Piramidele din Alaska, a căror origine este total învăluită în mister, despre una dintre ele presupunându-se că este mai veche şi mai mare decât piramida lui Keops, din Egipt (2560 i.Hr.), au stârnit rumoare în lumea ştiinţifică, în ultimii ani, şi au captat atenţia tuturor celor care sunt interesaţi de istoria, realităţile, tainele acestei planete pe care ne-a fost dat să trăim, şi ale Universului din care ne-am ivit.

Piramidele din Alaska

Descoperirea piramidelor din Alaska, eveniment care a şocat lumea ştiinţifică, a fost adusă la cunostinta publicului larg întâmplător, în urma unui reportaj difuzat, în anii 1990, de un canal de televiziune american, care, cu ajutorul unor fotografii aeriene, explica faptul că apariţia, sub zăpadă, a unei structuri similare piramidelor, în Alaska, s-ar fi produs ca urmare a seismelor asociate unor experimente nucleare făcute de chinezi în zona respectivă.

Echipa de specialişti chinezi care a participat la testele nucleare a şi mărturisit, de altfel, intenţia de a se folosi de informaţiile seismice, pe care le-a înregistrat cu aparatură special concepută în acest scop, pentru a întocmi şi nişte hărţi ale respectivei zone din Alaska. Şi ei au confirmat existenţa piramidelor din Alaska, două la număr, uriaşe, îngropate adânc sub zăpadă.

Ar putea fi piramidele din Alaska cele mai vechi din lume?

La momentul actual, un alt grup de exploratori a anunţat că s-au identificat, într-adevăr, părţile superioare a două piramide, că se pot vedea pietrele aşezate unele peste altele (comparabile cu ale piramidelor din Egipt, dar mult mai vechi) şi că, probabil, topirea zăpezii şi a gheţarilor, într-un ritm alarmant pentru sănătatea planetei, dar cu oportunităţi pentru exploratori şi arheologi, va scoate la iveală porţiuni şi mai mari din aceste piramide şi, poate, şi alte structuri similare.

Marea piramida din Alaska

Reporterul de investigaţie Linda Moulton Howe, de la o televiziune americană, confirmă, de asemenea, existenţa piramidelor din Alaska, precum şi reperele geografice indicate de un fost ofiţer al armatei americane, în prezent pensionar – 63°17’51.40″ N 152°31’24.49″ W, la aproximativ 50 de kilometri sud-vest de Muntele McKinley, centrul Parcului Naţional Denali, din inima Alaskăi.

Piramidele din Alaska, un alt Triunghi al Bermudelor?

Zona în care au fost descoperite piramidele din Alaska este cunoscută, de multă vreme, ca un alt Triunghi al Bermudelor, din cauza numărului mare de accidente şi de dispariţii din zonă, pe care mulţi le pun acum în legătură cu prezenţa Marii piramide din Alaska.

Dacă piramidele din Alaska au surprins lumea ştiinţifică, nu acelaşi lucru se poate spune despre populaţia indigenă, în a cărei mitologie se face referire frecvent la piramide şi la faptul că, în acea zonă, îşi are lăcaşul un spirit rău, pe nume Kushtaka, răspunzător, în opinia lor, pentru dispariţiile stranii ale celor care ajung prea aproape de piramide.

Legendele Inuitilor din Alaska

Kushtaka sau Kooshdakhaa, în limba locuitorilor din sud-estul Alaskăi, înseamnă “pământul celuilalt om”. Creaturile Kushtaka, se spune în legendele locale, sunt schimbătoare ca formă şi pot lua şi înfăţişare omenească sau înfăţişare de vidră. Mai întotdeauna sunt percepute ca spirite malefice, doar în unele mituri, puţine, atribuindu-li-se calitatea de salvatori de la moarte şi îngheţ ai călătorilor din ţinuturile extrem nordice.

Citește și:  Curiozităţi ştiinţifice – o provocare continuă pentru dorinţa de cunoaştere a omului

Este însă cunoscut faptul că, în anii 1960, mai mulţi locuitori ai unui sat (Nome) din apropierea piramidelor din Alaska, au dispărut fără urmă şi nici până astăzi nu s-a găsit o explicaţie raţională, valabilă, pentru această stranie întâmplare, în pofida anchetelor FBI desfăşurate timp de câţiva ani la rând. Dispariţiile inexplicabile din acest alt Triunghi al Bermudelor, din regiunea piramidelor din Alaska, a fost şi sursa de inspiraţie pentru filmul americano-britanic The Fourth Kind, lansat în 2009, în care ciudatele evenimente sunt puse pe seama răpirii băştinaşilor de către extratereştri.

S-au mai înregistrat în zona piramidelor din Alaska şi alte ciudăţenii, pe care, în prezent, tot mai mulţi sunt tentaţi să le pună în relaţie cu existenţa celor două piramide uriaşe îngropate în gheaţă, cu energiile necunoscute ale locului: 35 000 de morse au eşuat în Alaska, în 2014, în apropiere de Point Lay, un sătuc cu aproximativ 200 de locuitori, balenele gri, prezente în zone apropiate până în anii 1990, au dispărut, de asemenea, potrivit rapoartelor de supraveghere aeriană, ale National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA).

Piramidele din Alaska, vestigii ale Hiperboreei, ale paradisului pierdut?

În mitologia antică, latină şi greacă, Hiperboreea (Tara de dincolo de Boreas/Tara de dincolo de vântul de nord) era paradisul pământesc, luminată de soare neîncetat, cu vegetaţie luxuriantă, cu pomii rodind de două ori pe an, unde trăia poporul cel mai fericit din lume.

Hiperboreea, Paradisul pierdut din zona piramidelor din Alaska

Nietzsche, celebrul filosof şi poet german, pornind de la textele antichitătii, îi menţionează, în operele sale, pe hiperboreeni, ca modele existenţiale, ca fiind întruchiparea fericirii şi a bogăţiei, dincolo de contradicţiile, pseudovalorile şi decadenţa umanităţii, Referindu-se la omul modern, Nietzsche sugerează că acesta este “bolnav de modernitate” şi că ar trebui să caute modelul hiperborean (dispărut), al fericirii absolute, în sine însuşi, la capătul labirintului, mai presus de nord, de gheţuri, de moarte“.

Poate că dincolo de mituri, care şi ele au, întotdeauna, un sâmbure de adevăr, vor putea fi argumentate teoriile (încă utopice) că, în zona piramidelor din Alaska, a căror existenţă este deja confirmată, a fost, înainte de ultima glaciaţiune (Glaciaţiunea Wurm) sau mai înainte (dupa Glaciaţiunea Riss), când gheţarii ocupau o treime din uscatul planetei noastre, Edenul pământesc.

În mod ciudat, în pofida faptului că existenţa piramidelor din Alaska devine o certitudine, în fotografiile făcute din satelit acestea nu se văd deloc, iar regiunea este aşa de inospitalieră încât se pare că încă nu se pot face cercetări la faţa locului de către specialişti.

Alaska

Să fie piramidele din Alaska vestigii ale unei vechi civilizaţii de pe Terra sau mărturii că pe Pământ au ajuns, cândva, călători din Univers, lăsând aceste urme-enigme pentru noi sau că aici au trăit hiperboreenii, în paradisul pământesc? Rămâne de văzut când se va putea da un răspuns, cu argumente ştiinţifice, despre piramidele din Alaska, subiectul fiind extrem de provocator, cu atât mai mult cu cât misterul piramidelor din întreaga lume, unele dintre ele descoperite recent, nu a fost elucidat.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.