Martie, prima lună de primăvară, vine cu triumful luminii, al soarelui, cu o anume “nerăbdare” a fiinţei şi a lumii pentru un alt început şi pentru a da un nou ritm vieţii. Nu întâmplător, în vremurile ancestrale, martie era prima lună a anului, tocmai pentru a marca legătura omului cu ciclurile eterne ale naturii.
Denumirea lunii martie vine de la numele zeului roman Mars (Marte) – simbol al renaşterii, protector al muncilor agricole, zeu fondator al Romei, tatăl gemenilor Romulus şi Remus (din căsătoria cu Rhea Silvia, vestala care întreţinea focul sacru în templul zeiţei Vesta, condiderată de romani ocrotitoarea căminului). Mars/ Marte era şi zeul războiului, pentru că începutul primăverii era şi timpul favorabil pentru reluarea confruntărilor armate.
Tot din timpuri străvechi, începutul lunii martie a fost asociat şi cu o celebrare a feminităţii, un fapt care s-a păstrat în mentalul colectiv de-a lungul mileniilor, fiind vorba de un arhetip care reuneşte deopotrivă frumuseţea, devotamentul, graţia, curajul, inteligenţa, amestecul de inocenţă şi maturitate, spiritul de sacrificiu, transmiţând ideea că feminitatea este puternic legată de “sufletul lumii” (“anima”/ “suflul vital”), de forţele elementare, dar şi de transcendenţă, caracteristici pe care orice femeie, într-un fel sau altul, le întruchipează.
Martie – Kalendae feminarum
În antichitatea romană, ziua de 1 Martie însemna, aşadar, potrivit vechiului calendar, începutul unui an nou, dar şi data la care se celebra “Kalendae feminarum” (“Calendele femeilor”). Cu această ocazie, femeile, purtând pe cap coroniţe din flori (şi singura zi din an când îşi puteau purta părul liber), depuneau ofrande la templul zeiţei Junona (sau “Lucina” – “cea care aduce copiii la lumină”), protectoare a căsătoriilor, a maternităţii, a copiilor, a tinerilor şi a începutului fiecărei luni.
Sărbătoarea “Kalendae feminarum” se mai numea şi “Matronalia”, deoarece, cu acest prilej, erau sărbătorite “matroanele” (nume dat soţiilor aristocraţilor romani). La întoarcerea de la templu, femeile primeau daruri de la soţii lor, iar ele trebuiau să pregătească masa pentru sclavele din gospodărie (care aveau o zi liberă de muncă), așa cum făceau si bărbații romani, pentru sclavi, la Saturnalii (sărbătoare dedicată zeului Saturn, în decembrie).
Alte două zeităţi feminine erau sărbătorite, la romani, în martie – Anna Perenna (“Marea Mamă”, zeiţă a timpului) şi Vesta, al cărei foc sacru, înnoit în fiecare an, la 1 martie, a fost întreţinut fără întrerupere până în anul 391 d.Hr., când împăratul Flavius Teodosiu a interzis slujbele păgâne.
Martie şi simbolul mărţişorului
Luna martie, numită în limbajul popular “Germănar” (“Incolţitorul”), se leagă şi de unul dintre cele mai populare simboluri – mărţişorul (cuvânt derivat/ diminutiv de la “marţ”, denumirea populară a lunii martie).
Emblematic pentru spaţiul sud-est european, prezent în tradiţiile româneşti, bulgare, sârbeşti, greceşti, macedonene, în Ucraina de sud-vest (Bucovina), celebrând începutul primăverii, mărţişorul îşi are originea, spun etnologii, în vechi ceremonii precreştine, de întâmpinare a primăverii.
Un mit povesteşte cum Soarele a fost furat de un zmeu si, fără lumina strălucitorului astru, lumea a devenit întunecată şi tristă, până când un tânăr curajos a reuşit, cu preţul vieţii, să-l elibereze. De atunci, în fiecare primăvară, oamenii cinstesc memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori – una albă (ghiocelul, prima floare a primăverii), alta roșie (simbol al sacrificiului tânărului).
Există, în tot spaţiul balcanic, inclusiv la noi, nenumărate legende ale mărţişorului, cele mai multe legate, evident, de primăvară, dar şi de miturile de întemeiere. Este bine-cunoscută la noi, de exemplu, legenda despre Decebal şi nobilii săi, care, pentru a nu fi luaţi prizonieri de romani, în urma războiului din 105 – 106, s-au retras la Sarmisegetuza, unde s-au sinucis. Era sfârşit de iarnă, început de primăvară, iar primii ghiocei, care crescuseră mai mari şi mai mulţi ca oricând, au fost culeşi de localnici, care au făcut buchete legate cu lâna din hainele celor trecuţi in vesnicie (fire albe, fire înroşite de sânge), creând astfel primele mărtişoare, în amintirea sacrificiului lui Decebal şi al nobililor săi.
La fel de cunoscute sunt şi legendele despre Baba Dochia, în diverse versiuni, în funcţie de regiunile ţării, de la acest personaj derivând şi expresia “zilele babei” (între 1 şi 9 martie), când vremea este capricioasă, când se dă “lupta” finală intre iarnă şi primăvară.
De la Kalendae feminarum, la epoca actuală – un elogiu constant al feminităţii
Dincolo de multiplele semnificaţii ale lunii martie şi ale mărţişorului, este evident că dominant rămâne, legat de această perioadă din an, arhetipul feminităţii, reieterat în diversele simboluri, de la şnurul alb – roşu sau alb – negru (cu trimitere la lumină, iubire, bucurie, fertilitate etc)., la culorile şi formele mărţişoarelor, cărora li s-a conferit, în timp, valoare de talisman (flori, păsări, animale, litere etc.), purtate în dreptul inimii sau la încheietura mâinii, până la sfârşitul lunii sau până când persoana care poartă mărţişorul va zări, pentru prima dată în an,o rândunică, o barză, un copac înflorit.
Martie şi mărţişor amintesc, în fiecare primăvară, că (poate) “femeia este cel mai frumos spectacol pe care omul îl poate admira”, că “ea este memoria vie a lumii” (Kheira Chakor), dar şi că există ceva în fiinţa noastră, a oamenilor, care înţelege, intuitiv, nu numai ritmurile eterne cărora ne supunem, ci şi partea mai subtilă a existenţei, pe care începutul de martie nu poate decât să o potenţeze.
Primăvară frumoasă tuturor!
