Mănăstirea Gura Motrului este o mănăstire ortodoxă de călugări, ridicată în satul cu acelaşi nume din judeţul Mehedinţi (comuna Butoieşti). Lăcaşul a fost ctitorit de trei ori, iar acum câţiva ani a fost introdus pe lista monumentelor istorice.

Mănăstirea este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri religioase din acest judeţ, iar primul său ctitor a fost, conform tradiţiei, Cuviosul Nicodim. Acesta ar fi ridicat un schit de lemn undeva în secolul al XIV-lea, iar în jurul său a sădit viţa-de-vie. Însă informaţii despre acest eveniment sunt puţine, mai ales că acel schit nu a fost niciodată atestat.

Lucrurile se schimbă în ceea ce priveşte a doua ctitorire a Mănăstirii Gura Motrului. Aceasta datează din anul 1519, când logofătul Harvat a început construcţia unei biserici. Logofătul a fost unul dintre cei mai mari boieri ai curţilor lui Neagoe Basarab şi Radu de la Afumaţi, aşa că averea sa nu era deloc mică. Astfel, Harvat a înzestrat mănăstirea încă de la început cu sate şi moşii, care să asigure existenţa călugărilor. Timp de un secol, lăcaşul a dus o viaţă prosperă, însă, din motive încă necunoscute, lăcaşul s-a distrus.

Cel de-al treilea ctitor al Mănăstirii Gura Motrului este Matei Basarab, care a refăcut clădirile din temelii, mai puţin biserica, în perioada 1642-1643. Biserica a fost reconstruită zece ani mai târziu, de Preda Brâncoveanu, însă acesta a murit înainte să fie finalizate zugrăvelile. Acestea sunt preluate de Constantin Brâncoveanu, nepotul lui Preda, care şi dăruieşte lăcaşului o serie de obiecte liturgice necesare.

Deşi părea să aibă în faţă o existenţă prosperă, Mănăstirea Gura Motrului a fost puternic afectată de un cutremur din 1737. Multe dintre corpuri au fost distruse, iar aproape un secol lăcaşul a fost uitat de lume. Chiar şi informaţiile legate de mănăstire erau foarte rare, ele înmulţindu-se abia în jurul anului 1821, înainte să aibă loc revoluţia lui Tudor Vladimirescu. După acest eveniment, lăcaşul a fost atacat de turci, care au distrus tot ce au întâlnit în cale.

Reînvierea Mănăstirii Gura Motrului începe cu anul 1832, când aici poposeşte egumenul Eufrosin Potecă. Acesta a găsit lăcaşul în ruină şi a început imediat să remedieze situaţia – cu toate acestea, lipsa unor studii de arhitectură a făcut ca refacerea mănăstirii să nu fie chiar de bun augur. Tot în acea perioadă, a fost repictată biserica, în stilul al secco. Bucuria reînfiinţării mănăstirii nu a durat prea mult, pentru că legea secularizării averilor manăstireşti a transformat-o în domeniu parohial.

Mănăstirea Gura Motrului a fost redeschisă abia în anul 1943, de data aceasta ca lăcaş pentru măicuţe. Dar nici ele nu au avut parte de prea multă linişte, pentru că imediat a venit Decretul din 1959, care a închis, din nou, lăcaşul. Urmează o nouă perioadă de pustiire, însă anul 1990 a venit cu o gură proaspătă de aer. Mănăstirea este iarăşi una de călugări, care încearcă din răsputeri să aibă grijă de casa lor. Existenţa le este asigurată de grădină, de animalele care sunt îngrijite cu mult drag şi de donaţiile credincioşilor. Din păcate, ansamblul nu dispune şi de un arhondaric, însă asta nu înseamnă că nu este vizitată. Din contră, curtea devine neîncăpătoare, mai ales când se prăznuieşte hramul Cuvioasa Parascheva”.

Biserica Mănăstirii Gura Motrului are un plan trilobat, fiind împărţită în încăperile tradiţionale: pridvor, pronaos, naos şi altar. Pe lângă arhitectura deosebită, biserica se remarcă prin fragmentele picturii realizate în timpul lui Constantin Brâncoveanu, care urmează a fi restaurată, dar şi prin cea murală, restaurată în anul 1852. Chiar dacă timpul şi-a pus amprenta pe ele, valoarea lor nu poate fi contestată. Nu lipsesc nici tablourile votive ale ctitorilor şi a tuturor celor care au contribuit la ridicarea sau refacerea lăcaşului. Interesantă este şi catapeteasma originală, care este în mare parte arsă, dar care păstrează din frumusețea de odinioară – este din lemn, acoperită cu foiţa de aur şi prezintă motive florale.

Ca cele mai multe lăcaşuri religioase, şi Mănăstirea Gura Motrului are amenajat un mic muzeu, în care sunt păstrate cele mai de preţ obiecte. Multe dintre ele au fost dăruite chiar de Brâncoveanu, iar printre ele se află o evanghelie, un potir, o anaforniţă din argint, o caldeniță din argint, dar şi un clopot. De asemenea, în urma stareţului Eufrosin Potecă au rămas o serie de manuscrise şi cărţi religioase, precum „Evanghelia elinească şi românească” (tipărită în anul 1693, fiind prima evanghelie scrisă în ambele limbi) şi un Minei tipărit în 1845.

 

manastirea-gura-motrului.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ