Mănăstirea Snagov se află în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Ilfov şi este una dintre puţinele mănăstiri din România care se poate „lăuda” cu faptul că a avut zece ctitori.

La mănăstire, se ajunge de pe DN1 – dacă turiştii vin dinspre Bucureşti spre Ploieşti, după aproximativ 45 de kilometri vor vedea un indicator rutier care indică drumul spre Snagov. Astfel, şoferii trebuie să treacă de Țâncăbești şi să facă dreapta până ajung în satul Siliştea Snagovului. Drumul este unul foarte frumos şi pitoresc, fiind însoţit de multe lacuri. Există indicatoare la tot pasul, aşa că turiştii nu au cum să se piardă. La un moment dat, vor ajunge pe malul lacului Snagov – înainte, accesul era posibil doar cu barca, însă între timp a fost construit un pod pietonal, care facilitează drumul.

Începuturile Mănăstirii Snagov au rămas necunoscute. Prima atestare documentară datează din anul 1408, când Mircea cel Bătrân a întărit daniile mai vechi ale lăcaşului religios. Există câteva documente şi studii în care se menţionează faptul că Vlad Ţepeş ar fi ctitorul mănăstirii, acesta ridicând-o în acelaşi an în care a ridicat şi Cetatea Poenari. Însă unii istoricii nu sunt de acord cu această ipoteză, spunând că mănăstirea există deja de o jumătate de secol atunci când domnitorul s-a urcat pe tron.

Totuşi, se ştie că Neagoe Basarab e cel de-al doilea ctitor al Mănăstirii Basarab, el rezidind din temelii vechiul lăcaş. I-a dat hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” şi a clădit-o în stil athonit. Domnitorul a fost foarte ataşat de mănăstirea sa, mai ales că a fost printre primele ridicate după urcarea la tron. I-a dăruit toate obiectele de care avea nevoe, precum şi proprietăţi, iar pe tatăl său l-a înmormântat în pridvor. Nu a reuşit să o şi picteze, însă de acest lucru s-a ocupat Petru cel Tânăr, fiul Doamnei Chiajna şi al lui Mircea Ciobanul.

Mănăstirea Snagov a fost îngrijită şi de Radu de la Afumaţi, Alexandru Coconul, Radu Paisie şi Vlad Înecatul, care au dăruit numeroase danii. În secolul al XVI-lea, spre sfârşit, paraclisul cu hramul „Buna Vestire” ridicat în 1453 a fost refăcut de către monahul Serafim. Acest paraclis nu mai există astăzi, deoarece a fost înghiţit de apele lacului– ultima dată când apare într-un document datează din 1815.

Secolul al XVII-lea a fost unul sângeros pentru această mănăstire. În anul 1628, Matei Basarab a închinat-o Mănăstirii Sfetagora, Snagovul pierzându-şi, astfel, autonomia. Pare că acel moment a fost începutul unei istorii nefericite – domnitorii se tot schimbau în contextul unei instabilităţi politice, iar răzbunările erau crunte. La Mănăstirea Snagov, au fost săvârşite nenumărate asasinate politice, iar cei ucişi au fost îngropaţi chair în curtea lăcaşului. Apoi, Constantin Brâncoveanu a transformat-o în loc de detenţie, fiind închişi aici boierii care ţineau partea habsburgilor.

Deşi jafurile neîncetate şi proasta administrare o aduc în paragină, mănăstirea este salvată de egumenul Antim, ales de Brâncoveanu. Cu ajutorul lui, lăcaşul devine un centru tipografic foarte important: a înfiinţat o tipografie, unde au fost tipărite 14 cărţi liturgice în română, arabă, greacă şi slavonă. De asemenea, repară chiliile şi biserica, însă după plecarea lui, mănăstirea este lăsată din nou în paragină.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Snagov beneficiază de o serie de lucrări de reparaţie şi restaurare. Cu toate acestea, lucrările au fost în zadar, pentru că în secolul al XIX-lea a fost înfiinţată o închisoare în incinta mănăstirii, ceea ce a dus la o degradare şi mai mare. A urmat şi legea secularizării averilor manăstireşti, care a lăsat-o fără niciun sprijin material şi, deşi au fost câteva iniţiative de refacere, acestea nu au fost concretizate. Mănăstirea ajunsese, la sfârşitul secolului al XIX-lea, o ruină.

Mănăstirea Snagov este salvată de la o ruinare totală de Comisia Monumentelor Istorice, care în 1904 se ocupă de refacerea ei din temelii. Abia în anul 1937 este redată credincioşilor şi, de atunci şi până astăzi, a mai trecut printr-o serie de evenimente care i-au adus mari pagube. Însă mănăstirea a dovedit că este o supravieţuitoare – astăzi, credincioşi din toată ţara au ocazia de a veni aici să se roage, într-un loc greu încercat de soartă.

Mănăstirea Snagov a adunat, de-a lungul lungii sale existenţe, mai multe obiecte de tezaur. Unele dintre ele sunt depozitate la Muzeul Naţional de Artă al României (uşile paraclisului dispărut), în timp ce altele se află în interiorul lăcaşului religios. Printre obiectele valoroase, se numără şi presupusul mormânt al lui Vlad Ţepeş. Deşi unii istorici, precum Nicolae Iorga, sunt ferm convinşi că în mormântul din naos se află acest domnitor, alţii infirmă ipoteză. Cert e că în sicriu se află rămăşiţele unui bărbat îmbrăcat în haine scumpe, după cum au arătat cercetările arheologice, însă nu se poate stabili cu exactitate cine e.

manastirea-snagov.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ