Platyhystrix este un amfibian preistoric care a trăit acum aproximativ 299 de milioane de ani, în perioada Permian. Ceea ce îl face deosebit este creasta sa semicirculară, care se întindea pe spatele său și juca un rol important în menținerea temperaturii corporale și, probabil, în atragerea partenerilor.
Descoperit pentru prima dată în Texas, în 1910, Platyhystrix era un prădător carnivor care prefera zonele terestre, unde se hrănea cu insecte și animale mici. Cu un corp compact și picioare puternice, acest amfibian era bine adaptat pentru viața pe uscat, dar se descurca și în mediul acvatic.
Cum a fost descoperit și unde trăia Platyhystrix?
Descoperit in anul 1910 in Texas, a uimit oamenii de stiinta prin creasta semicirculara, aflata pe spate, mai ales ca aceasta era asemanatoare cu cele ale pelicozaurilor Dimetrodon si Edaphosaurus, cu toate ca nu exista nicio legatura intre ei.
Prezenta crestei este doar o dovada a modului cum aceste creaturi au evouat in acelasi mod. A trait in Permian, perioada care a inceput in urma cu 299 de milioane de ani si s-a incheiat acum 251 de milioane de ani. Numele i-a fost oferit in anul 1911, de catre paleontologul Samuel Wendell Williston.
Caracteristici fizice și rolul crestei lui Platyhystrix
Amfibianul Platyhystrix nu era foarte mare, corpul sau masura 1 metru in lungime impreuna cu coada, insa corpul sau era compact, iar toata greutatea era sustina de membre lungi si puternice, care sugerau ca acesta petrecea mai mult timp pe uscat decat pe apa. Asemeni altor amfibieni din familia Dissorophidae, din care acesta face parte, alaturi de amfibianul Cacops, era foarte bine pregatit pentru a putea supravietui pe uscat, chiar daca petrecea mai mult timp in mediul acvatic. Astfel, prefera campiile si zonele intinse.
Spatele amfibianului Platyhystrix era protejat de o carapace, care avea forma unor placi, si era formata din oase dermice. Creasta semicirculara era situata deasupra prelungirilor vertebrelor de pe spate, iar printre aceste prelungiri se afla intinsa o vela pieloasa, care juca un rol important in mentinerea temperaturii organismului constanta.
Cum își vâna Platyhystrix prada și ce mânca?
Fiind animale cu sange rece, care nu puteau produce caldura in interiorul corpului, depindeau de caldura din mediul inconjurator. Astfel, fiind dotati cu acest organ, se puteau deplasa si prin zonele mai reci, fara sa le scada temperatura corpului.
Asa cum se intampla la creaturile care aveau acest organ, este posibil, ca si la amfibianul Platyhystrix sa functioneze si ca un organ cu care se atrageau partenerii pentru imperechere. O alta caracteristica a acestui amfibian o reprezinta craniul de mari dimensiuni, care dispunea de o structura puternica.
Forma capului acestuia semana cu o broasca, iar dintii sai conici sugereaza ca era un carnivor. Din cauza faptului ca petrecea mai mult timp pe uscat, decat in mlastini, precum alti amfibieni, hrana lui nu era alcatuita din peste, ci din insecte si animale mici.
Fiind de dimensiuni reduse, in comparatie cu alti amfibieni, se presupune ca amfibianul Platyhystrix putea alcatui prada unor animale mai impunatoare, cum este amfibianul Eryops, sau alte reptile carnivore uriase, specifice climatului mai secetos din Permian. Oricum a fi fost, acest amfibian este un caz aparte al modului cum au evoluat, pentru a supravietui, animalele.
Cum s-a adaptat Platyhystrix la schimbările climatice din Permian?
Platyhystrix a trăit într-o perioadă caracterizată de schimbări climatice semnificative, pe măsură ce climatul din Permian devenea mai arid. Adaptările sale, cum ar fi creasta care îl ajuta să își regleze temperatura corporală și membrele sale puternice, au fost cruciale pentru a-i permite să prospere în aceste condiții. În timp ce alți amfibieni erau mai dependenți de mediile acvatice, Platyhystrix avea abilitatea de a supraviețui și în zone mai uscate, grație protecției oferite de pielea sa și de carapacea osoasă de pe spate.
Creasta sa ar fi putut funcționa și ca o modalitate de a atrage căldura soarelui mai eficient, un avantaj într-un climat în care temperaturile diurne și nocturne puteau varia drastic. Această adaptare la mediile terestre i-a permis să evite competiția directă cu alte specii acvatice și să prospere într-un habitat mai puțin populat de prădători.
