Ricsa (rickshaw sau trishaw) este un triciclu (un vehicul pe trei roti), tras de un om sau mecanizat, destinat transportului de persoane sau de marfuri. Desi tine de un mod de viata traditional, ricsa este inca foarte prezenta in tarile din sud-estul Asiei, in special in India, Indonezia, Malaezia etc.

jin riki sha

Pe la inceputul anilor 1870, In Tokio (capitala Japoniei), un preot anglican, M.B. Balley, misionar in « Tara Soarelui Rasare », a avut ideea sa monteze un scaun pe un carucior, pentru sotia sa invalida, apoi mijlocul de transport s-a extins pentru europenii carora drumurile de tara din Extremul Orient li se pareau prea inguste si greu de strabatut pe jos sau cu un alt mijloc de locomotie. Inventia sa se numea « jin – riki – sha » (« vehicul cu forta musculara umana ») si, in acelasi an, 1870, imparatul nipon a autorizat peste 40 000 de ricse.

Altii sustin ca primii care au construit o ricsa au fost francezii, in secolul al XVIII-lea, folosind-o pe strazile Parisului, in Orient ajungand mai tarziu si devenind emblematica ulterior, dupa ce a inlocuit definitiv palanchinul (lectica), un scaun purtat pe umeri, de patru sclavi, in antichitate, pentru a-i transporta pe cei bogati. In India, ricsa a aparut in 1868, in localitatea himalayana Shimla, iar de la 1900, si in Calcutta, unde si astazi mai pot fi vazute ricse traditionale, trase de oameni.

ricsa nemotorizata bicicleta

In versiunea nemotorizata, conductorul este asezat, in partea din fata, pe o bicicleta, cu roti de sprijin in spate, folosindu-se de un ghidon, de un schimbator de viteze si de frane. Ricsa este pusa in miscare prin actionarea pedalelor.

In partea din spate se afla o bancheta pe care stau pasagerii, protejata de o capota, pentru vreme nefavorabila. Incovenientul consta in faptul ca spatiul pentru calatori este cam stramt si nu exista suspensii, ceea ce face calatoria oarecum inconfortabila.

ricsa motorizata india

Ricsa motorizata (tuk-tuk) este amplasata pe o motocicleta sau pe un scooter, cu motor in doi timpi si cu parbriz, astfel incat nu numai pasagerii sa fie protejati de ploaie, ci si conductorul. Astfel de vehicule, in prezent, sunt fabricate industrial, pentru a acoperi cerintele din centrele urbane, avand, practic, rolul unui taxi. Viteza lor nu depaseste 10 kilometri/ora, sunt colorate in doua culori si poarta numele vreunei zeitati locale. Au avantajul ca, fiind de mici dimensiuni, se pot strecura peste tot, la aceasta adaugandu-se « indrazneala » conductorilor si claxoanele lor stridente.

Conductorii care nu isi pot achizitiona o ricsa, o pot imprumuta de la societatile specializate, pe baza unui contract. In schimb, cei care aleg sa se deplaseze cu ricsa trebuie sa negocieze pretul de la inceput, altfel se pot trezi lasati in mijlocul strazii sau departe de destinatia dorita. Viata unui conducator de ricsa este, in general, dura. In fiecare zi trebuie sa imprumute vehiculul, sa indure poluarea intensa din marile orase, sa aiba rezistenta fizica si mentala, sa se multumeasca, de regula, cu un castig modest.

In ultima vreme, ricse au aparut si in diverse tari din Africa si in Egipt, acestea reprezentand o varianta convenabila la reteaua traditionala de transport in comun, mai ales in micile orase din Delta Nilului, unde infrastructura rutiera nu este in cea mai buna stare. Nici tarile dezvoltate din Europa nu au ezitat sa preia aceasta idee, in anii ’90 ai secolului trecut, considerand-o o varianta ecologica de transport, in contextul marilor agromerari urbane sau in pitorestile orase de provincie.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.