Piatra filosofală (în limba latină, Lapis philosophorum, în limba arabă, El lksir – elixir) este o substanţă miraculoasă, căreia alchimiştii Evului Mediu îi atribuiau puterea de a transforma metalele inferioare în aur şi argint, dar şi un elixir care vindeca orice boală şi prin care oamenii puteau obţine tinereţea veşnică.

Secole de-a rândul, piatra filosofală a fost cel mai înalt scop al alchimiei – disciplină care se poate defini ca un ansamblu de practici ezoterice şi speculaţii filosofice, mistice sau spirituale, rezultată din fuziunea metalurgiei egiptene antice cu filosofia şi medicina greacă şi cu misticismul Orientului Mijlociu, cu alte cunoştinţe din astrologie, religie, artă. Toate căutările consacrate pietrei filosofale, de-a lungul timpului, alcătuiesc Magnum opus – opera fundamentală a alchimiştilor.

Piatra filosofală, Lapis philosophorum
Piatra filosofală, Lapis philosophorum

Referirile culturale la piatra filosofală sunt foarte vechi. De exemplu, Platon, în unul dintre Dialogurile sale – “Timaios”/”Timeu” – consideră că cele patru elemente primordiale, din care s-a născut totul – aerul/vântul, apa, pământul, focul – au o sursă comună, numită “Materia prima”, asociată haosului initial. “Materia prima” este, de asemenea, numele pe care alchimiştii îl atribuie substanţei din care poate fi creată Piatra filosofală, la care se adăugă “Anima mundi” (Sufletul lumii), simbolizat de Uroboros (reprezentat sub forma unui şarpe care-şi înghite coada) – o putere cu o dublă natură, corespunzând “suflului vital” al Universului. O astfel de concepţie filosofică a fost constantă şi esenţială în istoria alchimiei. În secolul al XVII-lea, Thomas Vaughan, alchimist şi filosof englez, scria: “Materia primordială din care se naşte Piatra filosofală este aceeaşi cu începutul tuturor lucrurilor”.

În secolul al VIII-lea, persanul Jabir ibn Hayyan (al cărui nume latinizat este Geber), chimist şi alchimist, astronom şi astrolog, matematician, fizician, geograf, filosof, medic, a analizat elementele primordiale în funcţie de calităţile lor fundamentale – focul este, spune acesta, “cald şi sec”, pământul, “rece şi uscat”, apa, “rece şi umedă”, aerul, “cald şi umed”. Fiecare metal, mai spune acesta, este o combinaţie a acestor patru elemente şi a calităţilor lor, “transmutaţia” unui metal într-altul presupunând o reorganizare a calităţilor de bază, iar reorganizarea este mediată şi de o substanţă sub formă de pudră roşie, numită “al-iksir” (elixir) – astfel obţinându-se piatra filosofală. Jabir ibn Hayyan este şi inventatorulapei regale” – un amestec de acid clorhidric şi de acid azotic concentrat, una dintre puţinele substanţe care pot dizolva aurul.

Piatra filosofală si alchimistii
Piatra filosofală si alchimistii

Potrivit altor texte şi legende, cel care ar fi reuşit să descopere “piatra filosofală” este Albert le Grand sau Albert Magnus, în secolul al XIII-lea, călugăr dominican, filosof, teolog şi chimist. El ar fi transmis secretul discipolului său, Thomas d’Aquin, dar acesta a confirmat doar că a fost martor la obţinerea aurului prin “transmutaţie”, dar că nu ştie secretul pietrei filosofale.

Spre finele Renaşterii (secolul al XVI-lea), Paracelsus, medic, filosof şi alchimist, credea în existenţa a ceea ce el a numit “alkaest” – un element necunoscut din care au derivat elementele primordiale – pământul, apa, aerul şi focul, pe acesta (alkaest) considerându-l a fi atât de căutata “piatră filosofală”. Din secolul al XVII-lea s-a păstrat şi un text mistic – “Mutus Liber” (Cartea fără cuvinte), constituit numai din imagini în care se arată cum se poate obţine legendara piatră.

Citește și:  Cămaşa lui Nessus – sensul şi originea expresiei

Alchimiştii, de-a lungul secolelor, au căutat “sămânţa” pietrei filosofale si în roua de pe trandafiri, culeasă la răsăritul soarelui, în plante, în miere, în sângele animalelor şi chiar în mineralele inferioare – sămânţa care ar fi putut accelera procesul de “creştere” a aurului, existând convingerea că mineralele “cresc” din pământ asemenea plantelor. Pe de altă parte, “aurul potabil”, dacă s-ar fi obţinut, ar fi fost, spun alchimiştii, elixirul tinereţii veşnice.

Căutarea pietrei filosofale a fost in primul rând, indiferent de timp, un demers simbolic, iniţiatic şi mistic, iar, pentru alchimistul filosof, a parcurge acest drum al căutării devenise mai important decât scopul însuşi, pentru că era un semn al unei gândiri înalte.

Piatra filosofal, Lapis philosophorum, sensul şi originea expresiei
Piatra filosofal, Lapis philosophorum, sensul şi originea expresiei

În budism şi hinduism, piatra filosofală era “Cintamani”/”Chintamani” – o piatră preţioasă, foarte frumoasă şi înconjurată de o aură strălucitoare, aflată în grija înţeleptului zeu Bodhisattva (la budişti) şi a lui Vishnu (la hinduşi), care avea puterea de a împlini dorinţele.

În epoca modernă, în psihanaliză, Carl Gustav Jung a interpretat piatra filosofală ca pe o metaforă culturală a procesului de evoluţie psihică, spirituală, a oricărui individ, forţa care îi diferenţiază pe oameni în procesul de cunoaştere şi autocunoaştere, într-un sistem de “punere în abis” (multiplicare la infinit) a microcosmului şi a macrocosmosului.

Gaston Bachelard, unul dintre remarcabilii filosofi şi epistemologi ai secoluli al XX-lea, interpretează tot în plan simbolic semnificaţia pietrei filosofale, ca un fel de “obstacol epistemologic” – ceva ce se interpune între dorinţa de cunoaştere a omului şi obiectul studiului.

In literatură si film, mitul pietrei filosofale a fost exploatat din plin, foarte cunoscute fiind, de pildă, romanul scriitoarei J.K. Rowling si ecranizarea acestuia – “Harry Potter și Piatra Filozofală”, filmul francez „Catacombe”, din 2014, serialul televizat de animatie „Blake and Mortimer” etc.

În limbajul actual, în sens general, expresia “Piatra filosofală” a dobândit conotaţii ironice. Dacă se spune despre cineva că “este în căutarea pietrei filosofale”, sensul este că îşi consumă timpul, energia, cu ceva ce nu va duce la niciun rezultat, un efort inutil, steril, o zbatere zadarnică. Iar într-un context de felul: “X a găsit piatra filosofală”, de asemenea este prezentă conotaţia ironică, având înţelesul că “X a găsit ceva ce nu poate fi găsit”, prin urmare se referă la o situaţie absurdă, la o imposibilitate.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.