Scriitori celebri – fapte mai puţin cunoscute si obiceiuri ciudate, din viaţa acestora

Scriitori celebri, a căror operă a intrat în conştiinţa publică şi care au trecut (şi ei, şi creaţiile lor) proba timpului şi a valorii, s-au dovedit extrem de interesanţi sau, uneori, ciudaţi, în viaţa lor particulară, pe care unii au încercat să o ferească de ochii publicului, alţii au afişat-o cu nonşalanţă, mizând pe o anume excentricitate.

De cele mai multe ori, probabil, ne imaginăm scriitorii ca pe niște figuri solemne, stând la biroul lor, într-o atmosferă liniștită, cufundaţi în lumea ideilor şi a imaginilor sau în “Turnul de fildeş”, departe de tumultul realităţii, încercând să-şi desăvârşească opera. În realitate, mulți dintre ei aveau obiceiuri complet neașteptate, iar procesul lor creativ era plin de bizarerii. Iată câțiva scriitori celebri și fapte mai puțin cunoscute despre aceştia:

George Eliot şi George Sand – pseudonime masculine, pentru a accede în lumea scriitorilor celebri

George Eliot (care a semnat faimoasele romane “Middlemarch”, “Adam Bede” etc.) este pseudonimul literar (masculin) al lui Mary Ann Evans, pentru care aceasta a optat, pentru a fi luată în serios ca scriitoare, într-o perioadă (jumătatea secolului al XIX-lea) în care literatura era dominată de bărbați şi pentru a scăpa de stereotipurile, spunea ea, că scrierile “feminine” se limitează la subiecte “romanţate”. De asemenea, a vrut să-şi protejeze şi viaţa privată, din pricina unei relaţii considerată, timp de 24 de ani, “scandaloasă”, cu George Henry Lewes, filosof şi critic literar, un bărbat căsătorit.

În mod similar, George Sand este pseudonimul scriitoarei Amantine Lucile Aurore Dupin, autoare a peste 50 de volume, romane şi povestiri, care au atras atenţia lumii literare a secolului al XIX-lea. A fost una dintre primele femei din Franța care a purtat haine bărbătești în public, fără a cere permisiunea poliției, ceea ce era necesar pe atunci. Această indrăzneală i-a permis să se deplaseze mai liber în Paris și să fie tratată cu mai multă seriozitate.

A avut o relație faimoasă cu compozitorul Frédéric Chopin. Cei doi au petrecut un timp în Mallorca, dar relația lor s-a deteriorat pe măsură ce sănătatea lui Chopin s-a agravat.

Ernest Hemingway – scrisul în picioare

Laureat al Premiului Nobel pentru literatură, în 1954, relatând, după cum însuşi mărturisea, “lucrurile cele mai simple în modul cel mai simplu”, autorul capodoperei “Bătrânul şi marea”, dar şi al excepţionalelor romane “Adio, arme”, “Pentru cine bat clopotele” etc., Ernest Hemingway scria stând în picioare, având biroul la înălțimea pieptului. Credea că acest lucru îl ținea alert și îi îmbunătățea concentrarea. De asemenea, avea un ritual strict de a scrie în fiecare dimineață, indiferent de cum se simțea.

Hemingway iubea şi pisicile şi, pe vremea în care locuia în Florida, a primit cadou, de la un căpitan de navă, o pisică pe care a numit-o “Albă ca Zăpada”. Această pisică avea o anomalie – avea şase degete pe fiecare labă, iar în prezent mai mulţi descendenţi ai acestei pisici locuiesc în casa în care a trăit scriitorul, transformată acum în muzeu.

Şi alte fapte deosebite au marcat viaţa marelui prozator american – a fost şofer de ambulanţă în timpul Primului Război Mondial, corespondent de război, în cel de-al Doilea Război Mondial, a scăpat ca prin minune din două accidente aviatice, după cel de-al doilea fiind rănit atât de grav, încât jurnaliştii s-au grăbit să publice necrologul, pe care scriitorul însuşi l-a citit după ce şi-a revenit.

Scriitori celebri – Victor Hugo şi “rezolvarea” termenelor-limită

Victor Hugo, aflat în fruntea mişcării romantice, a secolului al XIX-lea, alături de alţi scriitori celebri, precum Novalis, Schiller, Chateaubriand, Alfred de Musset, Gérard de Nerval etc., avea un obicei ciudat, pentru a reuşi să respecte termenele-limită – își dădea toate hainele servitorului și îl ruga să le ascundă. Astfel, fiind gol, nu putea ieși din casă și era forțat să scrie – o metodă extremă, dar eficientă.

Când s-a apucat să scrie romanul “Cocoşatul de la Notre Dame”, în toamna anului1830, şi pe care trebuia să-l termine până în februarie, anul următor, şi-a cumpărat suficientă cerneală, iar pentru serile şi nopţile mai friguroase, se proteja de frig doar cu un şal tricotat.

Scriitori celebri – Dan Brown şi obiceiurile sale ciudate de a-şi stimula imaginaţia

Dan Brown, scriitor contemporan, autor, printre altele, al cunoscutelor romane “Codul lui Da Vinci”, “Simbolul pierdut”, “Îngeri şi demoni”, “Secretum Secretorum”/ “Secretul secretelor” (2025), care s-au bucurat de un succes uriaş, are, se pare, câteva obiceiuri neobișnuite pentru a-și stimula imaginația și creativitatea.

Convins că mintea funcţionează mai bine dimineaţa, își începe ziua la ora 4:00 A.M., fără excepţii, lucrând câteva ore, cu pauze la fiecare 60 de minute, timp în care se agață cu capul în jos, folosind un dispozitiv numit „inversion therapy table”. Acesta este utilizat, de obicei, pentru întinderea coloanei vertebrale, dar el susține că îl ajută și să-și limpezească mintea. Ascultă aceeași piesă muzicală pe “repeat” ore întregi.

De exemplu, mărturisea că atunci când a scris “Îngeri și Demoni”, a ascultat obsesiv muzica compozitorului Hans Zimmer (cel care a compus, de pildă, coloana sonoră a filmelor “Gladiator”, “Interstellar”) . Este pasionat de descifrarea codurilor şi puzzle-urilor şi se spune că și-a creat o încăpere secretă, ascunsă în biblioteca sa, unde petrece mult timp.

Mark Twain – scrisul în pat

„Prinț și cerșetor”, “Aventurile lui Tom Sawyer “, “Aventurile lui Huckleberry Finn”, “Un yankeu la curtea regelui Arthur” sunt doar câteva dintre titlurile care-l situează pe Mark Twain, “considerat “părintele literaturii americane”, în categoria “scriitori celebri”.

Twain spunea că putea lucra cel mai bine în pat, așa că își scria romanele întins, având hârtia pe genunchi. Nu a fost singurul – James Joyce și Marcel Proust aveau același obicei.

Scriitori celebri – animale şi păsări pe post de „muze”

Byron, unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi romantici englezi, care a moştenit titlul nobiliar (Lord Byron) de la bunicul din partea tatălui, a călătorit multă vreme (obicei valabil, la vremea respectivă, pentru orice tânăr aristocrat englez), prin multe ţări europene. La vârsta de 26 de ani, a făcut o călătorie în Italia, stabilindu-se o vreme la Ravenna.

Prietenul său, poetul Shelley, povestea despre “pasiunile” lui Byron: “Casa Lordului B. se constituie, pe lângă servitori, din zece cai, opt câini enormi, trei maimuțe, cinci pisici, un vultur, o cioară și un șoim; toate acestea, cu excepția cailor, se plimbă prin casă, iar certurile lor nearbitrate răsună ocazional prin vilă, de parcă ei ar fi stăpânii … PS: Observ că enumerarea mea animalieră din acest Palat Circean a fost greșită … Tocmai m-am întâlnit, chiar pe impozantele scări principale, cu cinci păuni, două bibilici și cu un cocor egiptean. Mă întreb cine au fost toate animalele acestea, înainte să fie schimbate în formele lor actuale”.

Dar cel mai faimos dintre animalele de companie ale lui Byron a fost un câine, Boatswain, şi pentru că, în campusul universitar din Cambridge, în care locuia viitorul scriitor, accesul câinilor nu era permis, Byron a cumpărat un urs îmblânzit (despre urşi nu se specifica nimic în regulile campusului), pe care, ulterior, l-a dus la reşedinţa sa, din Londra.

O pisică, un corb şi un vultur…

Edgar Allan Poe, una dintre figurile centrale ale romantismului american şi ale ficțiunii gotice (contemporan cu Byron), poet şi prozator, era convins, la rândul său, că nu putea scrie decât dacă avea o pisică lângă el, iar pisica sa neagră, Catterina, îl însoțea constant și chiar ii dormea pe umăr, în timp ce Poe scria.

Charles Dickens, scriitorul englez din secolul al XIX-lea, cunoscut pentru opere precum “David Copperfield”, “Marile speranţe”, “Aventurile lui Oliver Twist” etc., era nedespărţit de un corb pe nume Grip, care apare şi ca personaj într-una dintre scrierile sale. După ce corbul a murit, Dickens l-a împăiat şi l-a ţinut pe biroul său, iar după trecerea în nefiinţă a scriitorului, corbul a fost vândut la o licitaţie, în prezent putând fi văzut într-un muzeu din Philadelphia.

Alexandre Dumas (tatăl), autorul romanelor “Cei trei mușchetari”, “Contele de Monte-Cristo”, îngrijea, la moşia sa, cinci câini, doi papagali, trei maimuțe, un fazan și un vultur. A cumpărat vulturul, la un preţ convenabil, din Algeria, dar aducerea în Franta a fost costisitoare. Vulturului i-a dat numele Jugurtha, un omagiu adus unui vechi rege al Numidiei, un regat antic din nordul Africii. Dar, pentru că pasărea şi-a ales drept culcuş un butoi, Dumas i-a schimbat numele în Diogene, filosoful grec antic, despre care se spune că ar fi stat şi el într-un butoi, gândind la rosturile lumii.

Daniel Defoe – afaceri, spionaj și probleme financiare

Deși a fost un scriitor remarcabil, Daniel Defoe (1660 – 1731), faimos pentru romanul său, “Robinson Crusoe” (a doua cea mai tradusă carte după Biblie), a fost și un om de afaceri oportunist, gata să profite de orice ocazie pentru a se îmbogăți. A fost implicat în numeroase afaceri, de la comerț cu vin și textile, până la fabricarea de cărămizi. În 1692, a fost arestat și declarat falit, având datorii uriașe, echivalente cu milioane de lire sterline, în banii de astăzi.

A fost și agent secret pentru guvernul britanic. În schimbul iertării datoriilor sale, a scris articole propagandistice pentru guvern, influențând opinia publică. A fost închis pentru un pamflet satiric (“The Shortest Way with the Dissenters”), dar a fost eliberat datorită legăturilor sale politice.

Truman Capote, Stephen King şi superstiţiile

Romancier, dramaturg, scenarist și actor american din secolul trecut, a cărui viaţă a făcut subiectul a peste 20 de filme şi producţii TV, intrat definitiv în categoria “scriitori celebri” (prin volume precum “Alte voci, alte camere”, “Breakfast at Tiffany’s” etc.), Truman Capote era, se pare, extrem de superstiţios. Nu începea şi nu sfârşea niciodată o scriere într-o zi de vineri, ocolea orice situaţie legată de numărul 13 (schimba inclusiv camera de hotel, dacă avea acest număr), nu ţinea niciodată mai mult de două mucuri de ţigări în scrumieră (dacă nu avea altă soluţie, le punea în buzunar).

Stephen King, autor celebru de romane horror (“The Shining”, “The Man in the Black Suit” etc.), despre care s-ar putea crede, având în vedere subiectul scrierilor sale, că nu avea nicio fobie, se temea, ca şi Truman Capote, de numărul 13. De exemplu, nu termina niciodată de citit la o carte, într-o anume zi, dacă ajungea la paginile 94, 193, 382 etc. (cifrele însumate dând numărul 13), se temea de anii în care era de trei ori vineri-13. Această fobie a ajuns cumva la paroxism în 1984, când declara că se teme grozav, pentru că publicase până atunci 13 cărți, era căsătorit de 13 ani şi avea o fiică de 13 ani.

Scriitori celebri care au refuzat Premiul Nobel

De-a lungul timpului, au existat scriitori celebri, care, din diverse motive, au refuzat Premiul Nobel, una dintre cele mai prestigioase distincţii.

Boris Pasternak, poet şi prozator rus, autor al capodoperei “Doctor Jivago”, roman a cărui publicare a fost refuzată în URSS (manuscrisul fiind dus apoi ilegal în Italia, unde a şi apărut prima ediţie), a fost forţat de autoritățile sovietice să refuze Premiul Nobel, fiind acuzat de „trădare”. Autorităţile ruse au considerat că “Doctor Jivago” era un roman antisovietic. Pasternak a fost amenințat cu exilul, dacă mergea la Stockholm, şi a fost obligat să trimită o scrisoare către juriul Nobel, în care scria, printre altele: “Sunt profund recunoscător, dar trebuie să refuz premiul din motive care îmi scapă”.

Din cu totul alte motive, scriitorul francez Jean-Paul Sartre, reprezentant al existenţialismului, căruia Academia Suedeză i-a acordat Nobelul în 1954, l-a refuzat (cum a refuzat orice altă distincţie), deoarece considera că un scriitor trebuie să rămână liber de instituții și puteri, pentru a nu fi folosit politic sau ideologic.

În 2016, toată lumea a fost surprinsă când Premiul Nobel pentru literatură a fost acordat nu unui scriitor, ci lui Bob Dylan, cântăreţ şi compozitor american. Dylan nu a refuzat, dar nici nu a reacționat inițial. A tăcut complet timp de două săptămâni după anunț, nu a mers la ceremonia de decernare, s-a limitat la a trimite un discurs ulterior.

Albert Camus, de numele căruia se leagă, de exemplu, celebrele eseuri “Mitul lui Sisif”, “Omul revoltat” sau romane precum “Străinul”, “Ciuma”, a fost premiat în 1957. Deși nu a refuzat, a fost profund neliniștit de premiu. A spus că l-ar fi dorit pentru André Malraux, prietenul și colegul său scriitor. În plus, această distincţie a simţit-o mai degrabă ca pe o povară: “Acum nu mai am dreptul să scriu prost.”

Scriitori celebri, care nu au fost premiaţi niciodată, deşi ar fi meritat

Există şi o categorie de scriitori celebri, consideraţi geniali, dar care nu au primit niciodată Premiul Nobel pentru Literatură, fapt ce a generat controverse și chiar scandaluri in lumea literară.

De exemplu, în 1901, Lev Tolstoi (“Război și pace”, “Anna Karenina” etc.) a fost propus chiar la prima ediție a premiului, dar nu a fost ales, fiind considerat prea „anarhist și radical religios”. De altfel, Tolstoi însuşi a respins ideea de premiu, spunând că nu are nevoie de validare oficială.

James Joyce (“Ulise”, “Portretul artistului în tinerețe” etc.), considerat a fi unul dintre cei mai influenți autori ai secolului al XX-lea, a fost considerat de Academia Suedeză “prea obscen și experimental”, fapt puternic criticat de intelectualii epocii.

Prozatorul şi eseistul argentinian Jorge Luis Borges (“Istoria universală a infamiei”, “Ficţiuni”, “Cartea de nisip” etc.) este considerat de mulţi ca cel mai mare scriitor care nu a primit Nobelul. Unii cred că a fost “sancționat” politic, pentru că a acceptat onoruri de la dictaturi de dreapta (de exemplu, de la Augusto Pinochet, dictator chilian), iar Academia nu a vrut să se asocieze cu el.

Din vremurile recente, scriitorul japonez Haruki Murakami (“Pădurea norvegiană”, “Kafka pe malul mării”, “Cronica păsării-arc” etc.), deşi de ani de zile este considerat favorit, nu a fost niciodată ales.

Salman Rushdie, scriitor de limba engleză, născut în India (“Versetele satanice”, “Copiii în miez de noapte”, “Pamântul de sub tălpile ei”, “Furia” etc.), deși a câștigat “Booker Prize” și este unul dintre cei mai citiţi scriitori contemporani, Nobelul l-a ocolit. Se crede că Academia Suedeză a evitat să-l premieze din cauza controverselor religioase și riscului politic asociat cu premierea lui.