Mina de sare de la Turda îmbină vechiul cu noul, într-un joc în care de câştigat are doar turistul. Exploatarea de sare de la Turda este cunoscută încă din Epoca Romană. Astăzi, cu ajutorul fondurilor europene, mina de sare de la Turda şi-a schimbat înfăţişarea, fiind gata să-i primească pe cei care urmează tratament curativ în cele mai moderne baze de tratament subteran, specific minelor, iar turiştii pot vizita, în condiţii moderne, frumuseţile din adâncul minei.

Sare extrasă din mina de sare de la Turda are o vechime de aproximativ 13.5 milioane de ani, perioada badeniană, formarea sării fiind favorizată de existenţa unei mări puţin adânci şi a climatului tropical arid, care a favorizat evaporarea apei şi suprasaturarea soluţiei saline.

Peste straturile de sare, s-au depus, ulterior, formaţiunile sedimentare, greutatea acestei pături determinând că sarea, care este un strat cu o anumită plasticitate, să iasă la suprafaţă sub forma unor cute diapire. Acest fapt este valabil şi în cazul minei de sare de la Turda.

Există dovezi care susţin ipoteza unei exploatori anteromană (înainte de anul 106 e.n.), însă dovezi clare ale unui minerit organizat şi sistematizat apar începând cu exploatările romane. Între anii 106-274 e.n., romanii au exploatat intens zona, sute de tone de sare luând drumul Romei sau al altor zone ale Imperiului Român.

Modul de exploatare a sării de către romani era prin săparea unor camere piramidale. După retragerea aureliană, a românilor de pe teritoriul Daciei, la sud de Dunăre, mina de sare pare a nu fi exploatată. Nu există dovezi istorice sau arheologice care să dovedească că în perioada postromană până la ocuparea Transilvaniei de către maghiari, mina de sare ar mai fi fost exploatată.

Prima atestare scrisă a exploatării minei sub dominaţia maghiară datează din 1075, când documentul menţionează existenţa vamei de sare a minei Turda, de pe valea Arieșului. La 1271, mina de sare de la Turda este dăruită Episcopiei de Transilvania.

Între secolele XV-XVII, sunt deschise 4 mine de exploatare a sării în cadrul minei de la Turda. Este vorba de: Mina Katalin, Mina Horizont, Mina Felsko-Akna şi Mina Joseph.

Odată cu instalarea dominaţiei hasburgice în Transilvania, mina de sare de la Turda devine un obiectiv foarte important pentru administraţia imperială, şi economia sa, mina trecând în directă admnistrație imperială.

Astfel, se deschid noi galerii pentru exploatarea subterană a sării, mai precis încă 5 ocne, şi anume: Maria Theresia, Mina Anton, Mina Cojocneană, Mina Rudolph, Mina Ghizela.

Mina Theresia se deschide în 1690, forma fiind de clopot, la fel ca în cazul minelor Anton şi Cojocneana. Minele Rudolph şi Ghizela au formă trapezoidală.

Mina Theresia, deschisă în 1690, sub forma unui clopot are o adâncime de 90 m, la baza minei fiind un lac cu o adâncime medie de 6-8 m, şi o lăţime maximă de 70 m. Pe peretele nordic al minei, se află celebra cascadă de sare, formată prin precipitarea soluţiei saline suprasaturate care curgea dinspre vechile zone de exploatare romană.

Deosebit de interesantă şi punctul de atracţie maxim al turiştilor este Mina Rudolph, a cărei exploatare a început în anul 1867. Adâncimea de 40 m, echivalentul a 13 etaje. Există o scară din lemn de 13 etaje, fiecare etaj marcând un an nou în exploatarea sării la acel nivel.

Mina Ghizela, a cărui exploatare a început în 1857, are forma trapezoidală, însă a fost rapid abandonată. În prezent, este folosită ca bază de tratament pentru pacienţii cu probleme respiratorii.

Însă minele ridicau adevărate probleme în ceea ce priveşte aducerea la suprafaţă a sării exploatate. Astfel, începând cu 1853, se construieşte galeria de acces Franz Josef.

Începând cu anul 1932, se sistează lucrările de exploatare a sării din minele de sare de la Turda.

Motivul este simplu: tehnologia învechită, împreună cu o calitate slabă a sării şi costuri de producţie şi vânzare peste preţul practicat de alte mine din zona Transilvaniei, a determinat ca această mină să fie considerată nerentabilă pentru scopuri extractive.

În perioada comunistă, 1948-1992, Galeria Franz Josef a fost folosită ca depozit de brânză. Mediul steril, cu condiţii climatice aproape constante favoriza fermentaţia unui anumit tip de brânză.

Astfel, începând cu 1992, mina a fost dată în exploatare turistică, principalele puncte de atracţie fiind: crivacul păstrat din perioada habsburgică, folosit pentru scoaterea sării din mine, scara de lemn denumită „scara bogaţilor”, aceasta fiind folosită de nobili pentru accesul în mină, precum şi un altar săpat în sare.

O curiozitate referitoare la mina de sare de la Turda este că, deşi legenda spune că sarea era exploatată de condamnaţi, raportul din 1526 al germanului Hans Dernschwam către curtea imperială prezintă faptul că sarea era exploatată de angajaţi cu contract de muncă pe un an, precum şi de zilieri. De asemenea, conform aceluiaşi document istoric, în 1526, lucrătorii minei au făcut grevă, niciunul neprezentându-se la muncă, deoarece noul comitet al cămărilor a refuzat să respecte un obicei (rău, în opinia hasburgilor, deoarece era echivalentul mitei moderne) cu privire la ritualul instalării noului comitet. Mai precis, datorită refuzului acestuia de a da un butoi de vin şi doi florini.

Astăzi, aerul vechi, medieval, se împleteşte cu modernul. Liftul, debarcaderul, platforma pentru panoramă, săli de concerte, amfiteatru sunt motive suficiente pentru ca dumneavoastră să vizitaţi mina de sare de la Turda!

mina-de-sare-de-la-turda.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ