Unul dintre dinozaurii care au fost mult mai bine cunoscuti de oamenii de stiinta si s-a bucurat de o mare popularitate este Plateosaurus, care a devenit datorita numarului crescut de schelete descoperite, una dintre cele mai cunoscute creaturi preistorice.
Descoperirea fosilelor de Plateosaurus și importanța lor paleontologică
Studiile geologice din zonele în care au fost descoperite fosilele de Plateosaurus sugerează că aceste regiuni aveau soluri bogate în vegetație, în special ferigi și plante de talie mică, ce formau principala sursă de hrană pentru acest dinozaur. Paleontologii cred că în perioadele de secetă, care erau frecvente în timpul Triasicului, aceste regiuni deluroase și malurile râurilor reprezentau refugii de vegetație pentru animalele erbivore din zonă.
Paleontologul Christian Herman von Meyer este cel care i-a descoperit fosilele, in anul 1837, fiind o creatura care a trait pe teritoriile ocupate astazi de tari precum Franta, Elvetia si Germania. Mediul de viata era alcatuit din zone de mal si zone deluroase aride.
Anatomia și trăsăturile fizice unice ale lui Plateosaurus
Corpul dinozaurului Plateosaurus masura in lungime 8 metri, 6 metri in inaltime si cantarea 4 tone. Facea parte din categoria prosauropodelor, o ramura a sauropodelor, acestea fiind dinozaurii cu picioare de soparla. A trait in Triasicul superior, in urma cu 220 – 210 milioane de ani. Prosaurodele fiind animale patrupede, erbivore, de marime mica-medie si acest dinozaur era erbivor, hranindu-se cu frunze.
Gatul si coada erau foarte lungi, iar membrele posterioare puternice ii ofereau posibilitatea sa se deplaseze atat biped, cat si patruped. Gatul lung al dinozaurului Plateosaurus era mobil si putea sa ajunga la crengile inalte, pentru a se hrani cu frunze. Faptul ca se putea sprijini pe membrele posterioare, il ajuta sa ajunga la crengile foarte inalte, iar gatul lung ii oferea posiblitatea sa se hraneasca si cu plantele de pe sol, cum erau de exemplu ferigile.
Coada lunga era tot timpul tinuta in aer si avea mai mult de jumatate din lumgimea corpului. Degetul mare al membrelor anterioare avea o gheara puternica, care ii era folositoare atat pentru vanatoare (cu toate ca se considera ca era erbivor), cat si pentru a se apara in fata pradatorilor si a sapa, atunci cand isi cauta hrana, putand sa scoata radacinile plantelor din pamant.
Hrănirea și metodele de apărare ale dinozaurului erbivor
Capul dinozaurului Plateosaurus era mic, iar botul era lung. Avea o dentitie slaba, dintii sai plati fiind potriviti pentru o hrana alcatuita din frunze. Pentru o digestie eficienta inghitea pietricele, care ii macinau mancarea in stomac. In fata pradatorilor mai impunatori fata de acest dinozaur, care aveau ghearele mai mari sau dintii mai ascutiti, nu avea suficiente modalitati de aparare. Totodata, clima in care a trait acest animal preistoric in turme era secetoasa.
Anul in care a fost descris pentru prima data dinozaurul Plateosaurus este 1837. Cele peste 100 de schelete care au fost descoperite, dintre care 10 au fost complete, sugereaza ca dinozaurii au diparut in masa, in urma unei eruptii vulcanice sau a oscilatiei climatice. Acest dinozaur ramane unul dintre cei mai mari dinozauri din Triasic, dar si unul dintre cei mai cunoscuti dinozauri timpurii.
Cauzele dispariției în masă a lui Plateosaurus și mediul din Triasicul superior
Fosilele de Plateosaurus descoperite în număr mare sugerează că acest dinozaur a dispărut brusc, posibil din cauza unor evenimente naturale drastice. Cele mai probabile teorii includ schimbările climatice și erupțiile vulcanice, care ar fi generat oscilații semnificative în mediu.
Geologii au descoperit straturi de cenușă vulcanică în sedimentele unde s-au găsit fosilele de Plateosaurus, ceea ce indică o activitate vulcanică intensă în acea perioadă. Această activitate ar fi dus la schimbări de temperatură și scăderea resurselor de hrană, provocând dispariția în masă a turmelor de erbivore.
Totodată, datorită adaptărilor sale, precum dieta bazată pe frunze și rădăcini, Plateosaurus ar fi supraviețuit mai bine decât alte specii, însă nu a putut evita în totalitate efectele acestor schimbări climatice extreme. Studiul acestor cauze de dispariție oferă paleontologilor o înțelegere mai bună asupra vulnerabilităților dinozaurilor din Triasic și a modului în care aceștia erau afectați de schimbările bruște din mediu.
