Acest pește oceanic se înrudește cu somonul (pentru că are înotătoarele adipoase) și are lungimea corpului de până la 20-25 cm iar greutatea de 52 g. Înoată în Oceanul Pacific de Nord, în Oceanul Arctic și Oceanul Atlantic de Nord. Formează bancuri mari și se reproduce în ocean.
Capelinul are corpul fusiform, acoperit de solzi, capul alungit, mandibula proeminentă, ochii mari și rotunzi. Partea dorsală a corpului este de culoare verde-măslinie iar partea ventrală este argintie. Înotătoarea caudală este adânc bifurcată, astfel încât pare formată din lobi simetrici.
Prima înotătoare dorsală este mare și are formă trapeizoidală. A doua înotătoare dorsală este adipoasă și poziționată aproape de pedunculul caudal. Înotătoarea anală este destul de mare și apare pe partea opusă celei de a doua înotătoare dorsală. Aripioarele pectorale și ventrale sunt alungite, bine dezvoltate și în pereche.
Hrana acestui pește este alcătuită din zooplancton, viermi marini, crustacee planctonice și pești mici. La rândul său acest pește este o importantă sursă de hrană pentru balene, delfini, păsări, foci și alte specii de pești. De asemenea, capelinul este considerat un pește de consum de către populația din Canada și Alaska.
În perioada de reproducere masculul are o bandă de solzi modificați cu care mângâie femela ca să depună icrele. De regulă, femela migrează spre plaje, iar icrele sunt depuse la flux. O singură femelă poate depune un număr de aproximativ 60000 de icre. Acestea sunt foarte mici, au diametrul de 0,5 mm și coloritul galben-deschis. Acestea sunt îngropate în nisip, iar apoi luate de valuri.
Uneori, femela intră în estuare pentru a-și depune icrele. În perioada de reproducere pot fi observate bancuri foarte mari de capelini care se apropie de coastă. Nu există o perioadă anume pentru depunerea icrelor, de regulă acești pești se reproduc din primăvară până în toamnă.
Capelinul ajunge la maturite la 2-3 ani și poate trăi aproximativ 10 ani. Înoată de obicei la adâncimi de 300-700 m, deci în straturile superioare ale apelor mărilor și oceanelor. Capelinul are denumirea științifică Mallotus villosus și face parte din ordinul Osmeriformes, familia Osmeridae.
Video – Peștele capelinul – Specia Mallotus villosus: