Mănăstirea Agapia este o mănăstire ortodoxă de maici, situată la 9 km de Târgu Neamţ. Este cel de-al doilea lăcaş de cult, ca populaţie, din România (aici locuiesc 300-400 de maici), pe primul loc situându-se Mănăstirea Voroneţ. Nu are o arhitectură specifică, însă are o importanţă deosebită, datorită picturilor lui Nicolae Grigorescu, care a pictat interiorul într-un stil laicizant realist, folosind culori luminoase.

Mănăstirea Agapia a fost ctitorită de hatmanul Gavriil Lupu, fratele voievodului Vasile Lupu, între anii 1642-1644. Mănăstirea este numită şi Agapia Nouă, pentru a fi diferenţiată de Schitul Agapia Veche, aflat lângă lăcaş, Gavriil preluând numele de la schit (în limba greacă Agapie înseamnă dragoste). Hatmanul a hotărât să întemeieze o biserică de zid după ce comunitatea din care făcea parte a hotărât să se aşeze în acest loc. Familia Lupu a donat bisericii bani, moşii, cărţi de cult, broderii şi lucruri sfinte, însă, nu de puţine ori, mănăstirea a avut de suferit, fiind incendiată sau jefuită de turci sau tătari. Astfel, lăcaşul a fost restaurat de mai multe ori: între 1848 şi 1858, în 1882, dar şi în 1903.

Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici în anul 1803, din cauza numărului prea mic de călugări, aceştia fiind mutaţi la alte mănăstiri. Domnitorul Alexandru Moruzzi Voievod este cel care a transformat mănăstirea, înfiinţând o şcoală pentru fete în care maicile să înveţe limba greacă, dar şi să brodeze sau să înveţe meşteşugul ţesătoriei. Şcoala a funcţionat neîntrerupt, cu excepţia a trei ani, iar mănăstirea a bătut medalii de merit pentru a recompensa fetele silitoare. Fiecare stareţă a mănăstirii provenea din familii de boieri, având astfel relaţii politice şi economice, dar şi averi. Prima stareţă a fost chiar sora mitropolitului Veniamin Costache, aceasta deschizând o şcoală pentru maici, dar şi una pentru fetele sătenilor, ocupându-se şi cu organizarea soborului şi cu înfiinţarea unor ateliere de broderie sau ţesătorie. Stareţa Elisabeta a fost cea care a refăcut mănăstirea atunci când a fost arsă de turci, după răscoala eteriştilor greci şi tot ea, ajutată de fratele ei, a dăruit bisericii obiecte bisericeşti (vase, cărţi, veşminte).

Însă poate cea mai importantă stareţă de la Mănăstirea Agapia a fost Tavefta Ursache, pe care Grigorescu a numit-o “mama”. Delavrancea şi Vlahuţă au avut un deosebit respect pentru ea, fiind de părere că putea să conducă o ţară. Între 1858 şi 1862 a restaurat în totalitate biserica mare, l-a ales drept pictor pe tânărul Nicolae Grigorescu, a organizat ateliere de covoare şi broderie, iar în 1867 a primit rangul de arhimandrită, ceea ce însemna că putea să poarte cruce de aur şi cârja de stareţă cu mâner de aur şi a fost printre primele maici care s-au dus într-un pelerinaj la Ierusalim. La iniţiativa ei, ia fiinţă o şcoală de muzică, dar şi una de pictură, condusă de Grigorescu. A fost crescută încă de mică în mănăstire, iar iubirea ei faţă de acest lăcaş s-a reflectat în faptul că a renunţat la toate proprietăţile în timpul secularizării averii manăstireşti şi a avut puterea să refacă totul.

În timpul comunismului, Mănăstirea Agapia este atent supravegheată de Securitate, mai ales că maica stareţă de atunci şi maicile nu erau de acord cu acest regim politic. În plus, comunismul a determinat transformarea mănăstirii în stavropighie, depinzând astfel în mod direct de patriarhie. Totuşi, mănăstirea are, vreme de 10 ani, o perioadă înfloritoare: la Seminarul Teologic, înfiinţat în 1948, predau doar călugăriţe cu pregătire universitară şi ia fiinţă Cooperativă “Arta monahală”, care înlocuieşte vechile ateliere meşteşugăreşti. Deşi regimul exercita o presiune mare asupra mănăstirii prin închiderea şcolii, a Cooperativei şi prin alungarea maicilor, stareţa Eustochia Ciucanu reuşeşte să repună pe picioare mănăstirea.

Mănăstirea Agapia dispune de o colecţie de artă rară şi de obiecte bisericeşti deosebite. Chiar interiorul ei în sine reprezintă o colecţie de artă, prin picturi ca Iisus rugându-se în grădina Ghetsimani sau Proorocul Daniil (se spune că această pictură este, de fapt, autoportretul lui Grigorescu). Cel mai important obiect al mănăstirii este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, despre care se spune că a fost purtată în procesiune pe zidul Constantinopolului, când oraşul a fost asediat de perşi, în anul 626. Aceasta face parte din categoria icoanelor Hodighitria, în care Maica Domnului este reprezentată cu Pruncul în braţe, privind spre cel care se uită la icoană. Mănăstirea dispune de multe icoane din secolul al XVI-lea, dar şi de broderii pe mătase, care înfăţişează scene biblice sau de cădelniţe lucrate în filigran de aur. Biserica poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ale căror icoane sunt pictate în colţurile lăcaşului.

Mănăstirea Agapia este una dintre cele mai mari lăcaşuri de cult din ţară, iar cei care sunt caracterizaţi de “dragostea creştină” (agapis) găsesc aici un loc plin de linişte, simţindu-se mai aproape de divinitate. În plus, este un prilej de a vedea un loc în care mulţi sfinţi, voievozi sau personalităţi din lumea culturală s-au regăsit de-a lungul timpului.

manastirea-agapia.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ