Natura sufletului – diverse conceptii

Despre natura sufletului, aceasta inefabila dimensiune a existentei noastre, de-a lungul timpului, au fost formulate diverse teorii, « sufletul » fiind inteles, la modul cel mai general, ca un principiu vital, imanent (care exista prin sine insusi, nederminat din exterior) sau transcendent (de dincolo de sfera lumii materiale) si care se manifesta in tot ceea ce inseamna viata – om, plante, animale.

Originea cuvantului suflet se afla in termenul ebraic « nephesh » (a respira) si in grecescul « psukhe », care sunt folositi, in textul Bibliei, pentru a numi o persoana, un animal sau viata, in general. In limba latina, sufletul este « anima », iar in limba romana, cuvantul suflet provine din latinescul « sufflitus » (suflare).

« Sufletul » ocupa un loc privilegiat in conceptiile religioase si in gandirea filozofica a tuturor epocilor, doarece, inteles ca esenta a fiintei, este datator de speranta in viata de dincolo de moarte. In hinduism, sufletul, numit « atma », este o forma de energie, parte integranta a « purusha » (fiinta), este localizat in inima, considerata « sediul » constiintei. Din perspectiva invataturilor budismului Zen, sufletul, desi de natura diferita de aceea a corpului si a aspectelor materiale, nu tine de transcendent, in schimb, budismul tibetan afirma ca sufletul este esenta reincarnarilor succesive, pana la integrarea in Marele Tot.

In gandirea antica europeana, conceptiile despre suflet sunt diferite, in functie de culturi si traditii. Platon considera ca sufletul face parte din sfera « formelor ideale » de manifestare a divinitatii si distingea trei niveluri ale acestuia : partea « dorintelor inferioare » (foame, somn etc.), partea « pasiunilor » si partea « rationala ». In doua  dintre Dialogurile sale (Phedon si Republica), expunand mitul metempsihozei (al reincarnarii), filozoful grec sustinea ca revenirea sufletului in lumea materiala se face in functie de partea care a fost dominanta in viata anterioara. Pentru Aristotel, asa cum sustine in lucrarea « Despre suflet », sufletul si trupul nu sunt doua realitati distincte, ci una (psyche), care parcurge mai multe trepte in dezvoltarea sa : nutritiva (capacitatea de a asimila elemente din lumea exterioara), senzitiva (perceptia placerii, a durerii, imaginatia etc.), motrice (intermediara intre dorinta si intelect) si rationala. Pentru stoici (curent filozofic, din Grecia antica, reprezentat de Seneca, Cicero, Zenon, Epictet etc.), sufletul (pneuma) este « suflul » vital care strabate corpul – cele cinci simturi, organele de reproducere, ale vorbirii si o zona in care se concentreaza toate celelalte, numita « hegemonikon ».

Animistii, adeptii credintei primitive, potrivit careia orice, in univers, are suflet, atribuie suflul vital deopotriva omului, animalelor, pietrelor, firelor de iarba, copacilor etc. In Biblie, cuvantul ebraic « nephesh » (suflet) este pomenit atunci cand, la momentul Creatiei, Dumnezeu a dat omului « suflet ». Invataturile crestine fac referire la faptul ca sufletul este marcat de « pacatul originar », rascumparat, la nivel colectiv, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, si, prin botez, la nivel individual. In diversele curente ezoterice, se admite fie existenta unui suflet cu tripla structura (intelectuala, vitala si senzitiva), fie un suflet ca un fel de « dublu astral » al fiintei materiale. Pentru psihologi, sufletul este echivalentul spiritului, constand in totalitatea manifestarilor emotionale si mentale.

La inceputul secolului al XX-lea, un doctor american, Duncan MacDougall, a facut valva in epoca, publicand un articol, in care sustinea ca, in urma unor experimente si masuratori, facute pe pacientii sai, in stadii terminale, sufletul ar cantari 21 de grame, deci ar avea materialitate. Filmul 21 Grams, din 2003, a mizat pe impactul acestei afirmatii asupra publicului, dar, se pare ca, stiintific, o asemenea constatare nu are acoperire sau nu este acceptata de cei mai multi specialisti.

In anii 1920, de data aceasta niste medici olandezi au avansat o alta teorie, aceea ca ar exista un trup subtil (fizico-eteric), care are capacitatea de a se extinde cu 1,26 milimetri si de a se contracta cu 8 milimetri, fiind compus dintr-un fel de plasma cu densitate mica.

In 1988, mai multi doctori, din Germania, au ajuns la concluzia ca, dupa moarte, fiecare corp uman pierde 0,01 grame si ca este dincolo de orice dubiu – spun oameni de stiinta cu prestigiu – ca aceasta greutate este a sufletului. Ei nu pot insa explica, deocamdata, din ce este « alcatuit » sufletul, inclinand sa creada ca este vorba de un fel de energie. Unul dintre medicii germani, Becker Mertens, care sustine si el ideea ca sufletul uman are « greutate », in 2006, a avansat o ipoteza, aceea ca sufletul ar fi compus din particule de plasma, formate din materie intunecata, similara cu cea care inconjoara Pamantul, ca un halou, inca de la inceputuri, si din care au evoluat diverse forme de viata. La momentul in care trupul moare, sustine medicul, sufletul (bioplasma intunecata) se intoarce in haloul Terrei.

Natura sufletului este, desigur, una dintre cele mai mari taine ale existentei noastre. Pana cand oamenii de stiinta vor gasi raspunsuri viabile referitoare la acest subiect, o constatare este dincolo de orice indoiala : sufletul este viata, numai cand sufletul este in trup, acesta are inteligenta, emotii, vointa, dorinte, personalitate, identitate