Cuvantul “matase”, care denumeste unul dintre cele mai frumoase si mai elegante materiale, aproape automat se leaga, in mintea noastra, de vechea civilizatie chinezeasca si de “Drumul matasii”, pe care au ajuns, in Europa, timp de doua mii de ani, tot felul de marfuri, nu numai minunata tesatura mentionata anterior, al carei secret chinezii l-au pastrat secole de-a randul, ci si pietre pretioase, ambra, jad, fildes, bijuterii, mirodenii etc. Mai putin se stie faptul ca, tot in Antichitate, in bazinul mediteraneean, matasea era cunoscuta, dar nu cea extrasa din gogoasa viermelui de matase, ci matasea de scoica – un adevarat miracol, pe care omul vechilor civilizatii a stiut sa il descopere si sa il utilizeze.
Nu se poate spune cu certitudine cine a avut ideea de a valorifica aceasta comoara a adancurilor, dar se pare ca matasea de scoica era produsa de popoarele din zona Marii Mediterane, in Insula Creta (in care s-a dezvoltat una dintre cele mai stralucitoare civilizatii europene) si in Egipt, de unde marinari iscusiti porneau sa exploreze tinuturi indepartate si care cunosteau tainele marilor. Fenicienii erau si ei excelenti navigatori si comercianti, cu autoritate unanim recunoscuta in Mediterana. Din tara lor – Canaan (Fenicia) – duceau in Britannia si in alte parti – stofe, ceramica, lemn de cedru si este posibil ca ei sa fi descoperit matasea de scoica. In Vechiul Testament, se pomeneste de “matasea de mare” sau “purpura marina”, atunci cand Solomon, rege al Israelului, ii cere regelui din Tyr, cel mai mare oras din Liban, la vremea aceea, sa ii trimita un mester priceput la prelucrarea matasii de scoica. In total, in textul biblic sunt 45 de versete care fac trimitere la acest pretios material.
Matasea de scoica se obtine din niste filamente de culoare rosiatica produse de Pinna nobilis (numita si “marea perla”), o scoica bivalva, care traieste infipta in adancurile nisipoase ale Marii Mediterane, acoperita, de regula, de ierburi marine. Este una dintre cele mai mari scoici care traiesc in lume, putand sa depaseasca un metru lungime. Cochiliile sunt de culoare maron, cu suprafata rugoasa, acoperite de alge. Desi pare imobila, Pinna nobilis, pentru a se hrani, filtreaza sase litri de apa pe ora, retinand planctonul. In scrierile lui Plinius cel Batran se gasesc o serie de informatii referitoare la faptul ca Pinna nobilis se pescuia cu un instrument numit “pernilegum”, un fel de carlig cu doua brate, atasat unui maner lung, sau cu ajutorul unei corzi manevrate de doi oameni, unul care plonja in apa si o inoda in jurul scoicii uriase si altul care tragea, de la suprafata, sfoara respectiva. Filamentele prelevate de la o scoica masurau in jur de 25 de centimetri. Timp de 10-12 zile erau spalate permanent, pentru a le conferi elasticitate, dupa care erau puse la uscat, intr-un loc bine aerisit si ferit de lumina puternica. Intr-o etapa ulterioara, firele erau tratate cu urina de vaca, deoarece aceasta le sporea luminozitatea. Mai tarziu, in loc de urina s-a folosit zeama de lamaie, in care filamentele trebuiau lasate 36 de ore. Pentru eliminarea tuturor impuritatilor, scarmanarea se facea cu o perie, dupa care se trecea la rasucirea firului, operatie care trebuia facuta cu multa grija, de aceea era o sarcina care cadea intotdeuna in seama femeilor.
Asadar, matasea de scoica se obtinea in urma unor prelucrari meticuloase ale secretiilor (filamentelor) scoicii – cardare (scarmanare), spalare, filare (rasucire), pentru a se ajunge la materialul de o finete extraordinara, cu o stralucire remarcabila si, pe deasupra, ignifug. Filamentele (secretiile unei glande, care se reinnoiesc la fiecare doi ani) se pot intinde foarte mult, pana la un diametru de 2/100 milimetri, fara a-si pierde rezistenta. In Antichitate se pescuiau mari cantitati de moluste, pentru a se asigura cantitatea necesara in vederea prelucrarii firului de matase (de catre sclavi), material din care se faceau haine, foarte scumpe, pentru inaltii prelati si pentru conducatori (regi, patricieni). Pentru 300 de grame de fir de matase, se sacrificau cel putin o mie de scoici. Vesmintele din matase de scoica le dadeau celor care le imbracau prestanta si o aura luminoasa, impresionanta.
Matasea de scoica, evident, se prelucreaza cu mult mai dificil decat cea obtinuta din coconii de matase. In plus, mestesugul prelucrarii matasii de scoica a fost pastrat, de-a lungul timpului, doar in cadrul unor afaceri familiale, care si-au transmis secretul meseriei, din generatie in generatie. Pretul exorbitant al acestui material a facut ca sa fie folosit numai de persoane de rang inalt, in cadrul unor ceremonii deosebite.
Dintre superbele obiecte de vestimentatie confectionate din matase de scoica s-au pastrat doar cateva, care se afla la “Museum fur Naturkunde”, din Berlin – o pereche de manusi brodate in matase, oferite de preotul din Tarente (cel mai cunoscut centru de prelucrare a matasii de scoica, din Italia), regelui Guillaume al II-lea, in 1882 – la Muzeul de Istorie Naturala din Chicago (un manson) sau in muzeele diverselor manastiri din Europa, unde se pot vedea haine de cult, brodate in matase de scoica aurie.
In prezent, Pinna nobilis aproape ca a disparut, din cauza poluarii, a diminuarii vegetatiei subacvatice, dar si din pricina scufundatorilor de ocazie care isi doresc suveniruri exotice si sacrifica aceste scoici. Incepand cu 1992, printr-o directiva europeana, pescuitul scoicii Pinna nobilis a fost interzis prin lege, ceea ce se pare ca a ajutat la refacerea, intr-o oarecare masura, a speciei, in Marea Mediterana.
