Oraşul Satu Mare este plin de obiective turistice şi, cu siguranţă, acestea vor încânta vizitatorii prin monumentele unice. Printre acestea, se numără Turnul Pompierilor, Muzeul Judeţean, Teatrul de Nord, Casa Ormoș, Clădirea Breslei Cizmarilor, Casa memorială Vasile Lucaciu, Biserica Reformată cu Lanţuri, Catedrala Romano-Catolică, Statuia Lupa Capitolina numită şi Lupoaica, Atelierul Memorial Aurel Popp care este plasat chiar pe strada cu acelaşi nume, Palatul Episcopiei Romano-Catolice, Biserica Greco-Catolică, ce poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cât şi Biserica denumită Adormirea Maicii Domnului.

 

Populaţia oraşului

Satu Mare are o viaţă culturală foarte bogată, având în vedere multitudinea de instituţii culturale la nivel de judeţ. Astfel, pentru satisfacerea poftei culturale, găsim teatre, şaizeci de biblioteci publice, numărate la nivelul judeţului, acestea având peste un milion de exemplare de carte, o filarmonică, două cinematografe, patru case culturale cu varii funcţii, 17 muzee, printre care se numără şi muzeul ce se dedica păstrării unor tradiţii germane, centrul de promovare al creaţiei şi două galerii de artă. Nici sistemul educaţional nu este mai prejos, având în vedere că oraşul are peste 270 de licee şi şcoli, iar mass-media nu lipseşte în niciun caz, fiind prezente două reviste ce promovează literatura, trei cotidiane, trei posturi de radio şi două posturi de televiziune. La recensământul din 2002, Satu Mare avea o populaţie de peste 115.000 de locuitori, iar dintre aceştia majoritatea erau romani, urmaţi de maghiari, germani, ţigani, ucrainieni, evrei, italieni doar 25 şi, în numere destul de mici, slovaci, chinezi, sârbi, ruşi, secui, turci, saşi şi alţii. Religia predominantă era şi este ortodoxismul, urmat de romano – catolici, cam 22.700, reformaţi, aproximativ 22.450, greco – catolici, penticostali, martorii lui Iehova, adventişti, baptişti, musulmani, mozaici, restul fiind atei sau locuitori fără nici o religie declarată.

 

Istoric şi date generale

Există numeroase dovezi care arată că pe pământurile de azi ale oraşului Satu Mare au existat aşezări din perioada bronzului şi din perioada pietrei, iar continuitatea locuirii acestora s-a descoperit şi din perioada geto – dacică şi apoi din perioada romană. După anul 1543, când cetatea de la acea vreme intră în stăpânirea întregii familii Bathory, au loc schimbări la nivelul albiei Someșului, datorate nevoii de apărare, mai ales în partea de sud, însă două decenii mai târziu, cetatea va fi asediată de către trupele otomane, sub conducerea lui pașa Ibrahim şi apoi de către pașa Maleoci. Cetatea va fi, apoi, asediată şi de către trupele Imperiului Habsburgic şi, aflându-se părăsită de către trupele Transilvaniei, va fi incendiată în cele din urmă. Dar din fericire are loc reconstruirea ei şi, astfel, are loc şi unirea administrativă a Mintiului cu Satmarul, oraşe despărţite la acea dată de Someș, după ceva vreme oferindu-i-se şi titlul de oraş regal liber. La începutul secolului al XIII-lea, oraşul primeşte şi câteva privilegii de natură comercială şi economică şi, astfel, Satmarul devine un centru semnificativ al breslelor de meşteşugari. Acest secol marchează şi o urbanizare puternică a oraşului în sine şi tot din acest secol mai datează şi câteva clădiri semnificative precum primăria veche, o cazarmă, hanul, biserica reformată, biserica greco – catolică şi altele.

După ce, în anul 1823, se înfiinţează şi comisia de sistematizare a întregului oraş, se poate controla şi activitatea edilitară a acestuia. Două decenii mai târziu începe şi terminarea pavării oraşului, care a fost începută încă din 1805, urmând să apară şi primele fabrici industriale printre care Moara cu Aburi, Fabrica de prelucrare în lemn, Fabrica Unio, Fabrica de Cărămidă, Fabrica Princz şi cea de cherestea. Datorită faptului că era situat şi la intersecţia multor drumuri comerciale, oraşul Satu Mare devine şi un nod feroviar foarte important, dezvoltându-se mai ales în anul 1871, când se realizează calea ferată Satu Mare – Carei şi apoi cele spre Sighetu Marmaţiei şi spre Baia Mare. După terminarea Primului Război Mondial, oraşul cunoaşte şi o puternică dezvoltare pe toate planurile, asemeni celorlalte oraşe din regiunea transilvăneană. În această perioadă, încep să prospere tot mai mult şi marile fabrici nu de mult deschise şi se fac investiţii de amploare în căile de comunicaţie şi în şcoli, uzine comunale, spitale sau diverse construcţii publice.

Anul 1919 marchează înfiinţarea liceului ce urma să poarte denumirea de Mihai Eminescu, acesta fiind şi primul ca instituţie cu învăţământ la nivel secundar ce avea predare în limba română din oraşul Satu Mare. În paralel, încep să se dezvolte și întregul sistem bancar, şi comerţul şi, finalmente, în anul 1929, se creează Camera de Comerţ care era destul de vastă, dezvoltându-se şi mai bine cu timpul. În perioada interbelică, Satu Mare a fost şi reşedinţă de judeţ, dar în momentul în care a izbucnit şi cel de-al Doilea Război Mondial, adevărate tragedii se revarsă asupra oraşului, regiuni din nord – vestul Transilvaniei fiind răpite, iar după instaurarea regimului comunist au avut loc adevărate revolte ce s-au soldat cu peste 1.200 de victime, fără să mai menţionăm evreii ucişi înaintea revoluţiei anticomuniste.

orasul-satu-mare.jpg
vedere-peste-orasul-satu-mare-din-turnul-pompierilor.jpg
orasul-satu-mare-vedere-spre-centru-palatul-administrativ.jpg
vedere-peste-oras-din-turnul-pompierilor-spre-casa-de-moda-din-satu-mare.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ