Quiet quitting denumeşte un fenomen care a luat amploare în ultimul an, pe plan mondial, inclusiv la noi, şi care se referă la o tendinţă tot mai vizibilă în comportamentul oamenilor la locul de muncă şi în relaţiile interpersonale.

“Quiet quitting” este un termen inventat de Bryan Creely, un expert american în recrutare și achiziție de talente, cu experiență remarcabilă în angajarea de profesioniști din domeniul tehnic, inginerie, asistență corporativă, HR, marketing, vânzări și relații în organizații de clasă mondială. Expresia sa a fost lansată pe TikTok și YouTube, în 2022, dar există o referire anterioară, încă din 2009, la acest termen, a economistului Mark Boldger.

Italienii folosesc ca expresie echivalentă pentru “ Quiet quitting”, “sciopero bianco”, în SUA i se mai spune “slowdown”, o mișcare din 2021, din China, a numit fenomenul cu un englezism (şi acesta foarte popular pe reţelele sociale), “lying flat”.

Ce este “Quiet quitting”?

Quiet quitting – noul trend la locul de muncă
Quiet quitting – noul trend la locul de muncă

“Quiet quitting” (“renunţare în linişte”) se referă la un comportament adoptat de tot mai mulţi oameni, la locul de muncă, acela de a îndeplini numai cerinţele minimale ale postului ocupat, de a nu depune mai mult efort, de a nu aloca mai mult timp, de a nu învesti mai mult entuziasm în îndeplinirea sarcinilor de serviciu decât este strict necesar, refuzul de a rămâne peste program, de a veni mai devreme sau de a participa la activităţi care nu sunt obligatorii.

Este o evidenţă că, pentru mulţi angajatori, de multă vreme, o forță de muncă dispusă să meargă dincolo de obligațiile de bază, să răspundă la cerinţe suplimentare, în funcţie de împrejurări, este un avantaj competitiv esențial, recompensat uneori, prin mici beneficii pentru angajat sau prin posibilitatea (nu certitudinea) de a avansa în carieră.

În condiţiile în care angajatorii cer un efort suplimentar, fără ca acest efort să fie răsplătit corespunzător, şi pe măsură ce, în societatea de astăzi, perspectivele economice, financiare se înrăutățesc, iar găsirea unui alt loc de muncă devine din ce în ce mai dificilă, “Quiet quitting” este o formă mascată de protest faţă de nerecunoaşterea valorii muncii.

Plecarea sau demisia unor angajaţi este dificilă pentru angajatori, dar şi pentru persoanele care renunţă la un job şi care trebuie să găsească o altă variantă. “Quiet quitting” a devenit un trend, pentru că este un compromis – nu este o “renunţare” categorică la un loc de muncă, nu este o “demisie”, ci o “renunţare” tacită la sarcini care nu sunt plătite la adevărata valoare a muncii. Aşadar, adepţii “Quiet quitting” continuă să facă munca din fişa postului, să primească salariul, dar refuză să se implice mai mult pentru nimic sau pentru foarte puţin

“Quiet quitting” – semnul unei probleme majore a societăţii contemporane

Munca si joburi
Munca si joburi

“Quiet quitting” implică, desigur, aspecte legate de cultura muncii, de valoarea acesteia, de respectul pentru efortul depus de fiecare om în profesia sa, valori fără de care nicio societate nu poate funcţiona normal, ţintind spre bunăstare şi progres autentic.

Efectele fenomenului “Quiet quitting” devin tot mai dramatice şi mai vizibile, în contrast cu un alt adevăr pe care oricare dintre noi îl poate observa, în realitatea imediată, aşa numitul Efect Dunning-Kruger, potrivit căruia sunt promovaţi în funcţii, frecvent, ignoranţii şi incompetenţii. Nu este vorba de percepţii subiective sau impresii, ci de un adevăr demonstrat şi definit ştiinţific de către psihologii americani, David Dunning şi Justin Kruger, într-un amplu studiu publicat în 1999, bazat pe experimente, sondaje, în care au fost implicate zeci de mii de persoane.

Spre deosebire de oamenii care muncesc onest şi care, pentru a nu risca să rămână fără surse de venit, au decis să se limiteze doar la îndeplinirea sarcinilor de bază, obligatorii, ca formă de protest faţă de desconsiderarea muncii lor, “munca” celor ajunşi în funcţii foarte bine plătite şi “confortabile” – arată psihologii David Dunning şi Justin Kruger – se va reduce, după ce îşi consolidează poziţiile ierarhice în care au ajuns, la participarea la reuniuni, simpozioane etc., fără a putea explica foarte clar în ce ar consta activitatea lor atât timp cât stau în birou.

Specialiştii spun că, în lumea actuală, polarizarea atitudinilor faţă de muncă în jurul celor două fenomene atât de contrastante – “Quiet quitting” şi Efectul Dunning-Kruger – altfel spus intre un efort strict necesar pentru a trece peste o zi de muncă şi incompetenţa bine remunerată, este una dintre cele mai dramatice tendinţe, care pune în discuţie “sensul muncii”, fără a se întrevedea o soluţie viabilă a problemei, dată fiind “deriva” societăţilor actuale.

Citește și:  Horoscop turcesc - ce zodie ţi se potriveşte şi care este zeitatea care îţi influenţează viaţa?

“Noua normă” în relaţiile interpersonale

Quiet quitting, o tendinta periculoasa
Quiet quitting, o tendinta periculoasa

Potrivit unui studiu Gallup (o companie americană de analiză și consultanță, cunoscută pentru sondajele de opinie efectuate în întreaga lume), doar 6% dintre angajaţi sunt dedicați sarcinilor lor în fiecare zi. Prin urmare, 94% nu sunt, iar 25% dintre aceştia spun că sunt total “neimplicaţi”, văzând “Quiet quitting” ca pe un “mecanism de autoapărare”. Principala cauză este desconsiderarea muncii lor, reflectată în nivelul retribuţiei. Mulți spun că sunt “neglijați” sau chiar ignorați complet.

Pe de altă parte nu este de ignorat nici faptul că o atitudine “Quiet quitting” poate conduce insesizabil la boreout (din englezescul “boredom” / “plictiseală”) şi care se referă la “epuizarea profesională” provocată nu de supraefort, ci de plictiseală la locul de muncă, de absenţa unor activităţi semnificative şi a motivaţiei.

“Boreout” este opusul sindromului “burnout, care înseamnă tot “epuizare profesională, dar provocată de suprasolicitarea profesională, de un program supraîncărcat, cu multe sarcini de rezolvat. Statisticile arată că 30% din populaţia lumii suferă de “boreout”, adică epuizare din cauza plictiselii, stare generată de absenţa provocărilor profesionale şi dezinteres (nu lene), insatisfacţie, demotivare, când munca efectuată de cineva este sub nivelul competenţelor sale, când nu există perspective de a evolua, de un management neperformant etc.

Cei care au observat şi analizat fenomenul “Quiet quitting” au constatat că acesta tinde să se extindă, de la locul de muncă, la relaţiile interpersonale de orice fel, manifestându-se printr-un fel de indiferenţă faţă de ceilalţi, o “oboseală” existenţială, o limitare a comunicării, a interacţiunii, la ceea ce absolut necesar, ceea ce, inevitabil, conduce spre izolare, uneori şi anxietate – o emoţie negativă care se manifestă prin nelinişte, frică difuză de ceva necunoscut, suferinţă, o stare care poate fi alimentată de dificultatea de a accepta anumite lucruri, care creează sentimentul neputinţei.

“Quiet quitting” – un fenomen care ia amploare

Quiet quitting
Quiet quitting

Fenomenul “Quiet quitting” – oameni care fac minimul necesar și sunt detașați din punct de vedere psihologic de locul lor de muncă – a fost revendicat iniţial de generaţiile mai tinere, cu o “filosofie” a muncii diferită de cea tradiţională şi pentru care calitatea vieții la locul de muncă este din ce în ce mai importantă.

În 2022, cel puțin 50% din forța de muncă din SUA – probabil chiar mai mult, subliniază sondajele Gallup – se încadrează în fenomenul “Quiet quitting”, iar ideea răspândită viral pe rețelele sociale că milioane de oameni merg mai departe la locul de muncă și doar își îndeplinesc fișa postului s-ar putea agrava. Aceasta este o problemă, deoarece majoritatea locurilor de muncă de astăzi necesită un anumit nivel de efort suplimentar, pentru a colabora cu ceilalţi angajaţi și a satisface nevoile instituţiei, firmei, clienților etc.

Firesc ar fi ca fiecare, în activitatea pe care o desfăşoară zilnic, să fie motivat, implicat. Pentru a sparge tiparul “Quiet quitting”, una dintre soluţii ar fi căutarea unui drum în care fiecare să-şi poată demonstra competența şi pasiunea. Dar câți reuşesc acest lucru? O altă posibilitate ar trebui să vină din partea celor care hotărăsc (teoretic, cu responsabilitate şi onestitate) cum să funcţioneze o societate, astfel încât să ofere oportunităţi pentru performanța individuală, pentru colaborarea în echipă și valoarea muncii, pentru binele individual şi colectiv – ceea ce, deocamdată, pare o utopie.

De ce muncim?

De ce muncim?
De ce muncim?

Potrivit mai multor studii, șase caracteristici dau sens muncii: utilitatea socială, autonomia, oportunitățile de învățare și dezvoltare, corectitudinea morală, calitatea relațiilor şi recunoaşterea. Când o persoană consideră că munca sa nu are sens, echilibrul psihologic este ameninţat.

Muncim pentru a ne câștiga existența, pentru a fi independenţi, pentru a exista social și pentru a face lucruri care ne interesează. Munca aduce statut și recunoaștere, face posibilă strângerea legăturilor sociale, dar generează și multă frustrare, pentru că a munci înseamnă a coopera, dar și a te conforma, a te confrunta cu ceilalți, cu tot ce presupune o astfel de interacţiune. A munci înseamnă a dori să te realizezi profesional, financiar etc.

Tensiunile dintre aspirațiile noastre și realitate ne determină pe fiecare dintre noi să ne angajăm și să ne izolăm, să devenim pasionați sau dezgustați, să trăim momente de satisfacţie, altele de plictiseală sau dezamăgire etc.

Avem datoria faţă de noi înşine să acţionăm şi să contracarăm situaţiile care nu oferă satisfacţia muncii, situaţii care ne pot destabiliza emoţional. Munca este deopotrivă un drept, o datorie şi o constrângere, dar şi o condiţie a libertăţii. De aceea lucrurile nu trebuie lăsate la voia întâmplării. “Este important să trăieşti, dar şi mai important, să trăieşti bine”. (Socrate).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.