Nimfa este supranumita geniu al naturii. In mitologia elena, nimfa este considerata o zeitate a naturii, asociata unei anumite regiuni. Nimfele sunt diferite de zei, insa se spune ca sunt spirite divine care infrumuseteaza si protejeaza natura, fiind prezentate sub forma unor fecioare vesele, gratioase, care iubesc sa cante si sa danseze. Se spune ca nimfele au puteri miraculoase tocmai de aceea erau invocate foarte des de catre oameni, atat pentru puterile lor protective, cat si pentru faptul ca puteau oferi rodnicie pamantului.
Despre nimfe se stie ca stau in munti, in grote racoroase, in jurul izvoarelor si raurilor si chiar in copaci. Se spune despre nimfe ca sunt fiicele lui Zeus. Nu sunt nemuritoare, insa traiesc foarte mult. De cele mai multe ori, nimfele erau iubitele zeilor, si de foarte putine ori s-a intamplat sa fie iubite de vreun muritor. Nimfele puteau da nastere unor copii nemuritori, doar in cazul in care aveau o relatie cu un zeu.
Nimfele sunt intruchipari feminine ale fortelor creatoare ale naturii, si nu numai. Ele puteau intruchipa norii, ploaia sau vantul. Cuvantul nimfa provine din limba greaca si inseamna mireasa. Nimfele sunt legate de un anume loc, loc in care sunt considerate divinitati. Nimfele sunt direct responsabile pentru ingrijirea si apararea plantelor si animalelor din locurile respective. Chiar daca puterile lor erau mai slabe decat cele ale zeilor, nimfele participau foarte des la intalnirile zeilor de pe muntele Olimp.
Chiar daca numarul acestor creaturi fantastice este infinit, nimfele pot fi impartite in doua mari categori, in functie de partea diferita a naturii pe care o au in stapanire. In prima categorie intra nimfele care stapanesc un colt din natura, iar nimfele din cea de a doua categorie poarta numele unui anumit loc pe care il stapanesc.
In ceea ce priveste prima categorie de nimfe, aceasta poate fi impartita dupa cum urmeaza:
– prima subcategorie a nimfelor este reprezentata de meliade. Acestea sunt considerate a fi primele nimfe aparute. Au luat nastere din picaturile de sange scurse din rana lui Uranus, dupa ce a fost castrat de catre Cronos. Meliadele sunt nimfele frasinului, iar in Epoca de Bronz se spunea ca din meliade a rezultat rasa umana. Meliadele sunt invocate la plural; ele sunt cunsocute ca avand puteri vindecatoare.
– cea de-a doua subcategorie de nimfe este reprezentata de naiade, nimfe ale izvoarelor si apelor dulci, avand o stransa legatura cu apele pe care le stapaneau. Naiadele aveau si forte vindecatoare, dar puteau face si rau.
– tot nimfe ale apei sunt si nereidele, insa acestea domnesc peste mari. Legenda spune ca sunt foarte frumoase si sar mereu in ajutorul celor care colinda marile. Numarul lor este de peste 50; acestea locuiau pe fundul apelor.
– fiecare forma a naturii are nimfele sale; asadar, cea de-a patra subcategorie a nimfelor cuprinde oreadele sau “nimfele muntilor”. Acestea au in stapanire muntii si vaile. Oreadele sunt asociate de foarte multe ori cu Artemis, zeita vanatorii, deoarece se spune ca locurile preferate pentru vanatoare ale acesteia erau muntii. Numele unor nimfe ale muntilor erau derivate din numele muntelui unde salasluiau.
– nimfele padurilor, ale micilor vai si ale poienitelor intra in cea de-a cincea categorie. Acestea poarta numele de aseide. Aseidele aveau puteri miraculoase, ajutandu-i mereu pe oameni, fie in treburile gospodaresti, fie prin oferirea unor leacuri sau plante medicinale.
– ultima subcategorie de nimfe cuprinde oceanidele, nimfele oceanelor. Numarul acestora depaseste 4000. Frumusetea lor era covarsitoare, de aceea se spune ca suceau mintile marinarilor. De cele mai multe ori ii ajutau pe cei care aveau nevoie, dar in cazul in care cineva nu se purta frumos cu ele, puteau face mult rau.
Cea de-a doua categorie cuprinde nimfele care stapaneau o anumita regiune, de exemplu un rau, un lac sau un munte, preluand numele acestora.
Nimfele sunt foarte cunoscute pentru frumusetea lor. Sunt gratioase si seducatoare, fapt pentru care sunt iubite atat de catre zei, cat si de catre muritori. Dintre zeii iubiti ai nimfelor cei mai importanti sunt Zeus, Apollo, Dionis si Hermes. Nimfele isi doreau, de cele mai multe ori, iubiti tineri, de aceea l-au rapit pe Hercule. Legenda spune ca frumusetea acestor minunate fapturi poate duce la nebunie.
Nimfele sunt considerate unele dintre cele mai frumoase creaturi ale mitologiei elene. Acest lucru este demonstrat de multitudinea de imagini ale nimfelor care apar in diverse opere de arta. Multi pictori au avut ca sursa de inspiratie imaginea nimfelor, imagine a puritatii si a frumusetii. Nu doar in pictura a fost folosita imaginea lor, ci si in literatura. Exista numeroase legende si povestiri legate de nimfe, care dateaza inca din antichitate si contiuna pana in prezent.
Asadar, prin ajutorul nemarginit pe care aceste fapturi il ofereau oamenilor, nimfele au fost supranumite genii ale naturii. Insa pentru ca ele sa fie multumite pe deplin, oamenii le aduceau frecvent jertfe, fie animale, fie lapte sau diferite uleiuri, insa niciodata vin. Oamenii le-au creat sanctuare in jurul izvoarelor, grotelor sau copacilor.