Muzica sferelor nu este numai o metaforă, o expresie a perfecţiunii şi a armoniei universale, inspirată de spectacolul stelelor de pe bolta crească, ci este şi o realitate ştiinţifică. Savanţii şi filosofii antichităţii, de la care moştenim acest concept, aveau nu numai cunoştinţe impresionante despre Univers, ci şi intuiţii excepţionale, pe care ştiinţa abia astăzi a început să le confirme.

Euritmia (cuvânt grecesc, cu sensul de “ritm bun”) era, la înţelepţii timpurilor vechi, expresia supremă a armoniei celeste, fiecărei note muzicale (note muzicale inventate de către egipteni, încă din mileniul al III-lea i.Hr.) corespunzându-i o frecvenţă fundamentală. Iniţial, oamenii au privit cerul, sublim simbol al verticalităţii, pentru măreţia acestuia şi, treptat, au încercat să-i descifreze misterele.

Nu întâmplător, la începuturi, astronomia era considerată “ştiinţa ştiinţelor”, în relaţie cu fizica, matematica, şi a rămas, până astăzi, un domeniu de cercetare fundamental. Pentru antici, Universul, pe care nici în prezent nu îl putem cuprinde măcar într-un exerciţiu de imaginaţie, reprezenta ordinea desăvârşită, exemplară.

“Muzica sferelor” – un imn cosmic perpetuu

Muzica sferelor. De la mit la realitatea ştiinţifică
Muzica sferelor. De la mit la realitatea ştiinţifică

“Muzica sferelor” sau “Armonia sferelor” este o teorie care îşi are originea în gândirea lui Pitagora, bazată pe ideea că Universul este guvernat de relaţii numerice armonioase şi că planetele sunt distribuite în funcţie de proporţii muzicale (intervale muzicale), teorie care implică deopotrivă noţiuni de astronomie, matematică, muzicologie, metafizică. In Mesopotamia secolului al X-lea i.Hr., caldeenii erau convinşi şi ei că “vocile” stelelor se uneau într-un “imn cosmic”, într-o muzică a sferelor, în timp ce se mişcau impresionant în ceruri.

În epoca actuală, ştiinţa începe să confirme faptul că există o “muzică” a Universului, că fiecare stea vibrează într-un anume ritm, că există o rezonanţă internă a planetelor, pe care instrumente sofisticate o pot înregistra. Sondele spaţiale Voyager, care, la momentul actual, au ajuns la marginea Sistemului Solar, dincolo de orbita lui Pluto, au captat sunetele spaţiului interstelar, ale planetelor, ale stelelor căzătoare şi altele, ciudate, inexplicabile, poate ale unor forme de inteligenţă care încearcă să stabilească legături cu lumea noastră, după cum spun unii specialişti.

Savanţii antichităţii şi muzica sferelor

Muzica sferelor, echilibrul perfect al Universului
Muzica sferelor, echilibrul perfect al Universului

Pitagora, matematician, filosof grec, terapeut, muzician din secolul al VI-lea i.Hr., considera că muzica este expresia armoniei numerelor şi a cosmosului şi că omul, numai racordându-se la aceste ritmuri, putea simţi plenitudinea vieţii universale. Pentru adepţii teoriei lui Pitagora, diferenţele dintre sunete sunt, de fapt, raporturi numerice- octava (2:1), cvinta (3:2), cvarta (4:3), iar numărul perfect este 10.

În viziunea pitagoreică, sferele cereşti emiteau sunete diferite, în funcţie de mărime şi de viteza de rotaţie, din totalitatea acestora rezultând “muzica sferelor”. În mod similar, susţinea Pitagora, fiecare element din natură are nota sa distinctă, toate combinându-se într-o structură complexă, pe care numai cel iniţiat (aşa cum era Pitagora, despre care se crede că experimentase fenomenul claraudiţiei) le poate auzi şi prin care era posibilă racordarea la voinţa divină.

“Opera cea mai frumoasă şi desăvârşită”

Muzica sferelor, armonia celesta
Muzica sferelor, armonia celesta

Platon, un secol mai târziu, considera, după modelul lui Pitagora, că, prin raportare la notele muzicale, “Do” ar corespunde lui Jupiter, Re – lui Marte, Mi – Soarelui, Fa – lui Mercur, Sol – lui Venus, La – Lunii şi că între Jupiter şi Saturn, între Marte şi Jupiter ar exista un interval proporţional cu un semiton, între Soare şi Pământ, proporţional cu o cvintă, între stelele fixe şi Pământ, cu o octavă. Marele filosof al antichitătii era convins că: “Divinitatea a zidit Universul punând spiritul în suflet şi sufletul în trup şi a rânduit Universul în aşa fel, încât acesta să fie, prin alcătuirea sa, opera cea mai frumoasă şi mai desăvârşită”. 

Pe astfel de convingeri si calcule se bazau şi diverse terapii, care mizau pe funcţia magică şi medicală a muzicii, prin care se restabilea armonia dintre suflet şi trup. Astfel de abordări erau prezente şi în India şi China, cu mult înaintea Greciei antice, culturi ale căror sisteme muzicale atinseseră perfecţiunea cu 2-3 mii de ani i.Hr.

Până la finele Evului Mediu, astronomia, matematica, muzica se studiau integrat, înregistrându-se progrese deopotrivă în teoriile despre cosmos, cât şi în muzică. După lira cu patru corzi, a zeului Hermes, de pildă, s-a inventat cea cu şapte corzi (corespunzătoare celor şapte planete şi viziunii pitagoreice despre muzica sferelor), apoi cea cu opt şi 12 corzi, corespunzătoare celor 12 zodii, tonurile fiind menite să lege ziua de naştere a unei persoane cu “firul” vieţii ei.

Muzica sferelor în viziunea lui Johanes Kepler

Johannes Kepler
Johannes Kepler

Johanes Kepler este una dintre minţile geniale ale Renaşterii – astronom, matematician, naturalist german. El este cel care a formulat, de exemplu, Legile mişcării planetelor în jurul Soarelui. Tot el este cel care, cu peste o jumătate de veac în urmă, a spus că Steaua de la Betleem/ Steaua Magilor este, de fapt, conjuncţia lui Jupiter şi Saturn, teorie pe care nimeni nu a acceptat-o, la momentul respectiv, dar pe care oamenii de ştiinţă o confirmă astăzi.

Cât despre “muzica sferelor”, Kepler era convins că Dumnezeu, “Marele arhitect”, a dat fiecărei stele un “suflet” sub forma unui ritm muzical. Astfel, ritmul Pământului ar fi, în corespondenţă cu notele muzicale, Mi – Fa, repetat la infinit, Venus – Mi – Mi -Mi, Mercur – Do – Do -Mi, Saturn – Fa – La, Jupiter – Si – Re etc. Totul în Univers este, aşadar, ordine, armonie, perfecţiune.

De la astronomie la astrologie

Muzica sferelor, de la antici la moderni
Muzica sferelor, de la antici la moderni

Multă vreme, astrologia (astro + logos – “ştiinţa aştrilor”) şi astronomia s-au dezvoltat împreună, pornindu-se de la ideea că există o legătură de necontestat între fenomenele terestre, viaţa oamenilor şi poziţia aştrilor şi, pe de altă parte, avându-se în vedere faptul că omul a fost întotdeauna dornic să se definească nu numai în limitele condiţiei sale materiale, ci şi, mai ales, spiritual.

Citește și:  Idiocraţia şi mediocraţia – înfrângerea inteligenţei, cel mai mare pericol al epocii actuale. Paradigma prostiei şi un film tabu

Când astronomii şi filosofii antici au emis teoriile lor despre “muzica sferelor”, ideea a trecut firesc şi în zona astrologiei, tradiţii foarte vechi asociind fiecărei zodii/ constelaţii un înger păzitor, a cărui putere se transmitea prin câte un instrument specific – harpa pentru Scorpion, “viola da gamba” (un instrument între vioară şi contabas) pentru Săgetător, vioara pentru Capricorn, chitara pentru Peşti, psaltirea pentru Berbeci, clavicordul (un pian mai mic) pentru Taur, cimpoiul pentru Gemeni, clopoţeii pentru Rac, “Cornetto dolce” (corn) pentru Leu, cornul arcuit pentru Fecioară, orga pentru Balanţă.

Mesajul implicit al unor astfel de corespondenţe este că există o legătură subtilă intre “muzica sferelor” şi vibraţia corpului uman, că starea pe care o induc sunetele armonioase este parte din ceea ce există la scară cosmică.

Vocile Universului din perspectiva ştiinţifică actuală

Sistemul solar
Sistemul solar

Au trecut mii de ani de când înţelepţii antichităţii au intuit “muzica sferelor”, iar în zilele noastre ştiinţa vine să confirme vechile teorii. Se ştie astăzi că Soarele rezonează în Sol diez şi că fiecare stea are propria semnătură “muzicală”. Nu este ficţiune, astronomii şi astrofizicienii măsoară rezonanţa internă a stelelor, totul angrenat într-un concert perpetuu, care, chiar dacă nu-l percepem direct, există, ca într-o imensă cutie de rezonanţă.

În 1962, trei astrofizicieni americani au publicat observaţiile lor asupra Soarelui, descoperind mişcări ciudate în atmosfera acestuia, iar explicaţia fenomenului a venit opt ani mai târziu, în 1970, când un alt astrofizician, Roger Ulrich, a demonstrat că aceste mişcări vibraţionale sunt “unde acustice”, un fel de “muzică” interioară, care rămâne prizonieră în sfera sa, dar care poate fi detectată datorită vibraţiilor vizibile pe suprafaţa sa, adică exact ceea ce Pitagora numea “muzica sferelor”. Un “Sol diez”, care nu poate fi auzit, dar poate fi “văzut”. Iar un asemenea fenomen ar putea fi caracteristic oricărei stele.

Dincolo de liniştea eternă

Muzica sferelor, Sursa The Imaginative Conservative
Muzica sferelor, Sursa The Imaginative Conservative

Dincolo de liniştea eternă, aparentă, a spaţiilor cosmice, care-l tulbura atât pe matematicianul, fizicianul si filosoful secolului al XVII-lea, Blaise Pascal, măsurătorile care transformă undele electromagnetice în unde sonore, aşa cum fac specialistii de la NASA, in cadrul unor proiecte recente de cercetare, confirmă “muzica sferelor”, “armonia celestă”. Între fantezie şi realitate, între noi şi Univers, un dialog fascinant a început să se dezvolte.

Teoria relativităţii generale, a lui Albert Einstein, descrie, de asemenea, un Univers care nu este tăcut, un Univers care vibrează. Spaţiul şi timpul poartă o simfonie de vibraţii, ale cărei timbre sunt la fel de bogate şi variate ca sunetele unei păduri în primăvară. Cu toate acestea, “sunetele” cosmosului nu sunt cele familiare, cele pe care le percepe auzul nostru de obicei. Spaţiul este un gol aproape perfect , iar sunetul, în accepţia obişnuită a termenului, se “aude” numai acolo unde există materie capabilă să vibreze.

Dacă am fi conectaţi la un radio din spaţiul cosmic am auzi “corul zorilor”

Naveta spatiala Voyager
Naveta spatiala Voyager

În urmă cu câţiva ani, Andrew Williams, de laSpace Research Center, al Universităţii Leicester, Departamentul de fizică şi astronomie, din Marea Britanie, folosindu-se de datele colectate de navetele spaţiale, de sateliţi, de radiotelescoape, le-a transpus în frecvenţe accesibile auzului uman, iar rezultatul a fost spectaculos. Dacă ne-am imagina un radio conectat la spaţiul cosmic, s-ar auzi o “muzică a sferelor”, asemănătoare cu cântecul păsărilor, primăvara, în zori de zi, intercalată cu impulsuri de bas, grave, de la Soare, un adevărat “dawn chorus” (cor al zorilor).

Mai complicată a fost transpunerea în sunete accesibile auzului uman a impulsurilor ritmice ale Soarelui, pe baza înregistrărilor colectate de Observatorul Solar Spaţial SoHO (Solar and Heliospheric Observatory), deoarece “sunetul” apare o dată la 5 minute, fiind necesară accelerarea înregistrării de 42 000 de ori, pentru a obţine câteva secunde de “muzică”, în care au fost condensate observaţiile şi înregistrările din 40 de zile.

Marele Univers
Marele Univers

În 2015, celebrul fizician englez Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, a lansat Programul “Breakthrough Listen”, care să monitorizeze, timp de zece ani, prin două radiotelescoape extrem de puternice, semnalele de la un milion de sisteme solare, din cele mai apropiate 100 de galaxii de planeta noastră.

Un alt proiect, “Breakthrough Message”, în continuarea celor din anii 1970, este destinat pentru a trimite semnale de la planeta noastră către alte civilizaţii, deşi, avertizează o serie de specialişti, este nevoie de o anumită prudenţă, când este vorba de contactul cu potenţiale civilizaţii, probabil extrem de avansate.

“Tu, muzică a formei în zbor, Euritmie!”…

Universul intesat de taine
Universul intesat de taine

De la antici la moderni, de la mit la realitate, o idee este constantă – în Univers totul este guvernat de principiul armoniei, iar sub haosul şi tăcerea aparente există o ordine, un echilibru de bază, o “muzică a sferelor”, pe care ştiinţa încă încearcă să le desluşească.

Ce concentrare excepţională a acestor adevăruri in versurile celui care a fost nu numai un poet fascinat de gândirea mitică a antichităţii grecesti, ci si un matematician remarcabil, Ion Barbu/ Dan Barbilian: “Tu, muzică a formei în zbor, Euritmie!/ Sub înfloriții arbori, sub ochiul meu uimit,/ Te-ai resorbit în sunet, în linie, culoare,/ Te-ai revărsat în lucruri, cum în eternul mit/ Se revarsă divinul în luturi pieritoare./ O, cum întregul suflet al meu ar fi voit/ Cu cercul undei tale prelungi să se dilate,/ Să spintece văzduhul şi – larg şi înmiit –/ Să simtă că vibrează în lumi nenumărate…”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.