Palme d’Or 2022, prestigiosul premiu al Festivalului internaţional de film de la Cannes, care se desfăşoară anual, în luna mai, în frumosul oraş de pe Coasta de Azur, din sud-estul Franţei, a fost câştigat de filmul suedez “Triangle of Sadness” (“Triunghiul tristeţii”), scris şi regizat de Ruben Ostlund.
Ovaţionat minute în şir, la ceremonia de decernare a premiului, “Triangle of Sadness” este o comedie satirică la adresa “capitalismului în fază terminală”, după cum l-a gândit scenaristul şi regizorul suedez, la adresa lumii modei, a snobismului, a celor super-bogaţi, în care până şi frumuseţea a devenit “monedă de schimb”.
Titlul filmului, aşa cum precizează chiar Ruben Ostlund, face referire, ironic, la un termen folosit de chirurugii plasticieni, pentru a descrie ridurile care apar, cu timpul, între sprâncene, şi pe care ei, medicii, spun că le pot repara în doar 15 minute, cu Botox.
Proiectul filmului a fost anunţat de regizorul Ruben Ostlund în 2017, la scurt timp după ce un alt film al său – “The Square” – a câştigat Palme d’Or, la a 70-a ediţie a Festivalului de film de la Cannes. Castingul a avut loc în perioada august – noiembrie 2018, la Paris, Berlin, Londra, New York, Los Angeles, Goteborg şi chiar Moscova, iar producţia filmului “Triangle of Sadness” a fost întreruptă de mai multe ori, din cauza pandemiei de Covid-19.
Cea mai mare parte a filmărilor au fost făcute în 2020, în Suedia (pe celebrele scene Film I Vast, supranumite “Trollywood”), în Grecia, în Marea Mediterană, pe un iaht, “Christina O.”, care a aparţinut cândva lui Aristotel Onassis şi lui Jackie Kennedy, în rolurile principale fiind distribuiţi Harris Dickinson, un tânăr actor englez, Charibi Dean, model si actriţă sud-africană, şi Woodrow Tracy Harrelson, actor şi dramaturg american, cu trei nominalizări la Oscar şi patru premii Globul de aur.
Palme d’Or 2022 pentru “Triangle of Sadness” – între hohote de râs şi meditaţie amară
Se pare că premiera filmului “Triangle of Sadness”, la Grand Theatre Lumiere, de la Cannes, a provocat hohote de râs, dincolo de aparenţe tema filmului îndemnând însă la meditaţie asupra realităţilor lumii contemporane. De altfel, mai mulţi critici de film au considerat satira lui Ruben Ostlund ca fiind prea dură.
Cu ocazia premierei, regizorul suedez, preocupat de tendinţele realităţii care se desfăşoară sub ochii noştri, a mărturisit că a avut un singur obiectiv: “Să încercăm cu adevărat să facem un film captivant pentru public şi să aducem un conţinut care să îndemne la reflecţie, să te facă să discuţi despre el”.
“Triangle of Sadness” spune povestea unui grup de bogătaşi (“obscen de bogaţi”), aflaţi pe un iaht de lux, o imagine la scară redusă a lumii pe care regizorul o priveşte cu un ochi extrem de critic – un cuplu de manechini (Carl şi Yaya), care explorează limitele relaţiei lor, un oligarh rus care face comerț cu îngrășăminte (“Vând rahat”, spune el), traficanţi de arme britanici, alte “specimene” ale unui “capitalism în fază terminală”. Iahtul naufragiază, Carl şi Yaya, împreună cu grupul de miliardari, se trezesc pe o insulă pustie, bogătaşii ajungând să fie coordonaţi de o menajeră de pe iaht, singura care ştie să pescuiască şi să facă focul.
„Eu îi tratez pe toți la fel, în film”…
În rândul cineaştilor, dar şi al publicului, este bine cunoscută aversiunea lui Ruben Ostlund pentru excesele lumii occidentale. După câştigarea primului Palme d’Or, în 2017, regizorul suedez a fost întrebat ce părere are despre faptul că filmul său a fost bine primit de “conservatori”, iar răspunsul său a fost, în nota caracteristică, ironic: “Îmi place ideea de a împărți stânga sau dreapta. M-aș defini de stânga, sunt aproape marxist. Dar mi se pare că stânga nu știe prea multe despre Marx. Oamenii de stânga privesc lumea într-un mod sentimental și mă consideră reacționar, din cauza răcelii mele, dar eu îi tratez pe toți la fel, în film”.
Ruben Ostlund – o personalitate în lumea filmului actual
Ruben Ostlund, în vârstă de 48 de ani, este unul dintre cei mai importanţi regizori contemporani, valoarea sa fiind recunoscută (în afară de cele două premii Palme d’Or) şi cu “Ursul de Aur” pentru cel mai bun scurtmetraj, la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, cu Premiul FIPRESCI (al criticilor profesionişti de film din întreaga lume), la cel de -al 27-lea Festival Internațional de Film de la Moscova, cu “Marele Premiu”, la Festivalul de Film de la Tampere, Finlanda, în 2011.
Printre filmele sale, cele mai cunoscute şi premiate sunt: “ The Guitar Mongoloid” (2004), “Involuntary” (2008), “Forță Majoră” (2014), “The Square” (2017.
Alte Premii Palme d’Or 2022
Juriul condus, anul acesta, de actorul francez Vincent Lindon, a mai acordat şi alte premii: Premiul pentru regie – Marele Premiu ex-aequo – “Close”, de Lukas Dhont şi “Stars at noon”, de Claire Denis, Premiul Juriului ex-aequo: “EO”, de Jerzy Skolimowski şi “Le otto montagne”, de Charlotte Vandermeersch și Felix Van Groeningen; Park Chan-Wook, pentru pelicula “Heojil Kyolshim” (Decision to leave/ Decizia de a pleca), un film sud-coreean, Premiul de interpretare feminină, pentru Zar Amir Ebrahimi, pentru rolul din “Holy Spider”, un thriller francezo-suedezo-germano-danez, Premiul de interpretare masculină, pentru Song Hang-Ho, pentru rolul din “Broker”, Premiul pentru scenariu – “Boy from Heaven” de Tarrik Saleh, scenarist şi regizor suedez.
Palme d’Or – o tradiţie de peste o jumătate de secol
Palme d’Or, cel mai important premiu acordat în cadrul Festivalul de Film de la Cannes, a fost instituit în 1955, după ce, în perioada 1939 – 1954, s-a numit Marele Premiu. Denumirea premiului vine de la design-ul inspirat de blazonul oraşului Cannes, cu o frunză de palmier de argint.
Primul Palme d’Or a fost acordat realizatorului de film american Delbert Mann, pentru filmul “Marty”. În 2017, la a 70-a aniversare a Festivalului, “frunza de palmier” a fost încrustată cu 167 de diamante de 0,694 carate. În 2007, Palme d’Or a fost acordat regizorului român Cristian Mungiu, pentru filmul “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.
Deşi Palme d’Or se acordă pentru filme artistice, au existat două excepţii, când premiul a fost obţinut de filme documentare – “Le monde du silence” (“Lumea tăcerii”), primul film subacvatic color, în 1957, realizat de celebrul explorator Jacques-Yves Cousteau, şi “Fahrenheit 9/11” (2004), realizat de Michael Moore, pe o temă politică, legată de realegerea lui George W. Bush, ca preşedinte al SUA.
Înainte de Ruben Ostlund, câştigătorul de anul acesta al Palme d’Or (şi în 2017), doar nouă regizori au reuşit să-l mai obţină de două ori: Francis Ford Coppola, Bille August, Emir Kusturica, Shōhei Imamura, fraţii Dardenne, Michael Haneke şi Ken Loach.
Între o pandemie şi un război…
Preşedintele ediţiei Palme d’Or 2022, actorul Vincent Lindon, în discursul de încheiere a Festivalului de Film de la Cannes, a subliniat calitatea “uluitoare” a filmelor prezentate, în pofida faptului că omenirea, implicit lumea cinematografică, a trecut prin experienţa dramatică a pandemiei.
La modul ideal, a spus el, “un film trebuie să inspire, să provoace emoţie în timpul vizionării şi reflecţie după”, ceea ce s-a întâmplat şi în acest an. Pe de altă parte, a subliniat acesta, nu se poate ignora faptul că războiul din Ucraina a fost o temă recurentă şi la Cannes, pe tot parcursul Festivalului, care a început cu un discurs surpriză al preşedintelui Ucrainei, Volodymyr Zelensky, care a cerut lumii cinematografiei să reaprindă spiritul lui Charlie Chaplin și să-i asume pe „Marii dictatori”, pentru ca istoria să nu se mai repete.
Au fost proiectate, în zilele Festivalului, filme de şi despre ucraineni, concentrându-se pe bilanțul devastator al războaielor, atât din trecut, cât și din prezent, printre acestea şi „Mariupolis 2”, filmul regizorului lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis cu doar câteva săptămâni în urmă, de forțele ruse, în timp ce îl filma pe un martir ucrainean din Mariupol – un moment emoționant pentru un festival care s-a desfășurat în umbra războiului.
Deşi prezenţa delegaţiilor oficiale ruse a fost interzisă, regizorul rus Kirill Serebrennikov, aflat în exil, a prezentat, în premieră, cel mai recent film al său – “Soția lui Ceaikovski”, condamnând, în acelaşi timp, războiul provocat de ruşi în Ucraina.
Marea surpriză de la Cannes
Una dintre marile surprize de la Cannes, de anul acesta, a fost prezenţa, după 30 de ani, a actorului american Tom Cruise, pentru premiera filmului “Top Gun Maverik”, o continuare a celebrului film lansat în urmă cu 36 de ani şi care va intra în curând şi în cinematografe.
Sosirea lui Tom Cruise a fost marcată de un excepţional spectacol oferit de acrobaţii Forţelor Aeriene Franceze – opt avioane de luptă, care au colorat cerul în culorile drapelului Franţei.
Aşteptat cu mare entuziasm de fani, actorul american i-a răsplătit cu autografe, DVD-uri şi o pozat pentru selfie-uri. El însuşi extrem de emoţionat, ovaţionat în picioare de către public, după ce a primit un Palme d’Or pentru întreaga carieră, a mărturisit că “este un vis” şi că “nu va uita niciodată seara de la Cannes”.
Si un fapt inedit – Palme Dog Award
Palme Dog Award (un joc de cuvinte intre “Palme d’Or” si “dog”) este un premiu inedit, instituit in 2001, care recompensează, in cadrul Festivalului de la Cannes, “cea mai bună performanţă canină pe marele ecran”, printr-o lesă din piele rosie, oferită direct patrupedului sau proprietarului. Iniţiativa instituirii unui astfel de premiu ii aparţine jurnalistului britanic Toby Rose.
Anul acesta, Palme Dog Award a fost acordat lui Patron, un câine din Ucraina, care a ajutat pirotehnicienii la căutarea explozibililor (a găsit peste 200 de mine, rămase pe câmpurile de luptă si care puneau viaţa oamenilor in pericol). Premiul a fost primit de un membru al delegaţiei ucrainene, care i-l va da lui Patron, la intoarcerea acasă. De altfel, Patron a mai fost premiat, luna aceasta, si de presedintele VolodimirZelensky.
http://www.youtube.com/watch?v=hOUBXcTz66w
