şi pământ, între trup şi spirit, între înţelepciune şi patimă.

Tradiţiile mai spun că, în luna septembrie, “hotar” între anotimpuri, pământul se “închide”, luând în adâncuri, la adăpost, insectele, reptilele şi plantele, pe care le-a lăsat la lumină în primăvară. Acum se culeg ultimele plante de leac, înainte de a-şi pierde puterea, iar cocorii se pregătesc de plecare, pentru a nu-i prinde vremea rea.

Din punct de vedere astronomic, în luna septembrie are loc şi echinocţiul de toamnă, marcând sfârşitul verii şi începutul toamnei. Anul acesta, echinocţiul de toamnă va avea loc luni, 23 septembrie, ora 07:50. La acest moment, Soarele, în mişcarea sa aparentă pe cer, se va afla deasupra ecuatorului ceresc (proiecţia cosmică a ecuatorului terestru), în “punctul autumnal”, după care va trece în emisfera sudică, zonă in care începe primăvara.

La Polul Nord debutează, la această dată, lunga noapte polară, în timp ce, la Polul Sud, soarele va rămâne deasupra orizontului timp de şase luni. La echinocţiu, ziua este egală cu noaptea, în orice loc de pe Terra, iar după 23 septembrie zilele devin din ce în ce mai scurte, până la Solstiţiul de iarnă, din 22 decembrie.

Alte fenomene astronomice sunt Luna plină, din 14 septembrie, şi Luna nouă, din 28 septembrie, pe care şi astrologii le “exploatează” în previziunile lor, apreciind că sunt semne pentru noi începuturi, pe diverse planuri, în funcţie de zodie.

În luna septembrie, în prima zi de luni, în SUA şi Canada, se celebrează, prin muncă, “Ziua muncii”, iar în duminica următoare, “Sărbătoarea bunicilor”. Japonezii, în a treia zi de luni din luna septembrie, sărbătoresc “Ziua respectului pentru persoanele în vârstă”, iar în Columbia, în a treia sâmbătă din lună – “Ziua iubirii şi a prieteniei”.