Oamenii au folosit cel mai probabil bazine cu apă pe post de oglinzi timp de mii de ani. Mai târziu, oglinzile din metal lustruit sau din obsidian au oferit o imagine mai clară a posesorului. De-a lungul timpului, odată cu evoluția civilizațiilor, tehnologia a evoluat la rândul ei. Așa se face că în timp, oamenii au început să folosească aur, argint și aluminiu pentru crearea oglinzilor printr-un proces similar celui folosit pentru obsidian.
Oglinzile de sticlă argintată ce se găsesc acum și-au văzut începuturile acum aproximativ 200 de ani în urmă. Chiar dacă oglinzile moderne își au originea în secolul al XIX-lea, ele în general sunt mult mai vechi. Conform unui articol din 2006 a doctorului Jay Enoch, oamenii din Anatolia au creat primele oglinzi acum 8000 de ani în urmă, din pământ și o rocă vulcanică lustruită numită obsidian.
Oglinzile din piatră șlefuită realizate în America Centrală și de Sud datează din jurul anului 2000 Î.Hr. Mesopotamienii realizau oglinzi din cupru lustruit începând cu anul 4000 Î.Hr., iar egiptenii antici au început producerea unor astfel de oglinzi începând cu anul 3000 Î.Hr. Acest tip de oglinzi și cele din metale prețioase se pare că ar fi fost produse și în China și India. Cu toate acestea, oglinzile din metale prețioase erau foarte greu de produs, motiv pentru care erau foarte scumpe și deținute doar de către cei mai bogați.
Oglinzile din sticlă acoperită cu metal ar fi fost produse pentru prima dată în Libanul modern în jurul primului secol D.Hr. Acest lucru nu este suprinzător, din moment ce se crede că sticla a fost inventată tot în Liban. Din păcate, nu se știe numele celui care a realizat pentru prima dată o astfel de oglindă.
Tehnica pentru crearea oglinzilor brute prin acoperirea sticlei cu plumb topit a fost descoperită de romani. În culturile greco-romane și pe tot parcursul Evului Mediu european, oglinzile erau discuri ușor convexe din metale precum bronzul, argintul sau cositorul, care reflectau lumina de pe suprafața lor foarte bine lustruită.
În primul secol D.Hr., autorul roman Plinius cel Bătrân face referire la prima înregistrare a oglinzilor de sticlă în Enciclopedia sa „Istoria Naturală”, dar se pare că în acea perioada nu au intrat în uz general. Romanii foloseau oglinzile nu doar pentru a se admira, dar și pe post de amuletă magică.
Cele mai vechi oglinzi erau cele de mână iar oglinzile suficient de mari pentru a reflecta întregul corp au apărut în jurul primului secol D.Hr. Celții au adoptat oglinzile de mână de la romani iar până la sfârșitul Evului Mediu deveniseră destul de comune în toată Europa.
În timpul Renașterii, oglinzile erau realizate printr-o metodă de acoperire a sticlei cu un amalgam de cositor și argint. În secolul XVI-lea, Veneția a devenit centrul producției al acestor oglinzi. Chiar dacă existau mai multe centre în toată Europa unde se produceau oglinzi, acestea încă erau bunuri foarte scumpe și erau disponibile doar celor bogați.
În 1835, un chimist german numit Justus von Liebig a creat oglinda din sticlă argintată, la care un strat subțire de argint este pus pe sticlă printr-un proces de reducere chimică a azotatului de argint. Inventarea acestui proces a permis producerea oglinzilor la o scară mult mai mare și așa se face că pentru prima dată în istoria omenirii, oamenii obișnuiti își puteau permite să cumpere oglinzi. Oglinzile moderne sunt produse cel mai des prin depunerea aluminiului direct pe sticlă.
De la sfârșitul secolului al XVII-lea, oglinzile și ramele lor au jucat un rol foarte important în decorarea caselor. Primele rame erau în general realizate din fildeș, argint, abanos sau carapace de broască țestoasă. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea ramele au fost decorate cu motive florale sau ornamente clasice.
Metoda modernă pentru realizarea oglinzilor este una foarte simplă. Sunt create prin aplicarea unui strat reflexiv unei foi de sticlă. Sticla este o componentă importantă datorită transparenței sale, ușurinței de fabricare, rigidității, durității și capacității de a lua un finisaj neted. Cu toate acestea, nu este bună pentru reflecție. Din acest motiv e acoperita cu diferite metale. Cel mai des, oglinzile moderne sunt acoperite cu argint sau aluminiu non-toxic.
Oamenii au folosit oglinzi atât de obiect de uz casnic, cât și ca obiect de decor de-a lungul istoriei. Pe lângă înfrumusețarea casei, pot fi folosite și pentru a lumina camerele prin reflectarea luminii, dar și pentru a crea impresia unei camere mai spațioase.
Concepte legate de suflet sunt adesea asociate cu oglinzile, fapt ce duce la existența unei multitudini de superstiții în ceea ce le privește. De exemplu, spargerea unei oglinzi ar cauza 7 ani de ghinion deoarece conform unei vechi legende romane, sufletul se regenerează odată la 7 ani. În același timp, ele ar avea o legătură puternică cu spiritele. Uneori, oglinzile sunt acoperite atunci când cineva moare deoarece, conform unor superstiții, o oglindă poate prinde sufletul persoanei care moare.
