Celic Dere (“Pârâul de oţel” –“celik” – oţel, “derea” – pârâu) este un toponim turcesc, aşa cum sunt nenumărate altele în Dobrogea, din timpul stăpânirii otomane, când turcii înlocuiau, adesea, denumirile româneşti ale locurilor.

Construcţia Mănăstirii Celic Dere (situată la 30 de kilometri de Tulcea, în nordul Dobrogei) ţine însă de o perioadă mai târzie, sursele istorice indicând anul 1835 (Grigore Tocilescu, G.I.Lahovari, I.C. Brătianu -“Marele Dicţionar Geografic al României”) sau 1840 (Arhimandritul Roman Sorescu). Atunci, călugării Athanasie Lisavenco (lipovean din Chilia, Basarabia) şi Paisie au ridicat mănăstirea în apropierea locului unde, încă din secolul al XVIII-lea, existase o mică biserică de lemn. De fapt, Athanasie Lisavenco, la vremea aceea, era arhimandrit, viitor posibil episcop al Kievului şi legenda spune că sosirea lui în Dobrogea este legată de un vis în care un înger i-a arătat locul în care va trebui să ajungă pentru a ridica sfântul locaş. De atunci şi până astăzi, la Mănăstirea Celic Dere minunile n-au încetat să se arate, de vreme ce aici se află Icoana Mântuitorului care “se curăţă singură”, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Nerosaiskaia, iar oameni de pretutindeni vin neîncetat pentru a găsi linişte sufletească şi alinare. Construcţia iniţială nu s-a păstrat (fiind distrusă de un incendiu), în locul ei ridicându-se o alta, între 1841-1844 (şi aceasta degradându-se, din pricina inundaţiilor).

Aşa cum arăta astăzi, Mănăstirea Celic Dere, a cărei construcţie a durat între 1901 şi 1916, atrage atenţia de la distanţă, fiind situată pe o colină, străbătându-se peste 50 de trepte până la intrare, străjuite de arbori şi având pereţii exteriori daţi în alb, în întregime. Ancadramentele ferestrelor sunt din piatră, iar coloanele care susţin pridvorul, ca şi cele trei turle mari, din dreptul altarului şi al naosului creează o impresie de solemnitate. Pictura interioară, în stilul bizantin caracteristic bisericilor româneşti ortodoxe, s-a realizat între 1926-1932, iar sfinţirea a avut loc în 1932, mănăstirea având hramul Adormirea Maicii Domnului.

Din punct de vedere arhitectonic, deosebit este faptul că există, practic, două biserici suprapuse. Una formează subsolul construcţiei (cu destinaţia iniţială de gropniţă, ulterior slujindu-se aici în timpul iernii), iar cealaltă este la suprafaţă, delimitarea lor putându-se observa, la exterior, datorită unui brâu care înconjoară edificiul.

Spaţiul interior este larg, împodobit cu sfeşnice şi un policandru, are 85 de strane, iar catapeteasma este făcută din lemn de păr aurit.

Dintre icoanele de la Mănăstirea Celic Dere, cea mai cunoscută este cea care reprezintă chipul Mântuitorului, “Icoană care se curăţă singură”, adusă aici în vremea războiului ruso-turc (1806-1812), de către un soldat care i-a spus preotului căruia i-a lăsat-o în grijă că va veni un timp în care icoana, cu suprafaţa înnegrită, se va lumina singură, iar ochii Domnului Iisus Hristos, închişi, se vor deschide. Toţi cei care ajung la Mănăstirea Celic Dere pot să vadă această minune, pentru că, într-adevăr, icoana este pe jumătate luminată, iar ochii Mântuitorului se deschid câte puţin, având pe chip un zâmbet blând.

Vestită este şi Icoana Maicii Domnului Nerosaiskaia, care a aparţinut, după cum mărturisesc măicuţele de la mănăstire, unei familii din Basarabia. Dintr-un incendiu care le-a ars gospodăria, doar această icoană a rămas întreagă, iar urmaşii lor, văzând-o înnegrită, au vrut să scape de ea, aruncând-o în foc. Icoana nu a ars (nici a doua oară), iar în ajunul Sărbătorii de Înviere, au fost martorii unei alte minuni, pentru că din icoană se răspândea o lumină nepământească. A fost dusă la Mănăstirea Celic Dere, oamenii, de zeci de ani, mărturisind că îi apăra de secetă, inundaţii şi boli sau ori de câte ori, în viaţa lor, intervin momente de cumpănă. “Icoana care vorbeşte” este aşezată în partea dreaptă a altarului şi i se spune aşa pentru că i s-a auzit glasul de cel puţin două ori, o dată când a cerut să fie lăsată în biserică pentru a apăra obştea de invazia turcească şi, altădată, pentru a potoli certurile dintre maicile care trebuiau să-şi aleagă stareţa.

În mănăstire se mai află şi moaştele sfinţilor Epictet şi Astion, Icoana Sfintei Drosita (fiica împăratului Traian, martirizată în 104, fiind una dintre fecioarele care păzeau porunca lui Dumnezeu, strângând moaştele sfinţilor), precum şi a Sfintei Filofteia. De o frumuseţe rară este şi Epitaful Mântuitorului, brodat cu aur şi argint şi tot tradiţia spune că nicio rugăciune rostită aici nu a rămas fără răspuns.

La începutul secolului XX, au funcţionat, în cadrul Mănăstirii Celic Dere, o şcoală, un atelier de pictură bisericească, un atelier de ţesut covoare şi veșminte pentru ceremoniile religioase.

Muzeul păstrează documente istorice şi religioase de o deosebită valoare, în arabă, turcă, persană, cel mai important fiind totuşi Biblia tipărită în 1688, prin grija lui Şerban Cantacuzino, prima traducere integrală, în româneşte, a cărţii sfinte.

Pentru oricine ajunge în această regiune a ţării, pe unde a trecut prima dată Apostolul Andrei, ocrotitorul României, este evident că spaţiul dobrogean şi Mănăstirea Celic Dere, în special, reprezintă dovezi vii ale unei culturi care a rezistat în istorie, chiar şi atunci când timpurile au fost nefavorabile, şi ale unei religiozităţi care pare a renaşte cu şi mai mare forţă.

manastirea-celic-dere.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ