Populaţia lumii, potrivit documentelor ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) – “World Prospect 2022” – la jumătatea anului 2022, era de 7,94 miliarde şi se estimează că, până la 15 noiembrie 2022, adică în mai puţin de o lună, va ajunge la 8 miliarde, în condiţiile în care, la fiecare cinci zile, se nasc încă un milion.

Potrivit aceluiaşi raport, publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei (11 iulie), până în 2030, pe Terra, vor trăi 8,5 miliarde de oameni, 9,7 miliarde, până în 2050, iar vârful va fi atins în 2080, cu aproximativ 10,4 miliarde de locuitori, după care se va înregistra o stagnare, până în anul 2100.

În peste 200 000 de ani de istorie umană, adică memoria experienţei lui Homo sapiens, populaţia lumii a ajuns la un miliard, după care, în numai 200 de ani, a ajuns la 7 miliarde.

Cei mai mulți dintre locuitorii planetei trăiesc în emisfera nordică, în regiunile cu climă temperat-continentală, respectiv temperat-oceanică. Oamenii preferă să trăiască acolo unde găsesc condiţii favorabile, pentru a-şi construi locuinţe, pentru a-şi asigura hrana, pentru a munci.

Aproape o treime din populația lumii trăieşte în China (1,45 miliarde locuitori) şi India (1,41 miliarde). Pe următoarele locuri, ca număr de locuitori, se află SUA, Indonezia, Pakistan, Brazilia, Nigeria, Bangladesh, Rusia, Mexic. În 2023, India va fi ţara cea mai populată din lume.

Canada (în prezent, 38 milioane de locuitori) are una dintre cele mai mari rate de creștere demografică, datorită fenomenului de migrație, în timp ce, în America de Sud, trăiesc 439 de milioane de oameni, cei mai mulți în Brazilia.

Populația României, potrivit datelor din 2020, este de 19,2 milioane. 10,5 milioane dintre locuitori reprezintă populație urbană, 1,8 milioane dintre români locuind în București.

Populaţia lumii – estimări pentru următoarele decenii

Populaţia lumii
Populaţia lumii

Mai mult de jumătate din creșterea estimată a populației mondiale până în 2050 va fi concentrată în opt țări: Nigeria (ţara africană cu cea mai mare demografie şi cea mai mare economie), Republica Democrată Congo, Egipt, Etiopia, India, Pakistan, Filipine și Republica Unită Tanzania. Se așteaptă ca țările din Africa Subsahariană să contribuie cu mai mult de jumătate din creșterea proiectată până în 2050, pentru că au cea mai rapidă rata de creştere demografică. Se estimează că populaţia Africii, până în 2050, va ajunge la 2,5 miliarde.

Până la sfârşitul secolului al XXI-lea, însă, vor avea loc o serie de schimbări, în sensul că, în statele cu industrie și tehnologie avansate – Japonia, Australia și cele mai multe țări din Europa și America de Nord – rata de creştere a populaţiei va stagna, apoi va cunoaşte o scădere dramatică.

La momentul actual, in Europa, trăiesc 750 de milioane de oameni (de două ori mai mulți decât în SUA), dar, dacă în urmă cu secol, populaţia Europei reprezenta 30% din populația globului, astăzi înseamnă mai puțin de 10%, principala cauză a acestei schimbări fiind creșterea accelerată a altor regiuni ale lumii.

În Europa de Est, unde pe primele locuri, din punctul de vedere al populaţiei, se află (cu excepţia Rusiei – 146 milioane de locuitori) Ucraina (43 de milioane), Polonia (39 de milioane) și România (19 milioane), declinul demografic este accelerat. România, de exemplu, potrivit previziunilor unui institut american specializat în probleme demografice, va ajunge, în anul 2100, la circa 7,7 milioane de locuitori.

Populaţia lumii – o chestiune de echilibru

Populaţia lumii
Populaţia lumii

Creşterea populaţiei lumii, până la un punct, spun specialiştii, este inevitabilă, din cauza inerţiei demografice, pe care nimeni nu o poate preveni. Este adevărat că, în ultimele 5 – 6 decenii, tendinţa, în ţările dezvoltate, este de scădere a populaţiei, dar acest trend descendent este compensat de o creştere accelerată în alte părţi ale lumii.

Raportul ONU face referire şi la schimbări majore în structura de vârstă la nivel global, anticipând o “îmbătrânire fără precedent a populaţiei lumii”, estimându-se că, în 2100, 2,37 miliarde de persoane vor avea peste 65 de ani. De asemenea, 23 de ţări vor asista la reducerea cu cel puţin jumătate a populaţiilor lor, în comparaţie cu nivelurile actuale, iar multe dintre populaţiile cu cea mai rapidă scădere vor fi în Asia şi Europa Centrală şi de Est, în timp ce Africa sub-sahariană va deveni, cel mai probabil, un continent din ce în ce mai puternic pe scena geopolitică.

Suntem prea mulţi? – una dintre cele mai controversate probleme ale timpului nostru

Populaţia lumii
Populaţia lumii

În condiţiile în care populaţia lumii este în continuă creştere, revin frecvent întrebări de felul: Suntem prea mulţi pe planetă? Sunt suficiente resurse pe planeta noastră pentru a hrăni populaţia lumii? Dar rezervele de apă potabilă? Care sunt soluţiile? Se poate redobândi un echilibru pe termen lung?

În fata crizelor actuale, unii pledează în favoarea unei scăderi a populației, în ideea că suprapopularea viitoare nu poate decât să încurajeze războaiele, foametea, lipsa apei și mai presus de toate, distrugerea mediului. Până la un punct fără întoarcere. Nu este însă prea clar felul în care se poate controla acest fapt. Alţii pledează pentru austeritate.

La momentul prezent, cele mai dezvoltate țări au suficiente resurse pentru a hrăni toți locuitorii Terrei. Cu toate acestea, nu toată lumea de pe planetă are hrană suficientă, deoarece alimentele sunt distribuite neuniform. Una dintre consecințele suprapopulării globale ar fi agravarea acestor inegalități, provocând foamete în multe părţi ale globului.

Apa este cea mai prețioasă resursă de pe Pământ, iar suprapopularea globală ar putea duce la mari conflicte cu privire la “aurul albastru”. Un conflict global asupra apei ar avea consecințe dezastruoase. În prezent, 80 de țări nu au apă suficientă și una din cinci persoane nu are acces la apă potabilă. Deja apa este una dintre principalele cauze ale tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Poluarea planetei, spun unii, nu este direct legată de suprapopularea globală. Cele mai dezvoltate țări sunt cele care poluează cel mai mult, dar și cele care au cele mai scăzute natalități. Un american, de pildă, poluează de 91 de ori mai mult decât un locuitor din Bangladesh. Cu toate acestea, dacă țările dezvoltate nu limitează poluarea pe care o generează, atunci suprapopularea globală va avea un impact dezastruos asupra mediului.

Citește și:  Pictorul William Hogarth, un mare autor de stampe satirice si gravuri

Teorii vechi şi noi – aceeaşi incertitudine

Centre urbane
Centre urbane

În 1798, economistul englez Thomas Malthus, a formulat celebra teorie (“malthusianismul”) despre creşterea populaţiei, la care se raportează frecvent şi specialiştii de astăzi. Acesta spune, pornind de la datele de la vremea respectivă, că: “Populația lumii crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică”. Urmarea unei astfel de relaţii, spune Malthus, este că sărăcia, bolile, epidemiile și războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire”, dat fiind că asigură echilibrul între numărul populației și cantitatea mijloacelor de subzistență, la care ar trebui adăugat un factor preventiv – controlul naşterilor.

Două secole mai târziu, climatologi, ecologişti şi alţi oameni de ştiinţă avertizează asupra faptului că oamenii sunt expuși riscului de „suferință de nedescris”, legat de urgența climatică şi fac apel la „transformări globale ale stilurilor noastre de viață” pentru a păstra viața pe Terra, “singura noastră casă”.

Apoi, multe studii indică, pentru următoarele decenii, concentrarea populaţiei în oraşe, ceea ce va face aproape imposibilă asigurarea cu apă, aer curat, alimente sănătoase, locuinţe. La aceste aspecte se adaugă distrugerea teritoriilor sălbatice, din cauza extinderii terenurilor agricole pentru a hrăni populația lumii. În plus, susţin ecologiştii, există o mare îngrijorare legată de proliferarea pandemiilor în condiţii de aglomerare urbană.

Colapsul – orizontul generaţiei noastre?

Colapsologia
Colapsologia

În 2015, înainte de pandemia de Covid-19, într-o carte intitulată “Cum se poate prăbuşi totul – scurt manual de colapsologie pentru uzul generaţiei actuale”, doi francezi – Pablo Servigne, doctor în biologie, ecologist, cercetător, şi Raphael Stevens, specialist în socioecologie – au lansat un concept care a atras atenţia lumii ştiinţifice, dar şi a oamenilor obişnuiţi – colapsologia.

Pornind de la ceea ce se întâmplă cu populaţia lumii şi anticipând crizele pe care le traversăm astăzi, de natură economică, financiară, climaterică, energetică (mai puţin criza sanitară şi războiul, pe care nu le-au anticipat), autorii cărţii consideră că societatea industrială, aşa cum este gândită şi cum arată astăzi, se apropie de finalul ei.

O lume construită exclusiv pe principiul competiţiei, al concurenţei şi al legii celor mai puternici, în care altruismul, ajutorul reciproc, cooperarea se estompează sau dispar, cred cei doi cercetători, nu poate dăinui.

În acelaşi timp, estimările (inclusiv cele referitoare la populaţia lumii), previziunile de orice natură, toate se confruntă cu o imposibilitate teoretică, din cauza “lebedelor negre” – evenimente rare, imposibil de prezis.

Important de precizat că teoria numită “colapsologie” nu face previziuni despre sfârşitul lumii, ci doar analizează tendinţele dominante dintr-o societate. Colapsul se poate produce în momente diferite, pentru oameni/ colectivităţi diferite, iar imaginea de ansamblu poate să intervină mult mai târziu, când orice posibilitate de salvare va deveni imposibilă.

Populaţia lumii şi limitele creşterii într-o lume finită

Raportul Meadows
Raportul Meadows

Chiar dacă termenii “colapsologie” sau “colapsosofia”, “colapso-praxis”/ “colapsism”, pentru o abordare filosofică, politică, ideologică a fenomenului, sunt relativ noi, ideea sfârşitului erei industriale a fost lansată încă din secolul trecut, în cunoscutul raport al “Clubului de la Roma” – “Raportul Meadows” sau “Limitele creşterii într-o lume finită”.

Reprezentanţii “Clubului de la Roma” (oameni de ştiinţă, oameni de afaceri, economişti, şefi de stat etc., de pe toate continentele), club fondat în 1968, pentru a analiza şi a găsi soluţii pentru viitorul omenirii, arătau, în “Raportul Meadows”, că: “Dacă populaţia lumii va creşte în acelaşi ritm, dacă se menţin tendinţele industrializării, contaminării ambientale, producţiei de alimente şi epuizării resurselor, această planetă va atinge limitele creşterii în următorii 100 de ani. Rezultatul cel mai probabil ar fi o scădere subită şi incontrolabilă atât a populaţiei, cât şi a capacităţii industriale”.

Previziunile din urmă cu o jumătate de secol ale “Clubului de la Roma” erau că, dacă nu se iau măsuri, la nivelul tuturor ţărilor, prăbuşirea societăţii moderne se va produce în jurul anului 2030 şi va consta într-un “lanţ de dezastre care nu vor mai putea fi oprite şi care vor avea consecinţe ireversibile asupra societăţii – nevoile de bază, de hrană, apă, locuinţe, energie etc. nu vor mai fi asigurate (la un cost rezonabil) pentru cei mai mulţi cetăţeni”.

Nu va mai fi vorba, la un moment dat, de evitarea dezastrelor, spune şi francezul Pablo Servigne, interesat, printre altele, şi de problemele de rezilienţă colectivă, ci de puterea oamenilor de a înfrunta sărăcia, de a (re) învăţa să trăiască cu apă, alimente limitate, combustibili raţionalizaţi, secete, inundaţii, conflicte internaţionale etc.

Progresul moral nu a ţinut pasul cu progresul ştiinţific

Populaţia lumii
Populaţia lumii

Toţi futurologii, adepţi ai colapsologiei sau ai altor teorii despre viitorul omenirii, au mai ajuns la o concluzie, care cu greu poate fi contracarată – aceea că o cauză importantă a crizei lumii moderne este şi aceea că progresul moral nu a ţinut pasul cu progresul ştiinţific.

Asa zisa “elită economică” (15% din populaţia lumii) deţine 27% din creşterea economică globală, având beneficii duble faţă de 50% dintre cei mai săraci oameni, iar această discrepanţă se adânceşte continuu. În prezent, peste 300 de milioane de oameni sunt afectaţi de sărăcie, iar până în 2030, peste un miliard de persoane se vor afla în sărăcie extremă.

Aşadar, în jurul datei de 15 noiembrie 2022, populaţia lumii va fi de 8 miliarde, iar această realitate, la nivel individual, nu va schimba deocamdată nimic. Ca indivizi, trăim şi percepem lumea diferit, avem explicaţii diferite (subiective) pentru ceea ce se întâmplă, poate că mulţi nu sunt interesaţi decât de rutina zilnică, dar, la modul general, suntem condiţionaţi, ca într-un joc de domino, de tot ceea ce se întâmplă la nivelul societăţilor şi la nivel global.

Istoria ne arată că, de multe ori, soluţiile în vreme de criză, la nivel individual sau colectiv, pot să determine major, în bine sau în rău, viitorul. Numai că un alt “simptom” al acestor vremuri pare a fi indiferenţa, resemnarea celor mulţi versus orgoliul exacerbat şi dorinţa de putere şi parvenire a celor care iau decizii în numele tuturor. Oare Homo sapiens a pierdut controlul?

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.