Psihologia culorilor este un domeniu incitant, complex, care explorează modul în care culorile ne influențează, în mod subtil, emoțiile, percepțiile, personalitatea, comportamentul, relaţiile cu ceilalţi. În general, ne raportăm la culori intuitiv, simplist adeseori sau în virtutea unor clişee perpetuate de-a lungul timpului, ignorând puterea subliminală a acestora, faptul că au impact deopotrivă asupra conştientului şi subconştientului.
Semnificația culorilor poate varia în funcție de cultură, de experienţă și circumstanțe, iar “potrivirea culorilor”, după cum observa un pictor elveţian de la începutul secolului trecut, Johannes Itten, “este un mijloc de recunoaștere a diferitelor stiluri de gândire, simțire și acțiune, care pot fi întâlnite la ființele umane”.
Doi psihologi americani, de la Universitatea Mississippi, Keith Jacobs și Frank Hustmyer, de-a lungul mai multor experimente, măsurând conductivitatea electrică a pielii expusă la diverse culori (proporţională cu gradul de emoție manifestat), au ajuns la concluzia că, în mare măsură, culorile pot influenţa ritmul cardiac, respiraţia, presiunea sanguină, transmit vibraţii, agită, relaxează, atrag sau resping.
În viaţa de zi cu zi, nu există situaţii în care, într-un fel sau altul, să nu ne raportăm la culori – de la culorile naturii, la cele ale vestimentaţiei, de la obiecte banale, la designul interior/ exterior al locuinţei, al spaţiului de lucru, de la publicitate, la terapia prin culoare etc. Psihologia culorilor ne învaţă că, în funcţie de context, aceeaşi culoare poate avea semnificaţii şi efecte diferite, chiar diametral opuse. Important este să devenim conştienţi de impactul culorilor şi le valorificăm în avantajul nostru.
Culori pentru o ţinută perfectă în orice situaţie
Din multitudinea de aspecte pe care o implică psihologia culorilor (inclusiv simbolistica acestora) ne vom opri asupra celor care ne vor ajuta să avem ţinuta (cromatică) perfectă, în funcţie de situaţie şi de personalitate.
Hainele sunt primul mijloc de comunicare cu lumea exterioară, ele sunt o reflectare a interiorităţii noastre. Culorile hainelor transmit mesaje foarte specifice, ne influențează comportamentul pe parcursul zilei, precum și pe cel al oamenilor din jurul nostru. Hainele noastre servesc drept semnal pentru ceilalți, le spun cine suntem. Când ne îmbrăcăm, în fiecare dimineață, prin alegerile pe care le facem, chiar dacă nu le conştientizăm, spunem cine vrem să fim și cum sperăm să ne simțim.
Psihologia culorilor – negru, alb, gri în vestimentaţie
Fără a ne preocupa, în acest context, de controversata teorie a culorilor şi non-culorilor (negru, alb), vom avea în vedere doar “mesajul” pe care negrul, albul şi griul îl pot transmite prin vestimentaţie, aşa cum este decodat de specialiştii în design vestimentar.
Negrul este considerat culoarea rafinamentului, a eleganţei, a încrederii, a prestigiului, seriozităţii şi inteligenţei. Este, în acelaşi timp, o culoare “misterioasă”, asociată cu necunoscutul. Pentru că multe tradiţii asociază negrului şi un sentiment de tristeţe, este recomandat, pentru echilibru, combinarea unei astfel de ţinute cu “detalii” în orice altă culoare preferată, dar care să nu fie foarte puternică.
Pe baza unor chestionare la care au răspuns mii de persoane, s-a ajuns la concluzia că negrul este cea mai potrivită culoare pentru o primă întâlnire sau pentru prezentarea la un interviu.
Albul este culoarea inocenţei, a simplităţii, a sincerităţii. Se spune despre cei care preferă să se îmbrace în alb (sau o vestimentaţie în care albul este combinat cu alte culori, dar rămâne dominant) că sunt persoane credibile, organizate, care ştiu să ţină lucrurile sub control. Pentru că această culoare transmite un sentiment de noutate și de perfecțiune, este o idee bună să porţi alb la o întâlnire în care vrei să introduci câteva idei inovatoare sau la prezentarea unui nou proiect.
Culoarea gri și nuanțele sale reprezintă un simbol al calmului, al maturității. Este o culoare practică, poate să sugereze (la un loc de muncă, de exemplu) concentrare, capacitate de adaptare. Şi pentru gri (ca şi pentru negru şi alb) este recomandată combinarea discretă cu o altă culoare (cu albastru este cea mai potrivită combinaţie), deoarece o ţinută în totalitate gri poate exprima apatie sau prea mult conformism.
Psihologia culorilor – albastru
În psihologia culorilor, albastrul ocupă o poziţie privilegiată. Este asociat cu calmul, echilibrul, inteligenţa, adevărul, încrederea, fidelitatea şi eficienţa. Este o culoare reconfortantă în situații stresante.
Această culoare poate fi o bună alegere pentru vestimentaţia de la job sau pentru întâlniri importante, deoarece transmite un sentiment de loialitate şi încredere. În sondajul menţionat anterior, 48% dintre femei au răspuns că îi admiră pe bărbaţii care poartă albastru (în timp ce 56% dintre bărbaţi au apreciat culoarea roşie în vestimentaţia unei femei).
Psihologia culorilor – verde
Culoarea verde este asociată cu natura, speranţa, liniștea, echilibrul, sănătatea, creativitatea, norocul. Rezultat din galben şi albastru, verdele oferă o senzaţie de lumină şi prospeţime. Din paleta de culori, este cea mai odihnitoare.
Un studiu realizat de specialişti de la o Universitate din Amsterdam arată că o vestimentaţie dominant verde emană bună dispoziţie, facilitând relaţiile cu ceilalţi.
Galben – culoarea care creşte producţia de serotonină
Culoarea galben trimite la optimism, bucurie și energie. Poate stimula creierul, prin producţia de serotonină, accelerează metabolismul și poate crește nivelul de atenție. Este o culoare caldă, adesea folosită pentru a transmite fermitate, optimism. Este potrivită pentru persoanele active.
Prea mult gaben poate provoca însă efecte contrarii – nervozitate, teamă, anxietate, mai ales pentru persoanele predispuse la stres.
Roşu – culoarea exuberanţei
Culoarea roșie atrage mereu atenția și transmite încredere în sine, voinţă puternică, îndrăzneală, hotărâre, pasiune. Diverse sondaje arată că bărbaţii apreciază în mod deosebit această culoare, când apare în vestimentaţia feminină, probabil pentru că este o culoare care se remarcă rapid şi stimulează emoţii puternice.
Este totuşi o culoare contradictorie şi dacă este potrivită pentru împrejurările în care cineva vrea să atragă atenţia, să facă impresie la o primă întâlnire, nu este recomandată, de exemplu, pentru un interviu de angajare, deoarece unii manageri pot fi reticenți în a angaja o persoană cu o personalitate atât de exuberantă.
Psihologia culorilor – violet
Violetul este culoarea autenticității, a neconformității, a intuiţiei, a spiritualităţii. În trecut, era culoarea celor bogați și puternici. Mai târziu, a devenit asociat cu misterul şi creativitatea. Pentru cine vrea să fie perceput ca o persoană carismatică și puternică, această culoare este o alegere excelentă. Potrivit studiilor de psihologia culorilor, persoanele care poartă violet tind să fie emoționale și sensibile.
Portocaliu – culoarea care “sparge gheaţa”
Portocaliul este culoarea comunicării, a energiei și a entuziasmului, o culoare veselă, caldă, creativă, atractivă. Specialiştii în psihologia culorilor spun că această culoare nu numai că sporeşte cantitatea de oxigen trimisă către creier, stimulându-i activitatea, producând un efect de energizare, dar aduce luminozitate în orice mediu.
Pentru cine vrea să fie în centrul atenţiei, să-i inspire pe cei din jur, opţiunea pentru portocaliu este cea mai potrivită. Trebuie ţinut cont totuşi de faptul că o “abundenţă” de portocaliu creează impresia de strident.
Roz – feminitate şi romantism
Culoarea roz este asociată cu feminitatea, romantismul şi inocenţa. Are un efect relaxant, calmant, dar trebuie evitată o astfel de culoare în contexte în care o persoană vrea să transmită că are potenţial intelectual, putere de concentrare, rezistenţă la efort.
Cu toate acestea, la începutul secolului trecut, rozul era considerat o culoare „puternică” și, prin urmare, rezervată bărbaţilor, până când rolurile au fost inversate zeci de ani mai târziu. Deoarece este un amestec de roșu și alb, rozul se poate conecta atât la energiile masculine, cât și la cele feminine, în ciuda stereotipurilor de gen.
Psihologia culorilor – maro
Maroul este o culoare discretă, asociată cu natura (culoarea pământului), induce un sentiment de securitate, transmite un angajament față de valorile tradiționale. O persoană care poartă adesea maro emană pace și stabilitate. Este perfectă pentru cei care nu vor să iasă în evidenţă, să fie prezenţe discrete.
“Maniera de a purta o anume vestimentaţie este mai importantă decât haina în sine”
Evident că, dincolo de efectele care ţin de psihologia culorilor şi de semnificaţiile simbolice pe care tot oamenii le-au atribuit diverselor culori, stilul vestimentar al fiecăruia este reflexul unui cumul de aspecte – tendinţele modei, gustul, contextul în care este purtată o anume vestimentaţie etc.
Purtarea, cu preferinţă, a unei culori sau a alteia arată că dorim, conștient sau inconștient, să evidenţiem un anumit aspect al personalității. Există o diferență între culorile pe care le privim cu plăcere (la altcineva, in natură, pe un tablou, într-un decor interior etc.) și culorile care ni se potrivesc din punct de vedere vestimentar. Și de aici se naşte adesea o anumită confuzie.
Bazându-se pe aspecte care ţin de psihologia culorilor, designerii vestimentari mai subliniază că avem tendinţa de a purta culori foarte diferite în partea de sus și de jos (de exemplu, pantaloni negri cu un top deschis), ceea ce nu este întotdeauna avantajos pentru siluetă. O astfel de combinaţie „taie” corpul în două, creând vizual două volume, care pot “extinde” neintenționat formele. Este preferabil să nu se combine prea multe culori și, pentru mai multă armonie, să se aleagă tonuri apropiate.
Pe de altă parte, cea mai uşoară şi sigură modalitate de a evita greşelile în combinarea culorilor, este ţinuta monocromatică, pentru eleganţă garantată, fie că este vorba de rochii, costume etc. Este de ajuns să ne gândim, de exemplu, la eternul reper al eleganţei feminine – “la petitte robe noire”/ “little black dress”, creată de fascinanta Coco Chanel, cea care spunea că “maniera de a purta o anume vestimentaţie este mai importantă decât haina în sine, o atitudine este mai importantă decât un chip perfect, o persoană bine îmbrăcată înseamnă o persoană simplu îmbrăcată şi în armonie cu sine şi cu situaţiile de viaţă”.
Psihologia culorilor – alte perspective
Psihologia culorilor implică o mulţime de alte aspecte. De pildă, în urmă cu un secol, psihologul american William Moulton Marston a publicat o lucrare intitulată “Emotions of Normal People” (“Emoţiile oamenilor normali”), în care descrie “Metoda DISC” de evaluare a personalităţii, folosită şi astăzi.
“DISC” este un acronim de la patru trăsături/ energii definitorii ale comportamentului uman, asociate unor culori – Dominanță (roşu), Influență (galben), Stabilitate (verde), Conformitate/ Conştiinciozitate (albastru).
Pentru a se determina “culoarea personalităţii”, profilurile DISC (Dominant, Influent, Stabil, Conştiincios) sunt reprezentate pe un cerc ale cărui sferturi sunt colorate în roşu, galben, verde, albastru. Persoana testată, în faţa discului, va alege (cu sinceritate) caracteristicile pe care le consideră ca fiind valabile pentru personalitatea sa şi astfel poate afla “culoarea personalităţii”.
O astfel de analiză comportamentală este utilizată frecvent pentru autocunoaştere, în interviurile de angajare, pentru gestionarea conflictelor, pentru îmbunătăţirea climatului într-un colectiv, în psihologie etc.
Culorile conştiinţei – oglinda stării noastre de spirit şi a societăţii
Conştiinţa este, cu siguranţă, unul dintre cele mai mari mistere ale fiinţei umane. Nicio teorie nu a oferit până acum răspunsuri la întrebări de felul: “Cum este posibil ca materia, celulele vii din corpul nostru să genereze abstracţiuni – gânduri, raţionamente, sentimente, emoţii?”
Kenneth Wilber, un cunoscut filosof şi psiholog american, contemporan, autor al unei lucrări de referinţă, intitulată “Teoria integrală”, neavând nici el răspunsuri pentru originea conştiinţei, consideră totuşi că se pot identifica mai multe etape/ niveluri ale conştiinţei care depind de evoluţia societăţii umane şi de dezvoltarea personală, fiecărui nivel corespunzându-i o culoare.
Astfel, starea de conştiinţă a primelor societăţi umane, ca şi a nou-născuţilor (uneori şi a unor persoane în vârstă, marcate de tulburări neuro-degenerative), caracterizată prin prevalenţa simţurilor, a nevoilor de bază, este “bejul”.
Violetul este culoarea stării “magico-animiste” – caracteristică societăţilor tribale, iar la nivel individual, celor care cred mai mult în forţe supranaturale decât în raţionament.
Roşul este starea “zeilor puterii” – societăţi în care domină cei impulsivi, puternici, ceilalţi neavând altă soluţie decât supunerea.
Albastrul este culoarea ordinii mistice şi a stabilităţii – în care o autoritate controlează totul, pedepseşte răul şi răsplăteşte binele, iar preocuparea centrală a omului este să găsească echilibrul intre “voinţa” Pământului şi “voinţa” Cerului (ca în perioada confucianismului chinez, a ordinelor cavalereşti medievale etc.).
Portocaliul este culoarea progresului ştiinţific, a mentalităţii pragmatice, când indivizii tind să “scape” de mulţime, pentru a găsi adevărul.
Verdele ar corespunde unei societăţi în care lăcomia, dezordinea, dogma nu mai există, lăsând locul privilegiat dezvoltării potenţialului uman şi spiritualităţii.
Reprezentând aceste niveluri ale conştiinţei sub forma unei spirale colorate, Kenneth Wilber plasează în vârf “turcoazul” – o culoare holistică, integratoare, în care conştiinţa colectivă nu mai este suma conştiinţelor individuale, ci mult mai mult.
Dileme mai mult sau mai puţin “cromatice”…
Psihologia culorilor descifrează sensuri derivate din studiul percepţiei umane asupra culorilor, efectul asupra stării de spirit, implicaţiile legate de mecansimul psihologic al asumării unui rol social, atunci când porţi o anumit haină etc. Specialiştii în acest domeniu spun că preferințele în asamblarea culorilor au valoare doar pentru persoanele care au făcut eforturi pentru a-și rafina percepția culorilor.
Simbolismul culorilor, pe de altă parte, ne conduce spre rădăcini adânci în istorie şi mitologie, evidenţiind conotaţii de ordin cultural-religios şi conexiuni între material şi spiritual.
Când ne gândim la cromatica vestimentară, poate că mulţi, inevitabil, îşi amintesc celebra zicere: “Nu haina-l face pe om”, cu sensul că a judeca pe cineva strict pe baza aspectului său exterior este greșit și superficial. Caracterul, calitățile, comportamentul și acțiunile individului (influenţate totuşi de culori) sunt mai importante decât modul în care arată sau ce poartă. Proverbul ne îndeamnă să fim atenți la ceea ce este dincolo de aparențe și să nu cădem în capcana prejudecăților bazate exclusiv pe aspectul fizic sau pe îmbrăcăminte.
De la cunoscutul scriitor Mark Twain a rămas o altă zicere: “Hainele îl fac pe om. Oamenii goi au influență mică sau deloc asupra societății”. Care să fie adevărul?
