Microplasticele care ne invadează organismul. Care sunt cele mai contaminate alimente şi care sunt pericolele pentru sănătate?

Microplasticele şi nanoplasticele, aceste particule minuscule de plastic, a căror dimensiune este mai mică de 5 mm pentru microplastice sau de 100 de nanometri, pentru nanoplastice (sau de 70 de ori mai mici decât grosimea unui fir de păr), s-au infiltrat peste tot pe planetă – de la gheaţa din Antarctica, până pe vârful Everestului, în măruntaiele animalelor marine, care trăiesc în cele mai adânci șanțuri oceanice, în apa potabilă din întreaga lume, în sol, în aer, în alimente, în organismul uman etc. Acestea sunt transferate în lanțurile trofice, fapt ce duce inevitabil la ingerarea lor involuntară de către oameni.

Microplasticele provin din degradarea obiectelor plastice mai mari, cum ar fi sticlele de apă, pungile de plastic, recipiente diverse, plasele de pescuit etc. , sub acțiunea factorilor de mediu, precum radiațiile UV, căldura sau eroziunea mecanică.

Nanoplasticele, ca şi microplasticele, rezultă din degradarea continuă a materialelor plastice mai mari, sub acțiunea radiațiilor UV, a căldurii, a frecării sau a altor procese fizico-chimice. Pe măsură ce aceste materiale se descompun, fragmentele devin din ce în ce mai mici, până ajung la dimensiuni nanometrice. Sunt invizibile cu ochiul liber, pot fi transportate cu ușurință în aer, apă și sol și pot penetra bariere biologice, cum ar fi membranele celulare, datorită dimensiunii lor extrem de mici.

Microplasticele în solurile terestre

Microplasticele sunt larg răspândite în solurile terestre. În 2022, o analiză realizată de Environmental Working Group, o organizație nonprofit de mediu, a relevat că nămolul de epurare a contaminat aproape 80 937 de kilometri pătrați de terenuri agricole, din Statele Unite, cu „substanțe chimice indestructibile”, care sunt frecvent întâlnite în produsele din plastic și nu se descompun în condiții normale de mediu.

Nămolul de epurare, un produs secundar rezultat în urma tratării apelor uzate urbane, este utilizat frecvent ca îngrășământ organic, mai ales în Statele Unite și in Europa, datorită conținutului bogat în nutrienți, dar şi pentru că eliminarea acestuia în alte moduri presupune costuri uriaşe. În Europa, această practică este susținută și de directivele UE, care promovează o economie circulară a deșeurilor. Se estimează că, anual, între 8 și 10 milioane de tone de nămol de epurare sunt produse în Europa, dintre care aproximativ 40% sunt deversate pe terenurile agricole.

Această utilizare a nămolului face ca terenurile agricole europene să devină cel mai mare rezervor de microplastice din lume, conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Cardiff. Se estimează că între 31 000 și 42 000 de tone de microplastice, echivalentul a 86 000 până la 710 000 miliarde de particule contaminează anual aceste terenuri, pătrunzând până la aproximativ un metru adâncime.

Un pericol pentru sol este reprezentat şi de faptul că microplasticele pot împiedica creșterea râmelor, deoarece pot înfunda tractul digestiv al acestora. Or, se ştie că râmele joacă un rol vital în menținerea sănătății solului – îl aerează, previn eroziunea, îmbunătățesc drenajul apei și reciclează nutrienții.

Microplasticele în apele Terrei

Poluarea cu plastic a fost identificată şi pe plajele unor insule îndepărtate și nelocuite, precum şi în probele de apă de mare de pe întreaga planetă. Un studiu a estimat că aproximativ 24,4 trilioane de fragmente de microplastic se află în apele de suprafață ale oceanelor lumii.

Se întâmplă frecvent ca, din nămolul de epurare, microplasticele să ajungă în râuri şi oceane, pentru că ploaia spală stratul superior al solului, apa (contaminată) se scurge în râuri, solul rămânând în acelaşi timp contaminat cu substanţe chimice toxice.

Un experiment realizat de o echipă de agronomi a constatat, de asemenea, că plasticul servește ca vector pentru plante pentru a absorbi substanțe chimice toxice, cum ar fi cadmiul şi, de exemplu, frunzele de grâu au avut semnificativ mai mult cadmiu decât plantele care au crescut fără plastic în sol.

Cum ajung microplasticele şi nanoplasticele în alimentaţia noastră?

Există un număr uimitor de mare de materiale plastice în lume, astăzi, în condiţiile în care producția globală de plastic a atins un nivel record (peste 450 de milioane de tone anul trecut, adică o creștere de 80% față de anul 2000, estimându-se că se va ajunge la 1,1 miliarde de tone până in 2050) şi, potrivit unei analize recente, din cele circa 16 000 de substanțe chimice din plastic, cel puțin 4 200 sunt considerate a fi „foarte periculoase” pentru sănătatea umană și mediu.

Pe măsură ce aceste substanțe chimice se descompun în mediu, ele se pot transforma în microplastice și apoi în nanoplastice, particule atât de mici încât știința s-a chinuit decenii să le descopere. Microplasticele şi nanoplasticele pot ajunge în alimentație prin mai multe căi:

Contaminarea apei – microplasticele sunt prezente în apele oceanelor, râurilor, lacurilor și chiar în apa potabilă. Peștii și alte organisme acvatice pot ingera aceste particule, care apoi ajung în lanțul alimentar și, în cele din urmă, în farfuria noastră.

Contaminarea alimentelor – microplasticele pot fi găsite în diverse alimente, cum ar fi fructele de mare, sarea de mare, mierea, laptele, zahărul, berea, băuturile energizante etc. Contaminarea se poate produce fie prin mediul în care aceste produse sunt cultivate/ recoltate/ produse, fie prin ambalarea și procesarea acestora.

Ambalajele din plastic – alimentele ambalate în plastic pot absorbi microplastice din ambalaj, mai ales dacă sunt expuse la căldură sau la lumina solară. De exemplu, încălzirea alimentelor în recipiente din plastic în cuptorul cu microunde poate contribui la eliberarea microplasticelor în alimente.

Contaminarea aerului – microplasticele pot fi prezente în aer sub formă de praf. Acestea pot ajunge pe alimentele expuse sau pot fi inhalate și ulterior ingerate.

Care sunt cele mai contaminate alimente cu microplastice?

Materialele plastice de unică folosință (adică ambalajele – sticle, pahare, caserole, tăvi, etc.) în contact cu alimentele, ne invadează viața de zi cu zi. Atât de mult încât unii dintre noi, spun cei care au făcut analize şi calcule, ingerăm circa 5 grame de microplastice pe săptămână, echivalentul unui card de credit, cum se precizează într-un raport al WWF (Fundația Mondială a Naturii). Iată doar câteva exemple de produse alimentare contaminate:

Proteinele animale si vegetale

Un studiu efectuat la începutul acestui an, publicat în “Environmental Research”, arată că 90% din probele de proteine animale și vegetale au fost testate pozitiv pentru microplastice. Au fost analizate peste 12 proteine consumate în mod obișnuit – carne de vită, piept de pui și nuggets, carne de porc, fructe de mare, creveți, peste etc. şi s-a constatat că cele mai multe microplastice erau conţinute în creveţi (o medie de 300 de bucăți de microplastic per porție), iar cele mai puţin contaminate au fost pieptul de pui, urmat de cotletele de porc. Fructele de mare, peștii, moluștele și crustaceele sunt printre cele mai expuse la microplastice. Deoarece aceste organisme filtrează apa sau consumă alte organisme care pot fi contaminate, ele acumulează microplastice în corpul lor, care ajung apoi în lanțul alimentar uman.

Apa îmbuteliată

Într-un litru de apă îmbuteliată s-au găsit 240 000 de particule de plastic din șapte tipuri de materiale plastice, inclusiv nanoplastice. Microplasticele au fost găsite însă şi în apa de la robinet. Nivelurile variază în funcție de sursa apei și de procesul de filtrare folosit.

Cu peste 52 de miliarde de litri de apă îmbuteliată și consumată într-un an sau 109,9 litri de apă de persoană pe an, europenii se situează în frutea principalilor consumatori. Sticlele de plastic devenite deșeuri şi care se găsesc cel mai mult pe plaje și în oceane se degradează într-o perioadă extrem de lungă, între 100 și 1000 de ani. În plus, plasticul nu este un material inert, apa conținută în sticle conține microplastice și poate conține urme de poluanți.

Microplasticele in fructe și legume

Fructele și legumele pot absorbi microplasticele prin sistemele radiculare ale plantelor și pot transfera acele fragmente chimice pe tulpinile, frunzele, semințele și fructele plantei. Merele și morcovii au fost cele mai contaminate fructe/ legume, cu peste 100 000 de microplastice pe gram. Cele mai mici particule s-au găsit în morcovi, în timp ce cele mai mari bucăți de plastic au fost găsite în salata verde, dar care era totuşi și cea mai puțin contaminată.

Orez, sare, zahăr

100 de grame (o jumătate de cană) de orez înseamnă 3 – 4 miligrame de plastic, cantitate toxică ce poate fi redusă cu până la 40%, spun specialiştii, prin spălarea orezului.

Sarea roz de Himalaya are, potrivit analizelor, cele mai multe microplastice, urmată de sarea neagră și sărea marină. Zahărul este, de asemenea, o cale importantă de expunere umană la acești micropoluanți.

Studiile au relevat prezența microplasticelor si în miere și zahăr, posibil din cauza contaminării mediului în care sunt produse sau din procesul de ambalare.

Bere, băuturi răcoritoare, băuturi energizante

În unele mostre de bere, băuturi răcoritoare, băuturi energizante, în special cele produse în regiuni cu poluare ridicată, au fost detectate microplastice. Contaminarea poate apărea în timpul procesului de fabricare sau din apă.

Produsele lactate

Există dovezi că microplasticele pot fi găsite și în produse lactate, pătrunse prin intermediul furajelor consumate de animale sau din ambalaje.

Microplasticele – riscuri grave pentru sănătatea umană

Un vast studiu efectuat de o echipă de cercetători americani în 109 ţări, de-a lungul a 28 de ani, a pus în evidenţă aspecte îngrijorătoare legate de riscurile pe care microplasticele şi nanoplasticele îl reprezintă pentru organismul uman. Date fiind dimensiunile foarte mici, acestea pot pătrunde în aproape toate organele – în stomac, în creier, plămâni, inimă, în ficat, în ţesuturile placentare materne şi fetale, în laptele matern etc. – provocând probleme inflamatorii, leziuni celulare și perturbări hormonale.

În 2022, specialişti de la Universitatea Liberă din Amsterdam au identificat microplastice, pentru prima dată, şi în sângele uman (aproximativ 1,6 µg de microplastice circulă pe mililitru de sânge), cu sublinierea că este mai mare cantitatea de microplastice ingerată de copii decât de adulţi.

S-a observat, de asemenea, că nanoplasticele pot pătrunde la nivel celular, cu riscuri de genotoxicitate (capacitatea unei substanțe de a deteriora ADN-ul).

Nanoplastice găsite în arterele gâtului, in unele cazuri, făceau că respectivele persoane să prezinte de două ori mai multe riscuri de a avea un atac de cord, accident vascular cerebral sau de a muri din orice cauză în următorii trei ani, decât persoanele care nu au avut astfel de particule nocive.

 Microplasticele si perturbarea sistemului endocrin

Sistemul endocrin este responsabil de reglarea hormonilor în organism, iar perturbarea acestui sistem poate duce la o varietate de probleme de sănătate. Iată câteva pericole asociate microplasticelor în legătură cu sistemul endocrin:

Substanțe chimice perturbatoare endocrine (EDCs)

Microplasticele pot conține sau absorbi substanțe chimice perturbatoare endocrine (EDCs), cum ar fi bisfenolul A (BPA), ftalații și alte compuși toxici. Aceste substanțe chimice pot imita sau bloca acțiunea hormonilor naturali, interferând cu procesele hormonale normale din organism.

Vi s-a întâmplat să cumpărați alimente calde în pungi de plastic sau produse conservate în cutii metalice? Ați consumat vreodată apă dintr-o sticlă de plastic lăsată la soare? Sau v-ați văzut copiii ducând la gură jucării din plastic? Obișnuiți să beți cafea caldă din pahare de plastic? Ați trecut printr-un tratament dentar? Dacă răspunsul la aceste întrebări este afirmativ, ar trebui să fim mai atenți la astfel de situații, deoarece acestea pot avea un impact semnificativ asupra stării noastre de sănătate.

Bisfenolul A (folosit, de exemplu, multă vreme, la fabricarea biberoanelor şi a altor produse din plastic, la păstrarea gustului alimentelor etc. şi interzis astăzi) și, mai recent, Bisfenolul S (compuşi chimici incluşi în categoria perturbatorilor endocrini), sunt substanţe mult mai periculoase decât s-a crezut inițial și decât au estimat producătorii.

Riscurile sunt amplificate de faptul că aceste substanțe sunt prezente într-o varietate de produse cu care intrăm în contact zilnic, de la sticle de apă și telefoane, la jucării și conserve, de la produse cosmetice și echipamente sportive, la tuburi farmaceutice din aluminiu, ambalaje pentru creme, unguente și altele.

Probleme de dezvoltare și creștere

La copii și adolescenți, interferența cu hormonii de creștere și alți hormoni critici poate afecta dezvoltarea normală a organismului. Expunerea la microplastice poate genera tulburări de creștere și de dezvoltare.

Disfuncții ale tiroidei

Microplasticele și chimicalele asociate pot afecta funcționarea normală a glandei tiroide, care este esențială pentru metabolism, reglarea temperaturii corporale și dezvoltarea neurologică. Tulburările tiroidiene pot duce la afecțiuni precum hipotiroidismul sau hipertiroidismul.

Risc crescut de obezitate și diabet

Unele EDC-uri sunt legate de tulburări metabolice, inclusiv obezitatea și diabetul de tip 2. Aceste substanțe pot perturba metabolismul normal al glucozei și al grăsimilor, contribuind la acumularea de grăsime corporală și la rezistența la insulină.

Interferența cu hormonii sexuali

EDC-urile găsite în microplastice pot afecta hormonii sexuali, cum ar fi estrogenul și testosteronul. Aceasta poate duce la probleme de reproducere, inclusiv infertilitate, pubertate precoce la copii și alte tulburări ale dezvoltării sexuale.

Impactul asupra sistemului imunitar

Microplasticele pot afecta indirect sistemul endocrin prin perturbarea funcției imune. Un sistem imunitar afectat poate contribui la inflamație cronică, iar aceasta, la rândul său, poate influența negativ reglarea hormonală și poate exacerba problemele endocrine.

Deși cercetările sunt încă în desfășurare pentru a înțelege pe deplin impactul microplasticelor asupra sistemului endocrin, dovezile existente sugerează că expunerea continuă la microplastice și substanțele chimice asociate acestora poate avea consecințe grave asupra sănătății endocrine și generale.

Modalităţi de reducere a riscului de expunere la microplastice

Până când oamenii de ştiinţă, specialiştii din diferitele industrii vor găsi modalităţi de diminuare a efectelor nocive generate de microplastice şi nanoplastice, putem să fim atenţi la câteva aspecte, pentru a reduce expunerea la aceste pericole, cum ar fi:

• evitarea alimentelor depozitate în recipiente de plastic, optând, pe cât posibil, pentru ambalaje din hârtie sau carton, veselă reutilizabilă etc.
• utilizarea de produse de larg consum (de îngrijire personală, haine etc.) făcute din materiale naturale;
• consumul de alimente proaspete, pentru a elimina cât mai mult alimentele procesate și ultraprocesate învelite în plastic.

În zilele noastre, creșterea rapidă a populației la nivel global și accentul pus pe marketing și profit au condus la neglijarea sănătății publice. În plus, prin utilizarea zilnică a diverselor obiecte și produse, precum și prin alimentele pe care le consumăm, ne expunem involuntar unor riscuri semnificative care ne afectează treptat, insesizabil.

Este un act de responsabilitate față de noi înșine și față de viață să nu ignorăm aceste aspecte, să nu ne resemnăm, gândindu-ne că suntem inevitabil înconjurați de substanțe toxice pe care nu le putem evita. Este esențial să redescoperim cum să ne protejăm sănătatea și resursele vitale, căutând în același timp soluții pentru a combate ceea ce amenință natura și omul și riscă să devină pandemia secolului XXI – agresiunea toxicității.