Se spune mereu că, în categoria produselor culinare tradiţionale româneşti, pe lângă alte preparate, se afla şi mititeii/micii. S-au făcut şi demersuri oficiale ca aceştia să fie recunoscuţi ca atare, de către Comisia Europeană autorizată în domeniu. Specialiştii în gastronomie, dar, în primul rând, jurnalistul şi memorialistul Constantin Bacalbaşa (1856 – 1935), în cartea Dictatura gastronomică, afirmă că aceştia ar fi fost “inventati” în secolul al XIX-lea şi că ideea i-a aparţinut unui anume Iordache Ionescu, ardelean de origine, proprietar al unui han, la vremea respectivă, pe strada Covaci, din Bucureşti.

Acesta prepara diverse feluri de cârnaţi, pe care îi frigea pe grătar, pentru numeroasa sa clientelă, şi pentru că, la un moment dat, a rămas fără intestinele de oaie (necesare pentru cârnaţi), s-a gândit să pună tocătura de carne, amestecată cu diverse ingrediente, direct pe grătar. – un fel de « găluşte fripte », cum li se spunea.

În privinţa formei corecte a cuvântului, care este un derivat cu sufix, de la adjectivul « mic », trebuie precizat că ambele forme substantivale – mici, mititei – sunt admise ca fiind corecte, preferându-se formele de plural, când este vorba de acest sens, deşi şi singularul mic/mititel poate fi întrebuinţat. Având în vedere că acest termen denumeşte un produs culinar inconfundabil, nu există sinonime (eventual, cârnăcior, dar care are un sens mult mai general), iar substantivul mici/mititei nu are corespondent în alte limbi, străinii pronunţându-l ca în limba română.

Citește și:  Originea şi semnificaţia cuvintelor “Aleluia” şi “Amin”

Cu toate acestea, mititeii se prepară şi în alte ţări din Peninsula Balcanică, dar cu unele diferenţe un compoziţie – la turci, sârbi, croaţi, greci, bulgari – unii susţinând că ar fi un produs originar din Bosnia, unde se numeşte cevapcici.

Calin Felezeu, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, susţine că a descoperit în nişte documente legate de Războiul de independenţă din 1877-1878, o altă explicatie pentru aparitia cuvântului românesc, mai exact că denumirea de „mititei” era dată unor tunuri mici ale artileriei româneşti de la Calafat şi că, în data de 10 mai 1877, când deputatul Vasile Boerescu, cel care a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti, a mers cu nişte prieteni, să sărbătorească proclamarea independenţei României, la restaurantul Capsa, din Bucureşti, ar fi cerut „mititei” (aluzie la tunuri) şi o „baterie’ (două sticle de vin şi una de sifon), explicând gluma ulterior, aceasta apărând şi în presă, de atunci ramând denumirea de mititei pentru “găluştele fripte” şi cea de baterie pentru vinul cu sifon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.