Sărutul lui Brâncuși

Locuri și oameni care prețuiesc frumosul. Asta are România, pretutindeni îți îndrepți pașii.  Dacă îți vei lua vreodată picioarele la spinare, îți recomand să vizitezi orice loc din România! Pentru că, oriunde vei poposi este imposibil să nu găsești ceva de vizitat. Diversitatea pe aceste meleaguri este impresionantă și, mereu, o sursă inepuizabilă de a descoperi tot felul de motive pentru care merită să iubești și să călătorești în România! Un astfel de loc este și Târgu Jiu, orașul care păstrează unele dintre cele mai frumoase și mai pline de tâlc, creații ale lui Constantin Brâncuși!

Brâncuși amintește unei mari părți a Europei că România este țara lui, atât de mult iubită și care nu a știut să-l prețuiască cum se cuvine. Brâncuși a iubit România, din tot sufletul său înalt, dar România nu a vrut să afle de iubirea lui, decât prea târziu. Atunci când deja, ajunsese cetățean al Franței iar Franța a știut să-i pună deoparte, la loc de cinste, opera. Cea vastă. Și măreață. Și plină de tâlc.

Hobița este locul de naștere al celebrului artist care a știut să modeleze piatra și metalul ca pe o bucată de plastilina moale. Și Hobita îl știe ca facând parte dintr-o familie numeroasă și săracă. Așa, ca mai toți românii acelor vremuri. Ca mulți dintre românii și zilelor noastre. Însă, din sărăcia lucie a acelor vremuri, din amestecul acesta de noroi și apă s-a născut la 19 februarie unul dintre cei mai mari artiști universali.

Hobița l-a prețuit, la fel ca, poate, întreaga Românie. Numai după moarte. Însă, la Hobița, mai stă mărturie a trăirii lui vremelnice pe aceste meleaguri, casa parintească. Cu trei camere modeste în care se îngrămădeau în vremurile răcoroase, toți frații săi. Brâncuși a fost al cincilea copil al familiei. Și, datorită lui, numele de Brâncuși este rostit cu smerenie în fiecare colț al lumii.

La Târgu Jiu, într-un parc plin de ochii curioși ai turiștilor stau, sfredelind orizontul, o parte dintre lucrările sale. Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor, Masa Tacerii și… infinita Coloana fără de Sfârșit. De ce acolo? Pentru că așa a dorit el, celebrul Brâncuși. Acolo le-a cioplit. Acolo a închis lacrimile sale în pietre. Acolo a zburat mai sus decât înaltul, ridicând Coloana cea infinită.

Și, așezate parcă după o anumită logică aparte, aceste creații sfidează în tăcere sufletele ce, acum mai bine de 50 de ani, l-au renegat din propriul său pământ. Acum, fiecare fir de nisip înghețat în pietre știe că Brâncuși a iubit România. Și stie că, poate, cele mai importante creații ale operei sale au rămas aici. Aici unde, peste multe decenii care vor mai trece, românii își vor aminti spre ce să își înalțe privirea: să treacă prin Poarta Sărutului, pentru a-și oficia o relație, să meargă de mână pe Aleea Scaunelor, să poposească liniștiți pe unul dintre ele, să urmeze mai departe, valurile vieții, pentru ca, la final, să ajungă la Masa Tăcerii, acolo unde, tot în tăcere să revadă cursul existenței lor. Și, tot de la aceeasi masă, să-și ridice ochii către cer, către Coloana cea fără de Sfârsit! Acolo de unde, sufletul se va înălța dintr-o singură suflare, către originea inspirației sale: Inaltul! Este singurul loc din acest parc, din care se poate vedea Coloana cea fără de Sfârșit, aflată la câteva străzi distanță, într-un alt parc al orașului!

Brâncuși știa că lumea, indiferent de răutatea-i caracteristică, va descoperi într-o bună zi, poate chiar aici la Târgu Jiu, esența unei vieți: iubirea transformată în enigmă. Iubirea personificată în fețele artei. Iubirea cea dincolo de tăcere. Cea mai presus de lume. Cea din înaltul cerului. De asta a cioplit în trupul cel tare al pietrei, toată nezuința lui. De asta a personificat în opere pline de înțelesuri, dragostea lui pentru oameni, pentru români și pentru întreaga creație.

Atunci când ajungi pe aceste meleaguri, vezi lumea cu alți ochi. Localnicii spun că sunt ochii lui Brâncuși, cei obișnuiți să răscolească în nevăzut, în căutare de înțelesuri. Aceia care au văzut mereu într-o bucată de piatră sau fontă, un motiv de a da chip iubirii, cea neexprimată și cea care nu poate căpăta chip material. Însă, în întreaga operă a sa, cea cu forme și chipuri cioplite în piatră, Brâncuși nu a făcut altceva decât să dea chip dragostei. În bucățile de fontă, turnate una peste alta ca într-o coloană infinită, artistul a închis dragostea cerului pentru oameni, într-o poartă a închis un sărut, expresia cea mai pură a dragostei pământești, iar, la o masă străjuită de scaunele așezate în cerc, a pus dragostea de orice fel, aceea pe care o exprimi când împarți bucatele, cu cei dragi sau străinii, strânși laolaltă.

Astăzi, Poarta Sărutului privește în sufletele oamenilor și îi atrage, indiferent de vârstă; îndrăgostiții, cei care iubesc, pășesc cu sfială între coloanele sale, sculptate cu măiestrie, stilizate într-un etern sărut, fac poze, se bucură și zâmbesc. Din când în cand, mai vezi pe câte cineva care, singur fiind, roagă trecătorii să-i facă o poză, acolo, în poarta aceea imensă. Zâmbește si el, cu amărăciunea unei singuratăți dusă departe, pe aripile gândului, până acolo unde îi este perechea. Prea departe parcă. Mult prea departe.

Și tot de departe, Brâncuși privește mulțumit către creația sa. Destui dintre cei care se sărută cu patimă între coloanele Porții, destui sunt care fac fotografii, destui sunt aceia care știu cine este Brâncuși. Destui sunt și cei care știu ce a făcut Brâncuși. Cu toate acestea, puțini însă sunt cei care știu ce este iubirea, cu adevărat. Puțini se bucură de ea. Deși toți o caută.

Aici, la Târgu Jiu însă, Brâncuși le-o oferă. Prin Poarta Sărutului, prin Aleea Scaunelor și, mai ales, la Masa Tăcerii. De acolo de unde vezi drumul către Coloana Fără de Sfărșit. Coloana Infinitului. Coloana prin care, nu de prea mult timp, Brâncuși a atins iubirea. Iubirea cea cu chip, din lucrările sale, iubirea absolută, închisă de această dată, în sărutul său.

De curând s-au împlinit 139 de ani de la nașterea uneia dintre valorile artistice universale, Constantin Brâncuși. Norocul, sau cerul către care au năzuit mai toate lucrările lui au făcut să fie român. Astăzi se împlinesc 58 de ani de când omul Brâncuși a înapoiat harul inspirației sale, de acolo de unde îl primise. E simplu să treci prin Târgi Jiu și să faci fotografii, cu operele lui. E simplu să îți săruți persoana iubită, fără să te gândești ce înseamnă de fapt, acel sărut. Ești în Târgu Jiu, orașul ce adăpostește cele mai mari enigme artistice ale unui român! Admiră-le! Omagiază-l! Bucură/te și cinstește-l! Și, dincolo de toate, primește aici, între toate aceste capodopere universale… sărutul lui Brâncuși!

NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!