Saturaţia semantică şi “cuvinte goale, ce din coadă au să sune” – de la teorie, la realitatea limbajului

Saturaţia semantică este un fenomen care se manifestă la nivel lingvistic şi psihologic, pe care, de obicei, nu-l conştientizăm, dar care poate să aibă relevanţă în transmiterea şi decodarea mesajelor şi în procesul comunicării, în general. Saturaţia semantică se poate manifesta în multe împrejurări, dar, de o vreme, mai mult ca oricând, discursul public de la noi şi din alte părţi, pare să fie marcat (din ignoranţă, din dorinţa unora de a-şi conserva puterea, privilegiile, de a fi persuasivi în raport cu cei cărora li se adresează etc.) de acest fenomen.

Şi nu este vorba numai de un limbaj de lemn, obosit şi obositor, inerţial şi redundant, ci de repetarea aproape “agresivă”, până la exasperare, a câtorva cuvinte şi structuri, pe care, vrând-nevrând, le auzim prin intermediul mass-media.

De exemplu, în zilele acestea, dacă vom căuta pe Internet declaraţiile politice ale momentului, vom găsi, invarialbil, afirmaţii de felul: ”Partidele să fie responsabile”/ ”să dea dovadă de responsabilitate”, “Forţele politice responsabile”, “Responsabilitate, singura soluţie”, la care se adaugă altele, care, în viziunea locutorilor, ar trebui să “zdrobească” de convingere publicul larg sau pe interlocutori: “Instituţiile statului şi-au făcut treaba” , “X şi-a făcut treaba”, “luptăm contra sistemului ticăloşit”, “Să nu ne ascundem după degete… “ etc.

Ce înseamnă “saturaţie semantică”?

Leon Jakobovits James, profesor de psihologie la Universitatea din Hawaii, a lansat, la mijlocul secolului trecut, conceptul “saturaţie semantică” sau “saturaţie verbală”, un fenomen psihologic, generat de o realitate lingvistică, potrivit căruia repetarea unui cuvânt sau a unei expresii provoacă o pierdere a semnificaţiei/ sensului acestora, receptorul percepând cuvântul/ expresia doar ca o serie de sunete repetate fără noimă.

De-a lungul timpului, pentru un astfel de proces, au fost utilizaţi şi alţi termeni – inhibiţie, inhibiţie reactivă, inhibiţie corticală, oboseală mentală etc. S-a observat că, atunci când o persoană repetă cu voce tare sau aude repetat un cuvânt, are loc o excitare a unei reţele neuronale specifice, care corespunde sensului cuvântului/ expresiei, repetarea determinând o inhibare reactivă, prin reducerea intensităţii activităţii neuronale cu fiecare repetare.

Mai exact, învelişul sonor al unui cuvânt este un semnal senzorial, care activează anumite regiuni din creier. Când auzim acelaşi cuvânt a doua oară, creierul consumă mai multă energie, pentru a face conexiunile cu conceptul asociat cuvântului. A treia oară este nevoie de şi mai multă energie, iar la mai multe repetări ale cuvântului, celulele nervoase implicate în acest proces nu vor mai reacţiona – se produce o inhibiţie reactivă. Altfel spus, cu cât eşti mai expus la stimuli, cu atât devii mai rezistent la aceşti stimuli.

De pildă, dacă rostim cuvântul “ciudat” (sau orice alt cuvânt) de mai multe ori, succesiv, cu voce tare, vom ajunge în punctul în care nu vom mai recunoaşte sensul cuvântului, ci doar o succesiune de sunete – ci – uuu – ddd – aaaa – ttt.

Saturaţia semantică – un experiment celebru

Iniţial, s-a făcut un studiu pe pisici (studiu devenit celebru). Cercetătorii au dat drumul unui sunet lângă o pisică adormită. Pisica s-a trezit imediat şi a devenit extrem de atentă. După ce pisica a adormit din nou, s-a pus acelaşi sunet iarăşi şi iarăşi şi, pe măsură ce sunetul era repetat, reacţia pisicii a fost din ce în ce mai slabă, până când nu a mai reacţionat şi a continuat să doarmă. Când sunetul a fost modificat, pisica a reacţionat ca şi cum l-ar fi auzit pentru prima dată.

În cazul oamenilor, niciun cuvânt nu este imun la saturaţia semantică, doar că, în unele cazuri, poate dura mai mult până când cuvintele repetate să-şi piardă sensul, în funcţie de încărcătura emoţională pe care cuvântul respectiv îl are pentru un individ sau altul şi care depinde de experienţele personale. De exemplu, s-ar putea ca cineva care repetă cuvântul “spital” să-i piardă sensul mai greu decât în cazul in care ar repeta cuvântul “copac”, dacă are vie în minte o experienţă legată de “spital”.

Prin urmare, saturaţia semantică/ saturaţia asociativă este un mecanism pe care mintea umană l-a dezvoltat pentru a filtra ceea ce nu este important. Este semnul că mintea noastră s-a “săturat” de cuvântul respectiv şi că această saturaţie generează “confuzie”.

Saturaţia semantică – alte exemple

• Specialiştii în marketing au observat, de pildă, că celebrele campanii de publicitate sub sloganul “Black Friday” nu mai au impactul pe care l-au avut iniţial. Prin repetare, “Black Friday” s-a banalizat şi, ca urmare, se căută alte variante mai “proaspete”.
• La fel se întâmplă şi în cazurile în care repetăm insistent un vers, un refren dintr-un cântec, dar nu ne reamintim continuarea şi abia când renunţăm să-l mai repetăm, la un oarecare timp, ne reamintim şi restul.
• Un fenomen similar de saturaţie semantică se produce şi în topurile muzicale, când melodii care se situează rapid pe primele locuri sunt difuzate/ repetate până la “saturaţie”, dispărând din aceste clasamente la fel de repede.
• În limbajul de toate zilele, expresia franţuzească, internaţionalizată, “deja-vu” (impresie intensă, în fața unei situații prezente, de a fi fost trăită în trecut) are ca antonim “jamais-vu” (ceva ce o persoană nu a experimentat/ văzut niciodată). Un psiholog francez a cerut unui grup de 92 de voluntari să scrie de 30 de ori cuvântul “uşă”, în 60 de secunde. 68% dintre voluntari au prezentat simptome de “jamais-vu”, pe care psihologul le-a interpretat ca semne de “oboseală mentală” sau de “saturaţie semantică”.
• Cuvintele se golesc de sens, ajung la saturaţie semantică şi în alte împrejurări. Când cineva, în anumite medii, foloseşte frecvent cuvinte vulgare, cuvinte care, în condiţii normale, ar provoca jena celor din jur, se golesc de asemenea de sens, sunt rostite cu nonşalanţă, ca şi cum ar fi doar o rostogolire de sunete.
• Efecte similare cu “saturaţia semantică” se produc şi în cazul mantrelor – formule “magice”/ invocaţii utilizate în meditaţii asociate unor practici şi ritualuri religioase. Mantre repetate continuu, până la desprinderea de realitatea exterioară, şi care se bazează pe acelaşi fenomen de “oboseală mentală”, de “inhibiţie corticală”.

“Cuvinte goale, ce din coadă au să sune”

Revenind la exemplele de la începutul articolului, din discursul public de la noi, e uşor de sesizat cum repetarea obsesivă a aceloraşi cuvinte/ expresii duce nu numai la “prăfuirea” limbajului, golindu-l de semnificaţie, ci şi la această reacţie de “protecţie” a minţii, prin “inhibiţie reactivă” sau “saturaţie semantică”.

În momentul în care, de dimineaţă până seara, auzi cuvinte precum “responsabilitate”, “datorie”, “a-şi face treaba”, “sistem ticăloşit” etc., problema nu este doar “uzura” valenţelor expresive ale limbii, nu este vorba doar de “cuvinte goale, ce din coadă au să sune”, cum spunea Eminescu, ci de un mecanism psihologic – saturaţia semantică – prin care mintea noastră se protejează, refuzând să le mai perceapă semnificaţia.