Persona non grata este o expresie latinească, folosită în relaţiile diplomatice, însemnând literal “persoană nedorită”, altfel spus, care nu (mai) este acceptată pe un anumit teritoriu, într-o anumită ţară sau localitate. Forma de plural este “personae non gratae”, iar expresia antonimă este “persona grata” (“persoană dorită”/ acceptată), cu pluralul “personae gratae”.
Din limbajul diplomatic, expresia “Persona non grata” a trecut şi în vorbirea curentă, referindu-se la o persoană ostracizată, neacceptată în relaţiile interpersonale, sociale sau sentimentale.
Pentru domeniul diplomatic, statutul de “persona non grata” este definit prin Articolul 9, din “Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice”, din 1961, intrat în vigoare în 1964, care reglementează relațiile dintre state, precum şi imunitatea personalului diplomatic. Imunitatea diplomatică este o protecție oferită corpului diplomatic (precum și membrilor familiilor acestora) și misiunilor diplomatice, de către statele gazdă.
Un diplomat poate fi declarat “Persona non grata” de către statul reşedinţă, fără justificare sau când diplomatul este implicat în acte de spionaj sau de încălcare a legilor, ţara care il acreditează trebuind să-l recheme sau să pună capăt funcţiilor acestuia.
Exemple celebre de “Persona non grata”
Victoria Eugenie de Battenberg, soția regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei, a devenit “Persona non grata” în Italia, în 1942, pentru “inclinațiile sale prost deghizate pentru cauza Aliată”, după cum consemna, la acea vreme, Harold Tittmann, reprezentantul Statelor Unite la Vatican.
Kurt Waldheim, politician şi diplomat austriac, cel de-al patrulea Secretar General al ONU, între 1972 şi 1981, şi preşedinte al Austriei între 1986 şi 1992, a fost declarat “Persona non grata” în SUA şi în alte ţări, după ce s-a aflat că, ştiind despre crimele de război naziste, nu a făcut nimic în această privinţă.
George Frost Kennan, diplomat şi istoric american, ambasador al SUA în Uniunea Sovietică, a fost declarat persoană indezirabilă în URSS, după ce a făcut o declaraţie din care sovieticii au înţeles că George F. Kennan îi asocia cu Germania nazistă. De altfel, el a susţinut permanent politicile de limitare a expansiunii URSS, în timpul Războiului Rece.
Elvis Presley, celebrul cântăreţ şi actor american, “regele rock and roll-ului”, în 1962, a fost declarat “persona non grata” de către autorităţile mexicane, care au refuzat să-i acorde un permis de muncă, pentru a putea merge la Acapulco, pe coasta Pacificului, cu Paramount Pictures Corporation, cunoscută companie de film. Toţi ceilalţi au primit acest permis, cu excepţia lui Elvis Presley, pe care mexicanii îl interziseseră şi la radio, încă din 1957, pe motiv că ar fi vorbit de rău femeile mexicane, un fake news al unui ziar local. Interdicţia a fost ridicată abia în 1971.
Alte exemple de “Persona non grata”- anii 1990, 2000
Mario Vargas Llosa, un excepţional scriitor, eseist, jurnalist din Peru, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, în 2010, a fost interzis în propria ţară, în anii 1990, discreditat în presa oficială, în timpul regimului dictatorial al lui Alberto Fujimori.
Brad Pitt, celebrul actor american, deţinător a nenumărate premii pentru film, inclusiv un Oscar, a devenit “Persona non grata” în China, după ce, în 1997, a apărut în filmul “Şapte ani în Tibet”, care l-a prezentat cu simpatie pe liderul spiritual al poporului tibetan, Dalai Lama. Interdicţia a fost ridicată în 2014.
În 2008, Serbia i-a expulzat pe ambasadorii Macedoniei şi Muntenegrului, după ce acestea au recunoscut independenţa Republicii Kosovo, precum şi pe ambasadorul Malaeziei, din acelaşi motiv al recunoaşterii independenţei Kosovo.
În 2009, în timpul războiului din Gaza, Venezuela a expulzat diplomaţii israelieni, iar ca gest de răspuns, diplomații venezueleni au părăsit Israelul, fiind declaraţi “Personae non gratae”.
Actorul american Alec Baldwin, în 2009, a fost declarat “persoană indezirabilă” în Filipine, după ce a apărut în “Late Show with David Letterman”, în care a făcut glume pe tema “o mireasă filipineză sau rusă prin corespondenţă”.
În 2010, cântăreţul italian Al Bano a fost interzis în Azerbaidjan, pentru că a vizitat regiunea Nagorno Karabakh, fără permisiunea Azerbaidjanului. Nagorno Karabakh este un teritoriu recunoscut internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar, de facto, această ţară nu mai deține controlul asupra regiunii din anul 1991. În 2013, cântăreaţa spaniolă de operă Montserrat Caballe a fost interzisă din acelaşi motiv.
În 2012, Israelul a interzis intrarea în ţară a scriitorului german Gunter Grass, Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Acesta a fost acuzat pentru faptul că, în unul dintre poemele sale în proză – “Was gesagt werden muss“ („Ceea ce trebuie spus“) – sustine că Israelul ameninţă pacea mondială, şi aşa fragilă.
Personae non gratae în 2022
S-ar putea da nenumărate alte exemple de „Personae non gratae“, care au marcat relaţiile dintre state sau dintre personalităţi şi autorităţi. În prezent, în condiţiile conflictului militar dintre Rusia şi Ucraina, ar trebui să ne amintim şi că, în 2020, Aleksandr Lukașenko, preşedintele Republicii Belarus, sustinătorul politicii de la Kremlin, a fost declarat „Persona non grata“ în Lituania, deoarece ar fi fraudat alegerile şi pentru că a recurs la violențe împotriva protestatarilor pașnici.
Iar în legătură cu acelaşi conflict Rusia – Ucraina, la 28 februarie 2022, SUA a expulzat 12 diplomați ruși de la Organizaţia Națiunilor Unite. Rămâne de văzut care şi unde va fi următoarea personalitate “non grata” în anul 2022.
