Casa Golescu sau Palatul Regal este o clădire foarte importantă din punct de vedere istoric şi arhitectural din Bucureşti, care astăzi găzduiește Muzeul Naţional de Artă al României. Se află pe Calea Victoriei, în sectorul 1.

Casa Golescu sau Palatul Regal1

Casa Golescu a fost construită în perioada 1812-1815, aparţinându-i lui Dinicu Golescu, un mare boier şi cărturar. Stilul adoptat a fost unul neoclasic, iar clădirea avea un singur etaj, însă cu 25 de camere, lucru impresionant pentru Bucureştiul de început de secol al XIX-lea.

În anul 1837, Alexandru Ghica o transformă în curte domnească, iar între 1859 şi 1866 a servit drept reşedinţă pentru Alexandru Ioan Cuza.

Casa Golescu sau Palatul Regal11

Din 1866, Casa Golescu (Palatul Regal) este locuită de Carol I, care o extinde şi o modernizează – a fost prima clădire din Bucureşti cu o instalaţie electrică de iluminat. Până în anul 1906, clădirea s-a tot extins, ajungând să aibă forma literei „U”.

Carol I i-a angajat pe arhitecţii care s-au ocupat de Palatul Cotroceni şi de Castelul Peleş pentru a se ocupa şi de acest palat regal, iar rezultatele au fost pe măsură.

Casa Golescu sau Palatul Regal111

În anul 1926, partea centrală a Casei Golescu (Palatul Regal) este mistuită de un incendiu, din care a scăpat numai scara de marmură ce făcea legătura dintre etaje. Regina Maria va fi cea care va coordona lucrările de restaurare, însă schimbarea cea mai mare a venit odată cu venirea aici a regelui Carol al II-lea.

În timpul lucrărilor întreprinse de acesta, vechea Casă Golescu este dărâmată şi este construită aripa Kretzulescu. Cel care a proiectat noul palat a fost Nicolae Nenciulescu, care a dat forma literei „U” edificiului.

Casa Golescu sau Palatul Regal1111

Noul palat a fost ridicat într-un stil interbelic, având amenajată şi o curte interioară, iar pe faţadă au fost făcute două intrări: una pentru rege şi oaspeţi, şi una pentru demnitari.

Intrarea din stânga duce oaspeţii într-un hol de formă octogonală, care poartă amprenta stilului neo-bizantin, iar intrarea din stânga duce într-un hol pătrat, de unde se urcă spre ceea ce era înainte sala tronului. De asemenea, arhitectul a avut grijă să amenajeze şi o sală specială pentru colecţia Coroanei de tablouri.

Casa Golescu sau Palatul Regal11111

În anul 1948, Casa Golescu (Palatul Regal) a fost luată de la familia regală şi trecută în patrimoniul statului. Sălile de recepţie au fost preluate de Consiliul de Miniştri, iar celelalte Săli au ajuns la Ministerul Artei şi Informaţiilor, ca acesta să organizeze un muzeu. Clădirea a fost redenumită mai întâi Palatul Republicii şi apoi Palatul Consiliului de Stat.

palatul-regal-din-bucuresti.jpg

Doi ani mai târziu, în clădire a fost deschisă o Galerie Naţională, iar la scurt timp a început să fie folosită pentru congresele partidului de la putere. Din păcate, în timpul Revoluţiei din 1989, Casa Golescu (Palatul Regal) a căzut victimă unui incendiu, în urma căruia multe dintre tablourile valoroase din galerie au fost distruse. Mai mult, s-au tras multe focuri de armă în clădire, pentru că se credea că în ea se ascund comuniştii.

Abia la sfârşitul anilor 1990 edificiul a fost restaurat în întregime, iar în anul 2000 au început să se redeschidă galeriile Muzeului de Artă. Astăzi, vechea Casă Golescu găzduieşte cel mai important muzeu de artă din România, însă turiştii trebuie să ştie că nu pot vizita toată clădirea, ci numai anumite părţi.

Palatul a fost, de asemenea, centrul multor decizii politice importante și a funcționat ca un loc de întâlnire pentru personalități culturale și istorice, consolidându-și astfel statutul de simbol al Bucureștiului.

Renovările și restaurările periodice au asigurat că Palatul Regal își păstrează splendoarea, adaptându-se nevoilor contemporane fără a-și pierde strălucirea istorică.

Rolul actual al palatului ca Muzeu Național de Artă permite publicului larg să interacționeze direct cu patrimoniul artistic național și internațional, oferind o fereastră spre frumusețea și complexitatea artelor vizuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.