Civilizația de pe Valea Indusului a fost în întregime necunoscută până în 1921, atunci când săpăturile în ceea ce avea să devină Pakistan au dezvăluit orașele Harappa și Mohenjo Daro.
Această cultura misterioasă a apărut cu aproape 4500 de ani în urmă și a prosperat timp de o mie de ani, profitând de terenurile extrem de fertile ale luncii Indusului și de pe urma comerțului cu civilizațiile din apropierea Mesopotamiei.
O rețea de străzi foarte bine planificată și un sistem de drenaj elaborat ne indică faptul că ocupanții orașului antic Mohenjo Daro erau urbaniști pricepuți cu o înclinație spre controlul apei. Dar exact cine a ocupat orașul în timpul celui de-al treilea secol înainte de Hristos rămâne încă necunoscut. Chiar și așa aceste aspecte relevă faptul că autoritățile locale erau foarte interesate să păstreze sănătatea publică la cote foarte ridicate.
Orașul nu are palate ostentative, temple sau alte monumente. Nu există nici un loc evident unde ar fi fost conducerea sau dovezi ale unui rege sau ale unei regine. Modestia, ordinea și curățenia au fost preferate în schimb. Ceramica și instrumentele de cupru și cele de piatră au fost standardizate aici. Sigiliile și greutățile sugerează faptul că aici se desfășura un comerț foarte bine organizat și controlat.
Bogăția și impunătatea orașului sunt evidente de pe urma artefactelor găsite precum fildeșul, lapisul și mărgelele de aur și chiar structurile în sine ale orașului din cărămidă.
O piscină etanșată numită și „Marea Baie”, cocoțată pe un vârf al unei movile de pământ și susținută de ziduri din cărămidă, este cea mai apropiată structură din Mohenjo Daro ce poate fi asemanată unui templu. Apa ce alimenta baia era încălzită cu ajutorul unor sisteme pe aburi. Cercetătorii sunt de părere că această piscină sugerează o ideologie bazată pe curățenie.
Fântâni au fost întâlnite prin tot orașul iar aproape toate locuințele conțineau o zonă pentru spălat și un sistem de drenaj al apei. Mai mult decât atât apa menajeră era preluată de către aceste canale și mai apoi dusă într-un loc unde se încerca purificarea ei. Principiul de colectare existent în oraș era atât de complec încât a uimit toți specialiștii.
Arheologii au vizitat pentru prima dată Mohenjo Daro în 1911. Mai multe săpături au avut loc între anii 1920 și 1931. În timpul anilor 1930 s-au luat o serie de probe ca mai apoi săpăturile să fie continuate în 1950 și 1964.
Orașul antic se află pe un teren ridicat în zone Larkana din provincia Sinh din Pakistanul de astăzi.
În zilele de glorie din anul 2500 și până în 1900 Î.Hr., orașul a fost printre cele mai importante ale civilizației Indusului. Orașul se întinde pe aproximativ 100 de hectare pe o serie de movile iar Marea Baie și o clădire mare ocupă cea mai înaltă movilă.
Potrivit arheologului Jonathan Mark Kenoyer de la Universitatea din Wisconsin, movilele au crescut de-a lungul secolelelor pe parcurs ce oamenii continuau să construiască platforme și pereți pentru casele lor.
Din moment ce nu s-a găsit nici o dovadă a prezenței unui rege sau a unei regine, se presupune că Mohenjo Daro era guvernat ca un oraș-stat, probabil de către oficiali aleși sau elita.
Între ruinele orașului s-au găsit multe artefacte. Arheologii au scos la lumină o statuetă de bronz ce reprezintă o miniatură a unui nud de femeie, cunoscută și sub numele de „Fata care dansa”. Aceasta a fost descoperită în 1926. O importanță la fel de mare sau poate chiar mai mare o au câteva sculpturi din piatră ce reprezintă bărbați așezați pe câte un scaun. Una dintre aceste sculpturi este cea a „Preotului Rege”, numită așa chiar dacă nu există nici o dovadă că acesta ar fi fost preot sau rege.
Alături de cele numite mai sus, aici s-au mai găsit 40.000 de obiecte cele mai reprezentative fiind niște piese de șah ciudate, piese din lemn ce reprezintă anumite animale, cuptoare de lut și foarte multe urne din lut.
Toate sculpturile au fost găsite sparte. Se crede că cine a venit la sfârșitul perioadei de glorie a văii Indusului nu a fost încântat să vadă că oamenii de acolo se reprezentaseră pe ei înșiși sau pe bătrânii lor.
Motivul pentru care civilizația Indusului și Mohenjo Daro au ajuns la un sfârșit este necunoscut. Arheologii și oamenii de știință sunt de părere că fluviul Indus și-ar fi schimbat cursul motiv pentru care economia locală bazată pe agricultură a fost împiedicată iar importanța orașului ca și centru comercial a scăzut. Cu toate acestea o schimbare a cursului fluviului nu explică prăbușirea întregii civilizații de pe Indus și nici faptul că pe străzile orașului ai fost găsite cadavre ce se țineau de mână de parcă ar fi murit în urma a ceva nevăzut.
Cu toate acestea nu există nici o dovadă că orașul ar fi fost inundat și distrus și mai mult decât atât orașul nu a fost abandonat în întregime. Ceea ce se știe sigur este că de-a lungul întregii văi cultura s-a schimbat.
