Simbolul infinitului – una dintre cele mai complexe şi enigmatice reprezentări ale vieţii şi Universului

Simbolul infinitului (∞) sau “lemniscata” (un opt întors – din latinescul “lemniscatus”/ curbă algebrică, literal însemnând “panglică”), referitor la ceea ce este nelimitat, nesfârşit, nemăsurat, etern, este mai mult decât un simplu semn matematic – acesta reflectă idei profunde despre natura universului și a existenței şi este puternic ancorat în gândirea antică, dar şi în cultura modernă, a devenit o emblemă universală.

Originea (matematică) a simbolului infinitului

Simbolul infinitului (∞) a fost introdus în matematică de John Wallis, cleric și matematician englez, criptograf al Parlamentului britanic, în anul 1655, în lucrarea sa “De Sectionibus Conicis”. Deși Wallis nu a explicat în detaliu de ce a ales acest simbol, se speculează că ar putea proveni din mai multe surse, cum ar fi:

• Forma literei omega (ω), ultima literă a alfabetului grecesc – posibil stilizată și alungită.
• Forma cifrei romane pentru 1000 (CIƆ) – folosită în Evul Mediu, pentru a indica un număr foarte mare.
• Simbolul pentru “banda Möbius” – o suprafață cu o singură față și o singură margine, creând o suprafață infinită, unde este imposibil să se distingă interiorul de exterior şi care sugerează un circuit fără sfârșit. Are proprietatea matematică de a fi neorientabilă.

În matematică, simbolul infinitului (∞) este folosit pentru a reprezenta un număr care nu are limită superioară. Se întâlnește în analiza matematică, în teoria mulțimilor și în calculul integral.

Simbolul infinitului în culturile antice

Simbolul infinitului este relativ recent în forma consacrată astăzi – “∞” – dar conceptul de infinit a existat în multe culturi antice, fiind reprezentat prin diferite idei şi simboluri, de la șerpi circulari, arbori cosmici, la cicluri ale vieții și la principiul haosului primordial, incontrolabil.

Ouroboros – simbolul infinitului în Egiptul antic

Unul dintre cele mai vechi simboluri ale infinitului a fost identificat în Egiptul antic – Ouroboros – șarpele sau dragonul care își mușcă propria coadă, creând un cerc continuu, reprezentând ciclurile nesfârșite ale vieții, morții și renașterii. Era asociat cu zei precum Ra (zeul Soarelui) și Atum (Creatorul suprem), care guvernau eternitatea.

Ouroboros este prezent, de exemplu, şi în “Cartea Enigmatică a Lumii de Jos”, din mormântul faraonului Tutankhamon (secolul al XIV-lea î.Hr.) şi, ulterior, şi în alte spaţii şi culturi – în manuscrisele alchimiştilor, în literatura cabalistică, în mitologiile nordice (şarpele care înconjoară lumea), în hinduism, în textele vedice (din India antică) etc.

Este interesant că, în epoca modernă, celebrul psihiatru Carl Jung vedea, în imaginea mitologică a lui Ouroboros, “un simbol dramatic pentru integrarea și asimilarea opusului, adică a umbrei. Acest proces de „feedback” este în același timp un simbol al nemuririi, deoarece se spune despre Ouroboros că se ucide și se aduce la viață, se fertilizează și se naște pe sine […] este secretul a ceea ce se numeşte “materia prima”, care provine din inconștientul omului”.

Chimistul german August Kekulé mărturisea şi el că a înţeles/ descoperit brusc structura benzenului, după ce a avut o viziune a lui Ouroboros.

Cultura greacă – infinitul în filosofie și matematică

Filosoful grec Anaximandru (610-546 î.Hr.), cu vaste cunoștințe in domeniul matematicii, al astronomiei, preocupat de originea a tot ce există, a introdus conceptul de “Apeiron” (din “a” privativ, indicând absența”si “peras” – limită, hotar), un principiu primordial infinit și indefinit, fără formă, din care derivă totul. In viziunea sa, “Apeiron” (“ceea ce este”) este indestructibil, etern, reprezintă “originea tuturor lucrurilor”.

Platon şi Aristotel considerau si ei infinitul ca fiind un principiu care generează Universul prin acţiunea unei mişcări eterne. Aristotel a făcut distincția între “infinitul potențial” (ceva care poate crește la nesfârșit) și “infinitul real” (spațial, temporal sau numeric, ceva care există ca o totalitate, dar el considera acest concept ca fiind “problematic”. Pitagoreicii, in mod similar, vedeau infinitul ca haos sau ceva lipsit de limită, un contrast față de ordinea Universului.

Simbolul infinitului în cultura indiană veche

Potrivit altor opinii, originea simbolului infinitului se află în vechea cultura indiană. Opt inversat (∞) ar proveni de la zeul Vishnu, “Fiinţa supremă”, care a creat şi care protejează şi transformă Universul, care era însoţit de “Ananta”, un șarpe cosmic, cu mii de capete, simbol al infinitului și al eternității.

Conceptul de “Samsara” (în sanscrită, “rătăcire”), cu sensul de ciclicitate nesfârșită a existenței, este o altă reprezentare a infinitului. În budism, infinitul este reprezentat prin karma și reîncarnare, viața și moartea fiind privite ca părți ale unui ciclu nesfârșit.

Yin și Yang, principiul dualității în filozofia taoistă, poate fi reprezentat printr-o lemniscată (opt culcat), sugerând echilibrul universal dintre forțele opuse.

Mitologia nordică – Yggdrasil și ciclicitatea timpului

Yggdrasil (“Calul lui Odin” – Odin, zeu al înţelepciunii, cunoaşterii, vieţii şi morţii), în mitologiile nordice, este un imens “arbore al lumii”, în jurul căruia se ordonează tot ce există. Este un simbol al continuității și infinitului, legând diverse lumi și existențe.

Mitologia nordică descrie timpul ca fiind circular, cu evenimente care se repetă prin cicluri de creație și distrugere, culminând cu Ragnarok (un fel de sfârşit al lumii şi al zeilor) și renașterea Universului.

În cultura celtică, cercurile şi nodurile împletite sunt unele dintre cele mai puternice simboluri în artă și spiritualitate. Aceste modele, care nu au nici început, nici sfârșit vizibil, simbolizează infinitul și legătura eternă dintre elemente.

Civilizațiile Mesoamericane – Ciclurile timpului

Calendarul mayaș este bazat pe cicluri de timp nesfârșite, unde fiecare epocă este urmată de alta, fără un sfârșit absolut. Șerpii din cultura aztecă și mayașă, precum Quetzalcoatl (“Şarpele cu pene”), sunt legați de conceptul de regenerare și infinit.

Lemniscata (opt întors) şi simbolismul crucii

Legătura dintre simbolul infinitului/ lemniscata (∞) și simbolismul crucii poate fi analizată din mai multe perspective – geometrice, filozofice și spirituale. Deși, la prima vedere, par simboluri diferite, acestea împărtășesc semnificații comune, legate de eternitate, echilibru și de conexiunea dintre dimensiunile existenței.

Lemniscata este o curbă în formă de opt orizontal (∞), reprezentând ciclul nesfârșit al existenței, dualitatea și interconectarea tuturor lucrurilor. Crucea este formată din două linii care se intersectează, simbolizând un punct central al echilibrului, dar și legătura dintre lumea materială (orizontală) și lumea spirituală (verticală).

O interpretare interesantă este că, dacă o cruce este rotită și transformată progresiv, poate deveni o lemniscată, ceea ce sugerează că aceste două simboluri sunt variante ale aceleiași idei fundamentale – unitatea dintre timp și eternitate.

Crucea creștină simbolizează sacrificiul, mântuirea și legătura dintre divinitate și umanitate. Prin moartea și învierea lui Hristos, crucea devine un simbol al vieții veșnice, ceea ce o apropie de ideea de infinit. În timp ce crucea este un punct de întâlnire între divin și uman, lemniscata sugerează un flux continuu și nesfârșit al vieții și al conștiinței.

Simbolul infinitului – semnificaţii care au traversat mileniile

Simbolul infinitului (∞) a dobândit, de-a lungul timpului, semnificații profunde în filosofie, spiritualitate, psihologie și chiar în cultura populară. Fie că este folosit în artă, religie sau știință, infinitul rămâne un simbol al necunoscutului, al potențialului nelimitat.

În psihologia modernă, infinitul este asociat conexiunii minții cu universul, fiind un simbol frecvent utilizat în meditație și tehnici de vizualizare.

În ştiinţă și tehnologie, dincolo de rolul esenţial în dezvoltarea unor teorii si principii despre natura Universului, fenomene etc., infinitul simbolizează curiozitatea umană și progresul, reflectând aspirația omului de a înțelege lumea în totalitatea sa.

Simbolul infinitului şi bijuteriile

In toate epocile, inclusiv astăzi, deosebit de apreciate au fost bijuteriile (dar şi tatuajele, accesoriile, elemente de vestimentaţie) care valorifică simbolul infinitului, pentru a reprezenta dragostea eternă, prietenia de durată, stabilitatea, armonia, loialitatea, înţelepciunea, continuitatea vieții, căutarea sensului, care nu se opreşte niciodată. Brăţări, cercei, coliere, pandantive etc. care includ această formă au devenit un fel de limbaj universal, atemporal, minimalist şi foarte elegant, adaptat tuturor stilurilor, de la clasic la moderm.

Simbolul infinitului aminteşte, în acelaşi timp, că nimic nu este static, ci într-o continuă devenire, transformare, evoluţie. Este expresia unei veritabile filosofii despre viaţă – ne poate aminti că suntem conectaţi la infinitul potenţial al Universului, că ne putem elibera de incertitudini şi putem îndrăzni să ne creăm o realitate care să ne inspire.

Pentru a înţelege şi a da sens şi valoare estetică unui astfel de simbol este însă nevoie să cunoaştem şi să conştientizăm semnificaţiile care nu numai că nu au dispărut, dar, odată cu timpul pe care l-au parcurs, par să devină tot mai încărcate de sens şi să ne facă să întrezărim perfecțiunea care strălucește dincolo de aparenţe.

Alfred North Whitehead, matematician şi filosof din secolul trecut, spunea că: “Mințile noastre sunt finite și, totuși, chiar și în aceste circumstanțe de finitudine, suntem înconjurați de posibilități care sunt infinite, iar scopul vieții este să înțelegem cât de mult putem din această infinitate”. “Niciun punct finit nu are sens fără un punct de referință infinit” (Jean-Paul Sartre).