Ornitorincul
Ornitorincul

Ornitorincul (Ornithorhyncus anatinus) este o specie primitiva de mamfier, al carui aspect si mod de viata arata ca si cum acest animal ar fi fost compus din elementele mai multor fiinte, pentru a rezulta o fiinta aproape mitologica. De fapt, cand primele exemplare au fost duse in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-lea, au fost considerate un fals bine pus la punct; varianta in care ar fi fost reale era cea mai greu de crezut. A fi adevarat nu inseamna insa intotdeauna a fi si simplu, asta i-a invatat micul mamifer pe cercetatorii vremii.

Numele latinesc intreg al ornitorincului inseamna “cu cioc ca de rata”, ceea ce nu este foarte departe de adevar. Spre deosebire de rate insa, acest mamifer isi foloseste partea anterioara a capului ca pe un organ senzorial, si nu doar pentru hranire. Alte caracteristici anatomice includ corpul asemanator cu al unui castor, mai ales coada, labele asemantoare cu ale unei vidre, insa cu degetele unite de o mambrana si glandele cu venin de la picioarele din spate. Aceasta ultima trasatura este una extrem de rara in lumea mamiferelor, insa chiar si la ornitorinc este specifica doar masculilor. De aceea, se presupune ca sunt folosite mai ales in perioada de imperechere pentru afisarea superioritatii fata de alte exemplare. Veninul este destul de puternic, putand ucide caini si alte animale mici. Pentru om nu este fatal, insa provoaca dureri atroce, care pot imobiliza un adult o vreme.

In afara de cele 4 specii de echidna inrudite, nu mai exista niciun alt mamifer care sa depuna oua, aceasta fiind o caracterisitca extrem de primitiva, intalnita doar la cateva specii fosile. De aceea, se considera ca ornitorincul este o veriga lipsa intre un stramos reptilian si maiferele de astazi. Aceasta caracteristica insa ii permite acestei specii sa mentina o temperature corporala mai mica decat restul speciilor (36-37 de grade Celsius), ramanand in siguranta la doar 32 de grade.

Acest animal este semi-acvatic, petrecandu-si o mare parte din zi vanand in parauri, intrucat are nevoie sa consume pana la echivalentul a 20% din masa corporala in fiecare zi pentru a-si mentine un necesar caloric. Este un inotator bun, care si-a dezvoltat o blana rezistenta la apa, multumita moleculelor de aer pe care le pastreaza “captive” intre firele de par. Stratul de grasime de sub piele ajuta si el la mentinerea temperaturii corporale, astfel incat exemplarele sa nu sufere de hipotermie. Din nefericire insa, blana deasa i s-a dovedit si un dusman ornitorincului, acesta fiind intr-o vreme vanat intensiv pentru aceasta. In prezent, masurile de protejare interzic vanatul.

Citește și:  Cele mai cunoscute specii de arici din lume

In perioada de imperechere, dupa ce aceasta are loc, femela sapa o vizuina mai adanca decat cea pe care o foloseste in mod obisnuit, cu scopul de a depune ouale. Aceste sunt tinute in interiorul corpului femelei in jur de 28 de zile, petrecand doar 10 in afara lui. La pasari, fenomenul este invers: ouale stau majoritatea timpului in mediul exterior, unde sunt clocite. Ouale ornitorincului sunt moi, ca ale reptilelor, aceasta fiind o alta caracteristica primitiva. Puii ies din acestea folosindu-se de niste dintisori, care vor cadea mai tarziu. Vor ramane doar cu un fel de creste dure, folosite la zdrobirea crustaceelor, principala prada. O vreme vor fi hraniti de femela, care zideste partial intrarea in vizuina cand pleaca, iar cand sunt suficient de mari ies singuri din cuib si incep sa vaneze.

In ciuda unor factori care le-au amenintat existenta o vreme, ornitorincii inca sunt destul de comuni in zona in care traiesc. Sunt intalniti in estul Australiei, precum si in Tasmania. Se considera ca nu traiesc si in nord din cauza atacurilor crocodililor, pradatori in fata carora micile mamifere de maximum 50 de centimetri lungime nu ar avea nicio sansa. Mai sunt atacati de vulturi, soimi, uneori de vulpi sau serpi, insa in general exemplarele adule se apara destul de bine. Unele populatii au mai fost afectate de boli de piele, insa care nu s-au extins foarte mult, lucru care a mai calmat cercetatorii. Oricum ar fi, in prezent programele de conservare includ si inmultirea acestei specii in captivitate pentru repopularea unor areale pierdute intre timp. Primele incercari au esuat, insa noi rezultate au arata ca specia se adapteaza bine la captivitate, unde traieste pana la 16 ani.

In fond, este vorba de un animal rezistent, fosila vie, care se poate adapta la orice conditii, cum o face de atata vreme. De la castigarea popularitatii sale, acesta specie a devenit si parte a culturii; in prezent, este reprezentata pe moneda australiana de 20 de centi. In 2000 a fost mascota oficiala a Jocurilor Olimpice din Sidney, alaturi de ruda sa, echidna si de pasarea Kookaburra. Numeroase alte mascote, jucarii, suveniruri si chiar programe TV au urmat, toate inspirate de ciudatul mamifer. Acesta insa nu a aparut foarte interesat de schimbari. Exemplarele continua sa vaneze si sa doarma in vizuinile lor… pana la 14 ore pe zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.