Caini hasky pentru saniePolul Nord este un taram de poveste, pentru cei care il admira de la distanta sau ajung aici doar din cand in cand, cufundat in zapezile eterne ale Arcticei (in limba greaca, “arktos” inseamna “urs”), cu peisaje unice, peste care nesfarsitele nopti polare arunca umbre tainice.  O realitate aspra, dar la fel de minunata este lumea aceasta si pentru populatia autohtona, care, de-a lungul mileniilor, a invatat sa supravietuiasca, din pescuit si vanat, adapostindu-se de ger si zapada in corturile facute din piei de animale, avandu-i mereu aproape pe devotatii caini, pe care ii inhama la sanii, pentru a strabate lungi distante, altfel inaccesibile.

“Eschimosi” este cuvantul prin care europenii ii denumesc pe locuitorii din aceste tinuturi inghetate, din Alaska, nordul Canadei, Groenlanda, nord-vestul Rusiei si Islanda. Termenul este considerat peiorativ de catre populatia bastinasa, deoarece inseamna “consumatori de carne cruda”, si nu are legatura cu grupurile etnice foarte vechi, din aceasta regiune, adica poporul Inuit (insemnand “oameni”) si poporul Yupik, asa cum, in mod firesc, ar trebui numiti eschimosii.

In ultimii cincizeci de ani, modul de viata al inuitilor a inregistrat schimbari semnificative. In prezent, locuiesc in sate si multe dintre casele lor sunt construite din materiale moderne. Continua sa mearga la vanatoare, dar au si posibilitatea de a-si face cumparaturi din micile magazine rurale. Cea mai mare realizare a lor este fapul ca au reusit sa isi creeze, in nordul Canadei, un teritoriu al lor – Nunavut – cuvant care inseamna “Pamantul nostru”. In acest spatiu geografic, inuitii au drepturi speciale asupra bogatiilor naturale, in primul rand dreptul de vanatoare si pescuit. Au propria forma de guvernamant, de care sunt foarte mandri si spera ca, intr-un viitor nu prea indepartat, sa devina o comunitate prospera.

Saniile trase de cainiSania komatik

In viata cotidiana, ca si in cultura si civilizatia inuita, saniile trase de caini au avut si inca mai au un rol esential. Dintre toate mijloacele de transport, saniile “komatik” sunt cele mai practice. Sunt lungi de aproximativ un metru si jumatate, au o latime in jur de 70 de centimetri si sunt foarte potrivite pentru deplasarea pe zapada tasata. Sunt trase de atelaje de caini asezati in evantai, iar conducatorul saniei sta in partea din spate, in picioare. Unghiul drept din partea din spate a talpilor de lemn are rol de frana, atunci cand conducatorul atelajului trage de haturi, ridicand partea din fata a saniei. Originea acestui mijloc de transport se afla intr-o veche sanie pe care localnicii o numeau “groenlandeza”, model la care au apelat si celebri exploratori precum Knud Rasmussen si Robert Peary, in expeditiile lor la Polul Nord.

Tobogan” este un alt tip de sanie, care are forma unui schi larg de 40 de centimetri, lung de 2,5 metri, cu varful foarte ridicat si rotunjit. Este trasa de un atelaj simplu, cu caini asezati unul in spatele celuilalt, sau in tandem, doi cate doi. Are avantajul ca poate transporta incarcaturi grele, fara ca sania sa se afunde in zapada, este usoara, robusta si practica.Saniile inuitilor

Sania “Alaska” (“Basket”) are partea centrala confectionata din scanduri de lemn, subtiri, asezate orizontal si pe partile laterale (ca un cos de baschet), ceea ce faciliteaza transportarea incarcaturilor grele in siguranta.

Sania “Nansen” isi trage denumirea de la numele marelui explorator norvegian Fridjof Nansen, care a adaptat modelele inuitilor, creand o sanie rezistenta, care sa il ajute sa traverseze imensele tinuturi de gheata ale Groenlandei. De regula, toate expeditiile contemporane apeleaza la acest tip de sanie. Avantajele sunt date de impletiturile de curele, mai usoare decat lemnul si de faptul ca atat partea din fata, cat si cea din spate, a talpilor, sunt rotunjite, cu un mecanism special de franare.

Cainii inuitilor

Cainii inuitilor sunt minunati, de rase diferite, cu particularitati fizice si de comportament distincte, dar avand in comun o anume frumusete si demnitate, venite din faptul ca niciodata viata oamenilor din aceste locuri nu a fost despartita de aceea a cainilor. Exista intre om si animal o legatura profunda, un fel de a se bucura si de a infrunta greutatile, care scapa oricarei explicatii logice.Cainele Samoyed

Multe dintre caracteristicile acestor caini amintesc de stramosul lor, lupul. Stiu sa respecte ierarhia, sa comunice prin diverse reactii si atitudini care indica supunerea, provocarea, invitatia la joaca. In principal, cinci rase de caini se folosesc la atelaje: Malamutul de Alaska (foarte puternic, cu personalitate, afectuos, supranumit “locomotiva zapezilor”), Samoyed-ul (un superb caine alb, originar din Laponia, una dintre primele rase domesticite), cainele de Groenlanda (cel mai folosit de catre exploratori, pentru ca este puternic, devotat, sociabil), cainele Qimmiq (cainele inuit de Canada – jucaus, “gelos”, dar de incredere), Husky siberian (inteligent, dinamic, deloc agresiv – cum fals se crede adesea – nu suporta sa fie “nedreptatit”).

Oameni, sanii si caini in expeditii celebre

Gratie saniilor trase de caini, exploratori temerari a ajuns in locuri neatinse vreodata de prezenta umana. Oameni si caini au pierit adesea pe drum, dar niciodata visul omului de a cunoaste lumea care i-a fost daruita nu s-a oprit.

  • Robert Peary, explorator american, este cel care a ajuns, pentru prima data, la Polul Nord, la 6 aprilie 1909, intr-o sanie trasa de caini, in timpul celei de-a opta expeditii intreprinse in zona. Este adevarat ca acest moment a ramas, pana astazi, unul controversat, deoarece un alt american celebru, Frederick Cook, a pretins ca el a fost, de fapt, primul, ajungand, in acelasi an, cateva zile mai devreme decat Peary. Congresul Statelor Unite ale Americii a judecat cazul si Peary a fost declarat castigator. Dincolo de dispute insa, importanta unor astfel de expeditii este de necontestat.
  • In 1969, britanicul Wally Herbert este primul care a ajuns la Polul Nord, doar cu un atelaj cu caini, si nimeni nu a pus la indoiala actiunea sa.
  • Unul dintre prietenii devotati ai lui Cook a fost norvegianul Roald Amundsen, si el explorator, care a avut privilegiul de a afla de la Cook o multime de lucruri despre viata inuitilor, despre tehnicile de protectie in conditii de temperatura foarte scazuta si despre atelajele cu caini, informatii care se vor dovedi de o importanta capitala in expeditia lui de la Polul Sud, din 1911. Dupa ce si-a stabilit tabara intr-un port natural de gheata, numit “Baia balenelor”, Amundsen si echipajul sau au pornit sa atinga Polul Sud, pe data de 19 octombrie 1911, cu patru sanii si 52 de caini si, dupa ce au strabatut ghetarul Axel Heiberg si platoul polar, au atins Polul Sud, pe 14 decembrie 1911. Drumul de intoarcere a durat pana pe 25 ianuarie 1912, pana la capatul calatoriei supravietuind doar 11 caini din atelaj, dupa ce parcursesera 2824 de kilometri, in 94 de zile (56 de zile dus si 38 intors), cu o medie de 30 de km pe zi.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here