Te lasă să-i afli povestea. Și, indiferent de anotimp, scrutează și astăzi zările Țării Hațegului. E acolo de când vremea. Și poate un pic înainte. E suplă, semeață, îndrăzneață și bătrână. E Sântămăria Orlea, ctitoria de preț a cnejilor Cândea și înaintașilor lor!
Clarisa Iordache

Ploua mocănește când am ajuns, toamna trecută, la poarta ei. Prima dată când am auzit unde voi merge nu-mi venea să-mi cred urechilor. Era unul dintre visurile mele din adolescență. Tot ce învățasem despre istoria Țării Hațegului pe vremuri mă aducea, din când în când, aici. Și iată că după 20 de ani, nu Alexandre Dumas scrie despre Sântămăria Orlea, ci eu, din pragul ușii de lemn masiv a istoriei.
Clarisa Iordache

De mai bine de opt secole, privește țintă către înălțimi și parcă așteaptă ceva. N-a spus nimănui ce anume. Poate acesta îi este farmecul…e ca o fecioară care așteaptă cavalerii să se dueleze pentru ea. Privind-o, nici nu ai spune altceva. Decât că nu e o biserică, ci, mai degrabă, o domniță șoim, săgetând înălțimile.
Clarisa Iordache

A fost ridicată cu multă trudă, în secolul al XIII-lea, dar de cine anume, istoricii nu au stabilit cu certitudine încă. Să fie coloniștii maghiari catolici sau românii ortodocși? Este o istorie care încă mai este disputată în mediile academice. Însă documentele vremii atestă totuși la 1447 dania lui Ioan de Hunedoara către Ioan, fiul lui Cândea de Râu de Mori, fiilor Cândreș, Nicolae și Ladislau, precum și nepotului de frate al lui Nicolae, pe nume Cândea, danie ce reprezenta întregul sat Sântămăria Orlea. După acest an, proprietarii bisericii trec la catolicism, luând numele de Kendeffy, iar de acum înainte, lucrurile sunt foarte clare în ceea ce privește apartenența de rit latin a bisericii. Deși, inițial, a fost romano-catolică, mai apoi a fost folosită de către ortodocși, pentru ca, în secolul al XVI-lea, să devină reformată (calvină).
Clarisa Iordache

Și cum la modă era stilul arhitectural intermediar dintre romanic și goticul burgund, adus pe meleagurile Hațegului de către călugării cistercieni, biserica mai dezvăluie și astăzi din frumusețea de odinioară. Și-a păstrat turnul – clopotniță, ferestrele geminate și trigeminate, precum și patru frontoane triunghiulare cu ferestre cu închidere semicirculară. Tavanul edificiului nu a suferit modificări de-a lungul timpului, fiind întotdeauna plat. Altarul boltit se sprijină de mai bine de opt secole pe capitelele sculptate în motive vegetale, realizate cu măiestrie.
Clarisa Iordache

Etapele de construcție au fost diferite și fiecare cult religios care a stăpânit-o și-a lăsat amprenta asupra arhitecturii sale. De exemplu, ortodocșii au împodobit zidurile de piatră cu scene religioase care se mai păstrează și astăzi. Trei straturi de pictură, din trei momente diferite arată dragostea acestora pentru Dumnezeu și prețuirea pentru casa Lui de rugăciune. Nu se cunosc pictorii, însă scenele pe care le-au lăsat aici, bogăția detaliilor, sfinții soldați îmbrăcați în armuri medievale, diversitatea veșmintelor, precum și inventarul armelor cu care sunt reprezentate unele personaje ne fac să înțelegem cum mergea credința mână în mână cu viața cotidiană în acele vremuri. Picturile care pot fi admirate pe zidurile masive ale bisericii datează din secolul al XIV-lea, iar tematica este una deosebit de bogată: viața și patimile Mântuitorului, momente din viața Fecioarei Maria prezente în latura nordică a construcției, iar în sud, Judecata de apoi. Altarul, dar și peretele de est al navei au fost pictate tot în același secol, mai la final ce-i drept, în stil gotic.

Citește și:  Iaşi : De vizitat în România

Tainele de la Sântămăria Orlea
Clarisa Iordache

Ce ascunde însă această biserică de privirile celor care o vizitează? În primul rând, pe zidurile ei, sunt reprezentate zece cruci de consacrare romano-catolică, pictate anterior stratului de sfinți vizibil și astăzi, dar și diferite tăblițe inscripționate, destul de anevoios de descifrat. Pe peretele sudic al lăcașului, descoperim o inscripție în limba latină, care ne dezvăluie anul construcției: „HISTA ECCLESIA EST DEDICATA PRO HONORE BEATE GENITRICIS ANNO DOMINI MCCCVNDECIMO”, care tradusă înseamnă: „Această biserică a fost închinată spre cinstea Fericitei Născătoare, anul Domului 1311”. Aparent poate nu pare mare lucru, dar această inscripție atestă faptul că Sântămăria Orlea este cel mai vechi ansamblu pictat din țară, devansând cu 50 de ani Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș.
Clarisa Iordache

În schimb, cele mai mari taine ale sale sunt chiar sub pardoseala bisericii, unde odihnesc și astăzi membri familiei Kendeffy, înhumați sub podeaua din cărămizi romanice, ce păstrează și astăzi urme de animale. Tot aici, se află și  un cavou ce conține un sicriu de plumb, datat 1738 și care apartine lui Pal Kendeffy. Totodată, și curtea bisericii adăpostește încă alte morminte ale familiei ce odinioară stăpânea aceste meleaguri. Și ca să nu se sfădească cumva și după moarte, în partea dreaptă a curții, se află cele românești din neamul Cândea, iar în stânga, cele aparținând aceleiași familii dar, trecută ulterior la catolicism și devenită Kendeffy.

Și dacă tot ți-am dezvăluit o parte din secretele ascunse privirilor, acum, te invit să te încumeți până în turnul – clopotniță al edificiului de unde, dacă privești pe ferestrele arcuite vei putea admira toată panorama zonei, până hăt departe, inclusiv palatul familiei Kendeffy, aflat peste drum de biserică. Ai grijă însă să nu te ia amețeala, căci va fi nevoie de băgare de seamă când vei coborî pe aceeași scară de lemn îngustă pe care ai și urcat!
Clarisa Iordache

E una dintre bisericile de piatră ale Țării Hațegului. Și încă nu m-am convins dacă e domniță șoim sau albatros ce-și întinde privirile cât mai sus, spre înaltul cerului. De un lucru însă sunt perfect convinsă. Nu mi-a spus dintr-o singură vizită toate poveștile ei, așa că va trebui să revin, într-un alt anotimp în care nu plouă așa mult și voi putea să o imortalizez și din afară. Se țin încă slujbe aici. Chiar în ziua în care am fost, la ceasurile cinci ale amiezii, se adunau o mână de oameni să asculte predicile preotului reformat, venit special la Sântămăria Orlea pentru câteva suflete. Au nevoie de credința lor. Au nevoie să li se amintească și că acest lăcaș a adăpostit mai bine de opt sute de ani rugăciunile lor. Indiferent de confesiunea din care valurile vieții i-au obligat să facă parte.

Clarisa Iordache

La Sântămăria Orlea, de sute de ani, oamenii au învățat că Dumnezeu poate avea mai multe chipuri, pictate sau nu, dar un singur spirit, pe care l-au regăsit indiferent de destinația religioasă a spațiului: ortodoxă, catolică sau reformată. Iar chipul Lui e pretutindeni aici. Trebuie numai să privești cu ochii sufletului, dincolo de pietrele reci ale zidurilor care au adăpostit între ele, vreme de sute de ani, căldura rugilor înălțate din suflet…în ctitoria cnejilor de altădată.
Clarisa Iordache

NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.