Paradoxul Grelling-Nelson este un paradox semantic (care trimite la sensul cuvintelor, dar şi la relaţia dintre sens şi formă), formulat, în 1908, de către filosoful şi logicianul Kurt Grelling şi matematicianul şi filosoful Leonard Nelson. I se mai spune, în mod eronat, şi Paradoxul lui Weyl, unii atribuindu-l, din greşeală, matematicianului german Hermann Weyl.

Paradoxul Grelling-Nelson, o problemă de semantică
Paradoxul Grelling-Nelson, o problemă de semantică

Paradoxul constă în definirea adjectivului “heterologic” (din grecescul “hetero” – “diferit” şi “logos” – “cuvânt”/”limbă”), care se aplică unui cuvânt care nu se descrie prin el însuşi (nu este auto-descriptiv). De exemplu, cuvântul “lung” este heterologic, pentru că nu este un cuvânt “lung”, din punctul de vedere al sunetelor/literelor/silabelor care îl alcătuiesc (este o contradicţie între forma cuvântului şi sensul acestuia).

Monosilabic” este heterologic, pentru că se referă la cuvinte formate dintr-o singură silabă, dar cuvântul “monosilabic” este format din mai multe silabe. În opoziţie, de pildă, adjectivul “scurt” nu este heterologic, este autologic (auto-descriptiv sau auto-referenţial), pentru că este un cuvânt scurt, iar înţelesul se referă la acelaşi lucru; de asemenea, “românesc” (“cuvânt românesc”) este autologic, “englezesc” (“cuvânt englezesc”) este heterologic.

M.C. Escher, Sursa: artsy.net
M.C. Escher, Sursa: artsy.net

Aşadar, un cuvânt este autologic, dacă se descrie, şi este heterologic, dacă nu se descrie. Dar cuvântul “heterologic” este heterologic? Prin urmare, Paradoxul Grelling-Nelson, care vizează cuvântul “heterologic”, ar putea fi formulat astfel: <<Cuvântul “heterologic” este heterologic, dacă şi numai dacă este autologic (nu este heterologic)>>.

Citește și:  Cum este corect – pronostic sau prognostic?

Există nenumărate alte exemple de cuvinte care nu au proprietatea pe care o descriu/numesc şi care se încadrează, deci, în paradoxul Grelling-Nelson – “neologism” (orice cuvânt nou intrat într-o limbă), dar “neologism” nu este un cuvânt nou; “verb” este un substantiv care aparţine altei părţi de vorbire decât cea pe care o numeşte etc.

Pentru mai multă claritate, am putea defini Paradoxul Grelling-Nelson ca o antinomie, un termen utilizat în logică şi epistemologie şi care înseamnă o incompatibilitate reală sau aparentă între două idei, teze, legi, principii, care se exclud reciproc, dar care sunt considerate ca fiind adevărate fiecare în parte, în egală măsură.

Paradoxul Grelling-Nelson, o problemă de semantică
Paradoxul Grelling-Nelson, o problemă de semantică

O antinomie pe care am putea-o asimila cu Paradoxul Grelling-Nelson este următoarea afirmaţie: “Nu există adevăruri absolute” – care, prin felul în care este formulată, afirmă un adevăr absolut, negând, de fapt, ceea ce afirmă.

Paradoxul Grelling-Nelson este asemănător altor paradoxuri, precum Paradoxul mincinosului/Paradoxul lui Epimenide (“Toţi cretanii sunt mincinoşi”) sau Paradoxul bărbierului. În comparaţie cu acestea sau cu alte paradoxuri ştiinţifice, retorice, familiare etc., fiind un paradox lingvistic, mizând exclusiv pe abstracţiuni şi pe relaţia dintre limbaj şi metalimbaj (un sistem lingvistic care ajută la analiza simbolurilor şi structurilor unei limbi), poate contraria şi mai mult, dar rămâne, ca toate enunţurile de acest fel, o provocare pentru inteligenţa şi abilitatea noastră cognitivă.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.