Ruta regională SP92 parcurge suprafaţa vulcanului, iar pentru a urca muntele ia forma unor curbe strânse, în ac de păr, pe o lungime de circa 20 de kilometri. O şosea de calitate foarte bună îşi ondulează asfatul pe culmile negre, iar în unele locuri am văzut parcări şi mici restaurante pentru turişti, semn că mulţi vizitatori se perindă pe aici. Totuşi, vârful nu poate fi atins cu maşina, şoseaua terminându-se cu o parcare situată într-un loc cu o panoramă superbă. De acolo, drumul poate continua pe jos. Aşa am făcut şi noi. Odată lăsată maşina în parcare, am continuat să escaladăm colinele la pas, în compania vântului care începuse să sufle uşor.

Până acum mai puţin de un secol, Etna avea un con unic, uriaş, însă ulterior s-au format alte puncte eruptive majore. Erupţiile au loc atât în vârf, unde sunt cele patru cratere, cât şi pe margine. Cele mai active coşuri sunt cele de pe culme, a căror activitate poate continua pe durata mai multor ani, producând ţâşniri explozive de lavă. Erupţiile coşurilor laterale sunt mai discrete şi de o durată mai mică. În ultimii ani, din 1971, activitatea explozivă, de tip strombolian, a devenit mai frecventă, luând forma unor fântâni de lavă. Erupţiile din părţile laterale sunt o ameninţare pentru satele de la poalele vulcanului, datorită apropierii de acestea. În plus, cenuşa risipită de vânt poate cauza probleme cu traficul aerian.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dimensiunile conurilor de pe „flancurile” vulcanului variază în funcţie de durata şi mărimea evenimentului eruptiv. Acestea se formează în urma erupţiilor laterale şi de obicei au formă de potcoavă. Înălţarea conurilor este influenţată puternic de acţiunea vântului, deoarece materialul este împins şi se acumulează în funcţie de direcţia acestuia. Printre conurile laterale ale Etnei se numără Monte Moio, Monte Gorna, Monte San Nicolo, Monte Ilice, Monti Rossi, Monte Nunziata, Monti De Fiore, Monti Silvestri, Calcarazzi şi Montagnola etc.

Monti Rossi a fost scena marii erupţii din anul 1669, când erupţia care a determinat naşterea acestei formaţiuni a devastat în întregime aşezarea Nicolosi, acoperind locul cu lavă şi cenuşă de câţiva metri. Se pare totuşi că localnicii au trecut peste, deoarece în prezent clădirile din localitatea Nicolosi se extind fără teamă pe versantul Etnei în partea stângă a acestor munţi. Conul vulcanului a fost transformat în parc public.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dincolo de a fi considerate calamităţi, erupţiile spectaculoase din anii 2000 şi 2001 au fost transformate în atracţii turistice, numeroşi vizitatori fiind atraşi de posibilitatea de a vedea live un vulcan în acţiune.

Noi n-am prins o mare de fum şi flăcări (din fericire, aş zice eu), în schimb am avut ocazia să admirăm un peisaj superb. M-au impresionat mai ales văile rotunde, cu pereţii incredibil de netezi, moi. O paletă de culori fascinante, demne de cel mai priceput pictor, nuanţe infinite de cenuşiu, roşcat, verde închis, cafeniu, brun sau negru aprins. Ne-am plimbat pe marginea lor fără teamă, căci o alunecare nu ar fi produs cine ştie ce accidentare, având în vedere valea blândă şi pereţii fără asperităţi, uşor înclinaţi. Am surprins şi alţi turişti bucurându-se de acest peisaj fantastic, aproape selenar.

27062012199

27062012195

Am intrat şi într-o grotă creată de lavă, plină de pietre ascuţite pe jos, care se rostogoleau cu uşurinţă la cea mai mică atingere. Când am plecat din Catania, era o după-amiază fierbinte de vară. Acum, în peşteră, am început să tremur. Era extrem de frig, ca şi cum ar fi călătorit în alt anotimp. Noroc că ghidul mi-a împrumutat o geacă şi nişte adidaşi mai solizi, căci altfel nu aveam nicio şansă cu sandalele mele de oraş, fie ele şi cu talpă joasă, iar în pantaloni scurţi şi maieu aş fi îngheţat cu siguranţă. Înainte de a pătrunde în grotă, am primit şi câte o lanternă frontală care să ne lumineze drumul. Lilieci sau alte vieţuitoare n-am văzut, însă probabil că ne-au văzut ele pe noi. Senzaţia resimţită în interiorul peşterii a fost una ciudată, de teamă amestecată cu încântare, mergând orbeşte şi sprijinindu-mă de pereţii reci şi aspri.

Chiar dacă turul era în engleză, am profitat ca să-mi mai exersez italiana şi să vorbesc un pic în dulcea limbă a lui Dante cu un nativ. Mi-a spus că îi place numele meu şi că nu l-a mai auzit până atunci. De la el am aflat cu amuzament că prin zonă s-a filmat chiar una din scenele finale ale serialului „La Piovra”, de mare succes în anii ’80 şi ’90, care a continuat să încânte publicul până în la începutul anilor 2000.

27062012205

Chiar dacă pare ciudat, culmile Etnei sunt acoperite de zăpadă pe timp de iarnă. Un lucru care pe mine m-a uimit este acela că în zonă există şi câteva staţiuni de schi! Adică poţi să practici un sport de iarnă pe un vulcan activ şi să aluneci uşor pe zăpadă în timp ce în depărtare admiri marea şi o întindere de nisip fin… În plus, sub tine zace un cazan de lavă, ce moţăie încet, gata să izbucnească oricând. În mintea mea, lava vulcanică fierbinte şi frigul iernii sunt ceva incompatibil, dar natura e plină de surprize. Din Refugiul Sapienza, aflat în localitatea Nicolosi, poate fi privit întregul golf al Cataniei şi Valea Simeto, în timp ce de la Piano Provenzana (Linguaglossa) se arată în toată splendoarea Taormina cea cochetă şi coasta calabreză. Cum era de aşteptat, traseele de schi au fost afectate de erupţiile vulcanice, însă acest lucru nu a împierdicat autorităţile să le refacă. Pe Etna a fost organizată chiar şi o cursă internaţională de schi pentru profesionişti, care însă nu a mai avut loc în ultimii ani.

Datorită frumuseţii zonei, pe Etna a fost amenajat un parc natural, care din anul 1987 încoace încântă turişti veniţi de pe tot globul în căutarea unor privelişti inedite. Parcul a fost organizat cu scopul de a administra patrimoniul natural, în special formaţiunile geologice şi conservarea faunei şi florei specifice locului, dar şi dezvoltarea activităţilor turistice. De curând, din anul 2013, muntele Etna a ajuns să facă parte din lista Patrimoniului UNESCO.

Ultima oprire a fost pe un fel de colină de unde am admirat o panoramă spre conurile stinse, având în spate oraşul. Apusul se contura deja la orizont, cerul devenind din ce în ce mai trandafiriu, adăugând şi mai mult romantism peisajului vulcanic.

27062012202

Am ridicat de jos câteva pietre sau, mai bine zis, bucăţi de lavă întărită de timp. Le-am luat cu mine ca amintire, impresionată că pot să ating ceva ce provine din măruntaiele pământului, o rocă mângâiată de timp de-a lungul a sute de ani.

Am pornit înapoi spre Catania, cu o tolbă plină de amintiri şi emoţii încă vii în suflet. Seara a continuat în acelaşi ritm, cu o cină în stil italian şi nelipsita pizza.

Într-un top al celor mai frumoase amintiri din vacanţa în Sicilia, excursia de o zi în inima Etnei ocupă cu siguranţă unul dintre locurile fruntaşe. Pentru că a fost presărată cu senzaţii unice, peisaje care mi-au tăiat respiraţia şi un mix incredibil de sălbăticie şi adaptare umană. Oricum, pe Etna natura se lasă cu greu cucerită şi îmblânzită. Şi poate că aşa e mai bine.

loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ