Mănăstirea Sinaia, situată în Staţiunea Sinaia, la poalele muntelui Furnică (din Bucegi), în preajma unei mici păduri de brazi, este construită în stil brâncovenesc. Cuprinde Biserica Mare (cu hramul Sfânta Treime), Biserică Mică (veche, cu hramul Adormirea Maicii Domnului), Muzeul şi cavoul lui Tache Ionescu (a avut un rol important în realizarea Unirii din 1918).
Zidirea Mănăstirii Sinaia a început în anul 1690 şi s-a terminat la 1695. Lucrările au durat foarte mult datorită dificultăţilor impuse de locul greu accesibil – o regiune sălbatică, pietroasă şi prăpăstioasă a muntelui Sinai.
În anul 1672, spătarul Mihail Cantacuzino, când începe a doua domnie a lui Grigore Ghica (cel care îl omorâse pe tatăl spătarului), este nevoit să fugă împreună cu familia sa, pentru a nu cădea în mâinile vrăjmaşului său.
Legenda spune că: încolţit de urmăritori şi sleit de puteri, spătarul se retrage lângă un schit, în apropierea unui izvor şi jură să ridice o biserică dacă îşi va salva viaţa. Mai târziu, îşi va aduce aminte de locul acesta şi de jurământul făcut şi clădeşte, împreună cu nepotul său Constantin Brâncoveanu, o mănăstire în anul 1694.
La 15 august 1695, are loc inaugurarea „Schitului Sinaia”, la care participă voievodul Constantin Brâncoveanu şi Mitropolitul Ţării Româneşti.
Noua ctitorie din munţii Bucegi avea înfăţişarea unei fortăreţe, cu ziduri puternice, groase şi înalte, pe fiecare latură fiind ridicate chilii, iar la mijloc biserica – toate din piatră de râu, stâncă şi lemn adus din pădurile apropiate.
Ctitorul Mihail Cantacuzino a înzestrat lăcaşul cu moşii şi averi, iar într-un document (din anul 1860), se arată că Mănăstirea Sinaia avea aproape 20 de moşii, tot atâţia munţi, câteva mori, case, prăvălii, locuri de târg, puţuri de păcură etc.
Între anii 1842-1847, în partea de răsărit a mănăstirii, Stareţul Ioasaf şi Stareţul Paisie au ridicat Biserica Mare, cu două corpuri de clădiri, din piatră şi cărămidă.
În anii 1848-1850, fiind în calea armatelor ruso-turce, mănăstirea suferă noi distrugeri, iar o ultimă grea încercare este în timpul războiului Crimeii (1853-1856), când armatele austriece pătrund în Principatele Române, mănăstirea fiind ocupată şi transformată în cazarmă.
În anul 1863, este zidită în curtea Bisericii Mari (închinată Sfintei Treimi) o clopotniţă din piatră şi reparate chiliile. Abia în anul 1903, este redeschisă Biserica Mare. Aici, apare pictat în stil neo-bizantin, pe fond de mozaic aurit, Mitropolitul Iosif Gheorghian şi regele Carol I, regina Elizabeta cu prinţesa Maria şi Mihail Cantacuziono – opere realizate de către pictorul danez Aage Exner.
Mănăstirea este renovată din nou în 1908-1909 (în urma unui mare incendiu) şi în 1951-1957 sunt reparate chiliile, se fac mici retuşări la pictură Bisericii Mari, păstrând originalitatea ei.
Mănăstirea Sinaia are o curte spaţioasă, înconjurată din trei părţi de clădiri (care fac corp comun cu zidurile înalte), având în mijloc Biserica Mare (inaugurată în august 1846). Deasupra intrării (în curte), se află o clopotniţă construită la 1695.
Tot aici, se află Biserica Mică (ctitoria lui Mihail Cantacuzino), care are formă dreptunghiulară (alcătuind în plan crucea latină), cu o lungime de 15 m şi o lăţime de 6 m, cu pridvor deschis pe arcade susţinute de coloane, cu un turn-clopotniță.
Biserica Mică are chenare dreptunghiulare în relief, zugrăvite cu flori. Stâlpii pridvorului, chenarele ferestrelor şi chenarul uşii au o bogată decoraţie sculptată în piatră. Biserica are patru ferestre, înalte şi înguste, care se încheie în partea superioară printr-un arc trilobat. Acoperişul are două turle: turlă de pe naos octogonală, cu opt ferestre înguste, şi turla-clopotniței de formă cubică, cu o fereastră largă.
În interiorul bisericii, se află: pridvorul, pronaosul, naosul şi altarul.
Pridvorul, deschis, cu bolta sa elipsoidală, este susţinut de şapte arcade semicirculare, sprijinite la rândul lor de opt coloane de piatră, frumos decorate cu vrejuri şi foi de viță, frunze de stejar, spice de grâu etc.
Uşa de intrare în pronaos are o ramă de piatră, bogat sculptată, iar pisania, aşezată deasupra uşii, poarta inscripţia cu data „1795”, este încadrată de reprezentarea sculptată a profetului Aaron, cu toiagul înfrunzit şi a lui Moise, cu Tablele legii. Sub panou, este sculptat vulturul bicefal şi stema familiei Cantacuzinilor.
Pronaosul, dreptunghiular, este boltit în semicilindru. Pe latura de nord, în zidul cu grosime de peste un metru, se află uşa scării ascunse, ce urcă în clopotniţă.
Naosul are formă circulară, cu abside laterale puţin adânci, de formă turtită. Patru arce sprijinite pe console susţin alte patru arce pe care se ridică turla.
Altarul este despărţit de naos printr-o catapeteasmă, de zid, cu două uşi, iar în pereţii altarului sunt săpate trei nişe destul de mari.
Biserica Mănăstirii Sinaia a fost zugrăvită de Parvul Mutul Zugravul. Pe boltă, în medalion, pe fond verde, este reprezentat Iisus binecuvântând cu amândouă mâinile. Medalionul este într-o stea cu opt colţuri, în jurul căreia sunt zugrăvite scene din viaţa Sf. Dumitru şi Sf. Gheorghe. Sub acestea, sunt reprezentate scene din Vechiul Testament.
Pe peretele pronaosului, sunt zugrăvite portretele familiei ctitorului. La apus, desupra uşii, sunt reprezentaţi spătarul Mihail Cantacuzino (ctitorul monumentului), Maria şi Teodora, soţiile sale, 18 copii (deşi se ştie că spătarul a avut numai şase).
Pe peretele de nord, sunt reprezentaţi stolnicul Constantin Cantacuzino şi soţia sa Maria (fratele şi cumnata spătarului), voievodul Şerban Cantacuzino (fratele spătarului), Toma, fiul lui Matei Aga (fratele cel mic al spătarului) şi comisul Mihail (fiul ctitorului).
Chiliile, ridicate din piatră şi cărămidă, au ferestre şi uşi mici.
Paraclisul a fost zugrăvit la sfârşitul sec. al XVIII-lea, aşa cum dovedeşte inscripţia săpată în placă de piatră de deasupra uşii.
Masivitatea zidurilor (cu o înălţime de 5-7 m şi o lăţime de 1 m) şi cele 15 metereze pe partea de nord, dovedesc rolul de apărare dat Mănăstirii Sinaia de ctitorul ei Mihail Cantacuzino.
În Mănăstirea Sinaia, se păstrează o interesantă colecţie de stampe, tipărituri, argintărie, obiecte de cult de o mare valoare istorică şi artistică, păstrate într-un muzeu şi o bibliotecă (din anul 1892). Dintre tipărituri: „Biblia de la Bucureşti” (tradusă în limba română în 1688) şi o Evanghelie (tipărită la Moscova în 1689).
În muzeu, se află o frumoasă colecţie de icoane (din secollele XVII- XIX), obiecte de argintărie, cruci de mână sculptate în lemn (îmbrăcate în argint şi pietre scumpe), un potir de argint aurit, o cruce de sidef, cădelniţe etc. Tot aici, se află câteva paftale care au aparţinut ctitorului mănăstirii, epitaful brodat cu fir de aur şi mătase (realizat de Ana Roth) şi veşminte preoţeşti, cusute cu fir de aur.
Mănăstirea Sinaia este un monument istoric caracteristic stilului numeroaselor monumente ridicate în Țara Românească la sfârşitul veacului al XVII-lea şi cursul veacului al XVIII-lea.
Muzeul mănăstirii adăpostește artefacte religioase și obiecte de artă, dar și documente istorice care povestesc despre rolul mănăstirii și al lui Tache Ionescu în contextul Unirii din 1918. Cavoul său, situat pe teritoriul mănăstirii, este un punct de interes major pentru vizitatori.
Peisajul înconjurător al mănăstirii, cu pădurea sa de brazi și proximitatea la Munții Bucegi, oferă oportunități excelente pentru meditație, plimbări și reconectare cu natura, atrăgând vizitatori din toate colțurile țării.
