Moscheea Sultanahmet a fost construită între anii 1609 şi 1617 din ordinul sultanului Ahmed I, cel de-al XIX-lea sultan otoman. Sultanul avea doar 19 ani când i-a comandat lui Sedefkar Mehmet Aga, ucenic al marelui arhitect Sinan, construcţia moscheei.
Ahmed şi-a arătat devotamentul pentru construcţie prin faptul că a lucrat personal ca muncitor. Sultanul a condus Imperiul Otoman timp de 14 ani, murind la vârsta de doar 28 de ani. Dorinţa sa era de a construi un monument care ar rivaliza cu Hagia Sofia şi chiar ar depăşi-o.
Moscheea Albastră este situată lângă Hipodrom şi pe partea opusă cu Hagia Sofia, exact pe locul Marelui Palat al împăraţilor bizantini, folosindu-se de fundaţia existentă. Din moment ce Ahmed a folosit fonduri din trezorerie pentru construcţie, acesta a atras antipatia poporului.
Contrar datei scrise pe poarta moscheei, construcţia nu a fost finalizată în 1616, ci în 1617. Cu toate acestea, ultimele detalii nu fuseseră adăugate până atunci, din moment ce ultimele semnături au fost date de succesorul lui Ahmed, Mustafa I.
Moscheea combină elementele a două stiluri arhitecturale, fiind un amestec al stilului arhtitectural islamic cu elemente bizantine. Din exterior, complexul prezintă curbe elegante, datorită sistemului ascendent de domuri şi semidomuri, o curte imensă şi 6 minarete, ce îi dau o siluetă foarte frumoasă.
Când turcii otomani construiau o moschee, aceştia nu o limitau doar la un loc de cult, ci mai degrabă ridicau un mare complex de clădiri. Din acest motiv, moscheea Sultanahmet includea şi un spital, o instituţie de învăţământ superior, o cantină, o şcoală primară, o piaţă şi un mormânt pentru membrii familiei regale. În cadrul complexului mai exista şi o cameră pentru astronomi, numită „casa timpului”, unde erau făcute calcule ale momentelor pentru rugăciune, precum şi ale altor ocazii importante din calendarul musulman.
În momentul de faţă, cele mai multe dintre aceste clădiri sunt folosite în alte scopuri. De exemplu, clădirea şcolii primare otomane este în prezent utilizată ca unul dintre centrele de informaţii ale moscheei.
Chiar dacă cei mai mulţi străini o cunosc sub numele de Moscheea Albastră, construcţia nu a fost niciodată, de-a lungul istoriei, numită astfel de către turci. Moscheea a fost numită aşa din cauza gresiei albastre din interior (nu mai puţin de 21.000 de plăci). Printre aceste plăci albastre sunt inserate unele de culoare albă sau verde (şi alte culori). Cu toate acestea, culoarea dominantă este cea albastră.
Modelele florale reprezintă Pământul primăvara şi Grădinile Paradisului. Frumoasele decoruri din interiorul sălii de rugăciune şi lumina abundentă, ce intră prin cele 260 ferestre, creează un sentiment de linişte, motiv pentru care mulţi oameni sunt atraşi de moschee. Sala de rugăciune poate găzdui până la 10.000 de credincioşi odată.
Podeaua este acoperită cu o mochetă de când ritualul rugăciunii include şi sajdah-ul (ritualul prin care se pune fruntea şi nasul pe podea). Un motiv pentru care musulmanii îşi scot pantofii înainte de a intra într-o moschee, pentru a păstra locul de rugăciune curat.
Cele mai mari exemple de caligrafie arabă se găsesc pe pereţii interiori ai moscheei şi au fost realizate de celebrul caligraf al vremurilor, Qasim Ghubari. Scrierile sunt în majoritatea lor versete din Coran şi rugăciuni, toate scrise în limba arabă.
În interiorul moscheei există patru piloni foarte mari, cu diametrul de 5 metri, numiţi „fil paye” (picioare de elefant). Pe partea de sus a fiecărui pilon se găseşte câte un citat din Coran, scris cu litere aurii pe un fundal albastru. Fiecare dintre aceşti piloni reprezintă câte un pilon spiritual al credinţei în islam.
Spaţiul interior dă sentimentul unui palat mare, dar în acelaşi timp are şi o atmosferă mistică. Covoarele colorate, diversele candelabre şi lămpi, birourile de lectură şi manuscrise ale Coranului adaugă sentimentului de încăpere a unui mare palat.
Pentru momentele în care se oferă o predică, în zilele de rugăciune, este folosit amvonul. De aici poate fi văzut şi auzit imamul. Există o boxă specială pentru muezin şi una regală. Cum au existat cazuri în care conducătorul a fost asasinat în timpul rugăciunii, au fost construite boxe cu intrare separată, ce au permis regilor şi miniştrilor să se roage fără teama de asasinat.
În arhitectura islamică, domul este o reprezentare a cerului. Forma, culoarea albastră şi spaţiul mare din această moschee confirmă într-un fel această credinţă. Domul are un diametru de 23,5 metri şi o înălţime de 43 de metri.
Pe partea exterioară a moscheei, minaretele sunt cele mai izbitoare. Acestea marchează orizontul oraşului Istanbul. În interiorul minaretelor sunt scări care duc la balcoane; iniţial de aici se făcea apelul la rugăciune.
Moscheea Albastră este singura din Istanbul ce avea 6 minarete, fapt care la momentul respectiv a provocat multe discuţii. Un astfel de aranjament era rezervat doar pentru moscheea profetului din Mecca, sultanul fiind judecat pentru că se asemănase cu acesta.
Chiar dacă nu a reuşit să o întreacă prin frumuseţe pe Hagia Sofia, este totuşi una din cele mai frumoase moschei din lume.
