Matronalia, în antichitate, după vechiul calendar roman, se celebra la 1 Martie, care era prima zi de primăvară şi prima zi a Anului Nou – o sărbătoare a “matroanelor”, adică a soţiilor cetăţenilor romani şi a mamelor (mater familias), denumire dată, în semn de respect, femeilor căsătorite din aristocraţia romană (conotaţia ironică a cuvântului “matroană” intervenind târziu, în epoca modernă). Sărbătoarea era dedicată, de asemenea, Romei, primăverii si copiilor.
La sărbătoarea Matronalia (sau Matronaliile) participa şi zeul Marte, în semn de recunoaştere a reconcilierii dintre romani şi sabini, după legendarul eveniment al “Răpirii sabinelor”, despre care izvoarele latine spun că ar fi avut loc în timpul domniei lui Romulus. După întemeierea Romei şi popularea cetăţii cu bărbaţi, romanii – afirmă legendele – ar fi invitat la sărbătoarea “Consualia” poporul sabinilor, răpindu-le pe femeile nemăritate, ceea ce a condus la un lung război între cele două popoare, încheiat printr-un acord prin care se recunoştea sabinilor cetăţenia romană, iar suzeranul lor, Titus Tatius, a fost acceptat la conducerea Romei.
În acelaşi timp, chiar denumirea lunii martie vine de la Zeul roman Mars (Marte), zeu al războiului, dar şi al renaşterii naturii, protector al muncilor agricole şi al recoltelor, fondator şi ocrotitor al Romei, tatăl gemenilor Romulus şi Remus, rezultati din căsătoria cu vestala Rhea Silvia, preoteasă a zeiţei focului domestic, Vesta.
Matronalia şi zeiţa Iunona
La romani, 1 martie, când se celebra Matronalia, însemna şi aniversarea inaugurării templului lui Junon (Iunona, de la latinescul “iuventus” – “tinereţe”), cea mai importantă zeitate feminină, regină a zeilor, protectoarea căsătoriilor şi a fecundităţii. Era numită şi “Lucina” (“cea care aduce nou-născutul la lumină”), pentru că ajuta femeile la naşteri. De asemenea, Iunona patrona fiecare primă zi a fiecărei luni (calende), deci şi prima zi din martie.
Cu prilejul sărbătorii Matronalia, Iunona era onorată cu flori aduse la templul construit pe una dintre cele şapte coline ale Romei. Femeile romane primeau, în această zi, cadouri şi bani de la soţii lor, apoi se îndreptau spre templul Iunonei, împodobite cu coroniţe de flori, pe care le depuneau la templu. Soţii, la rândul lor, se rugau pentru sănătatea şi fericirea nevestelor, iar acestea serveau masa sclavelor, aşa cum si bărbaţii îşi serveau sclavii la sărbătoarea Saturnaliilor (în decembrie, la începutul festivităţilor dedicate zeului Saturn).
Matronalia se mai numea şi “Kalendae feminarum” (Calendele femeilor), adică ceea ce numim astăzi “Ziua femeii”. Interesant este faptul că, în antichitatea latină, in luna martie, pe lângă Matronalia, se mai celebrau alte două zeităţi feminine – Vesta, zeiţă a familiei, a căminului, şi Anna Perenna (“Marea Mamă”, zeiţă a timpului), sărbătorită la 15 martie, împreună cu Jupiter (Jupiter Optimus Maximus), zeul suprem.
Aşadar, faptul că prima lună a primăverii, începând chiar cu 1 martie, este dedicată femeii nu este o invenţie a timpurilor moderne, ci se circumscrie unui arhetip al feminităţii, pe care subconştientul colectiv l-a conservat, chiar dacă, astăzi, cei mai mulţi ignoră aceste rădăcini arhaice ale sărbătorilor şi chiar dacă ziua de 8 Martie, de exemplu, este o sărbătoare laică, declarată ca “Ziua Femeii”, la iniţiativa unei jurnaliste, militantă socialistă, Clara Zetkin, în lupta pentru emanciparea femeilor.
Matronalia şi originile autohtone ale sărbătorilor de primăvară
În cultura populară românească s-au păstrat reminiscenţe ale vechii culturi antice latine şi s-au adăugat alte elemente, specifice tradiţiilor autohtone. Peste timp, s-a conservat, în mentalul colectiv, amintirea unor mituri care reflectă fie începutul capricios de primăvară, fie, ca şi în cazul sărbătorii Matronalia, ideea de renaştere, fecunditate.
Una dintre cele mai cunoscute şi mai vechi legende româneşti legate de primăvară şi de luna martie este despre Baba Dochia (al cărei nume poate fi al vechii Dacii), personaj mitologic care întruchipează “nerăbdarea” lumii în aşteptarea renaşterii, iar “zilele babei” sunt cele în care se dă “lupta” finală dintre iarnă şi triumful luminii. Purtarea unui mărţişor, legat cu şnur răsucit, alb şi roşu, ar însemna invocarea protecţiei Babei Dochia.
Şi Legenda Mărţişorului (simbol al primăverii, specific spaţiului balcanic) este legată de miturile de întemeiere şi de momentul când sacrificiul lui Decebal şi al nobililor săi, apărând cetatea Sarmisegetusa, a coincis cu înflorirea primilor ghiocei, care au crescut mai mari şi mai mulţi ca oricând. Se spune că localnicii i-au făcut buchetele legate cu fir alb şi roşu de lână, creând astfel primele mărtişoare.
Alte mituri povestesc cum un tânăr a pornit în căutarea Soarelui, ţinut prizonier de vânturi şi nori sau de un balaur, După luni de viscol şi ger, tânărul a eliberat Soarele, moment în care o lumină roşie a străpuns cerul sau, în alte variante, sângele balaurului a curs peste zăpadă, firele albe şi roşii, împletite, anunţând întoarcerea la viaţă a naturii.
Un anotimp plin de promisiuni
Strict etimologic, cuvântul “mărţişor” este un derivat diminutival de la “marţ” (denumirea populară a lunii martie, din latinescul “Mars”), cu sufixul -isor. Mulţi etnologi cred că originea îndepărtată a obiceiurilor de Mărţişor trebuie căutată în vechea lume tracică, peste care s-au suprapus ritualuri, mituri latine sau slave.
Dincolo de mituri, etimologii, ritualuri, obiceiuri, se pare insă că există ceva în fiinţa noastră care înţelege, intuitiv, ritmurile eterne cărora ne supunem, există ceva care aşteaptă triumful luminii şi al bucuriei de a fi, iar faptul că acest moment se asociază şi cu elogiul feminităţii nu poate decât să potenţeze semnificaţiile începutului de martie, începutul unui anotimp plin de promisiuni.
Primăvara frumoasă tuturor!
