Astăzi te invit să facem o plimbare prin Bucureşti, dar în locuri unde îi vei simţi inima bătând pe o altă frecvenţă decât cea a agitaţiei, a nemulţumirilor şi a claxoanelor din trafic. Pentru că dincolo de blocurile cenuşii şi spaţiile depersonaliza(n)te, oraşul ăsta ascunde şi o altă faţă care merită cunoscută şi apreciată. Indiferent că locuieşti în capitală sau eşti în trecere pe aici, îţi propun să laşi prejudecăţile deoparte, măcar pentru câteva ore, şi să guşti din savoarea poveştilor sale privindu-l cu un ochi proaspăt, cu poftă de frumos.

Începem plimbarea noastră în Centrul Vechi care, în ultimii ani, de când a fost puţin primenit, s-a transformat într-un spaţiu efervescent. Poate prea efervescent. Aici, se adună spuma celor tineri şi a celor mai puţin tineri, turiştii aflaţi în căutare de distracţie sau relaxare şi artiştii urbani dornici să-şi etaleze talentele. Centrul vechi nu discriminează pe nimeni şi primeşte în sânul său oameni de toate vârstele şi categoriile, cu cariere şi viziuni total diferite asupra vieţii, pe care-i găzduieşte în multele sale cafenele şi restaurante ce se schimbă de la o săptămână la alta.

Lăsăm în urmă nebunia străzilor Lipscani, Smârdan, Şelari şi mergem pe Stavropoleos, o uliţă pietruită care se întinde sub privirile îngăduitoare ale clădirilor vechi. La intersecţia cu strada Poştei, ne apare în faţă o biserică micuţă, împodobită cu elemente de dantelărie, pe lângă care, probabil, ai trecut de multe ori în căutarea unei mese libere la terasele din zonă. De data asta, fă-ţi curaj şi intră pe poarta Bisericii Stavropoleos. Ascunsă după pridvorul bisericii, vei descoperi o curte dumnezeiesc de frumoasă, în care întotdeauna domneşte liniştea, indiferent de vacarmul de pe stradă. Nebunia centrului vechi nu pătrunde până aici, aşa că te poţi bucura de câteva clipe de pace chiar în inima oraşului. Poţi admira eleganţa bisericii stând la masa din curte, lăsându-te învăluit de lumina caldă care se joacă printre arcadele de basm. La umbra coloanelor sunt aşezate pietre funerare şi alte elemente provenind de la biserici demolate în Bucureşti, vegheate de copaci şi de o perdea de vegetaţie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Iniţial, aici, se aflau o mănăstire şi un han, ridicate prin secolul al XVIII-lea. Biserica mănăstirii a fost construită în stil brâncovenesc, iar numele ei, Stavropoleos, provine de la termenul grecesc Stauropolis, adică „Oraşul Crucii”. Acum, hanul nu mai există, însă biserica păstrează farmecul vremurilor cu contururi care se pierd în istorie. Câteva minute petrecute aici şi timpul capătă o altă dimensiune, în care deadline-urile, rapoartele urgente şi problemele de orice fel pălesc în faţa densităţii clipelor.

Din centrul vechi, ne îndreptăm spre nordul capitalei, prin Parcul Herăstrău, trecem de Piaţa Presei, unde lucrările la pasaj sunt în toi, şi ajungem la fântâna Mioriţa. Nu am venit până aici doar pentru fântână şi nici pentru fosta gară regală, Gara Băneasa, deşi cu siguranţă că şi ele merită atenţie. Pe o străduţă liniştită din zonă se găseşte o adevărată bijuterie arhitecturală, aflată în umbra unei clădiri moderne de birouri. Este vorba de Muzeul Minovici, ascuns în spatele Vilei cu clopoţei, un alt edificiu al celebrei familii Minovici. Momentan, clopoţeii vilei au tăcut, deoarece construcţia este în restaurare, aşa că rămâne de vizitat doar Muzeul, pe numele lui întreg Muzeul de Artă Veche Apuseană “Dumitru Furnică Minovici”. Din păcate, nu este un loc foarte promovat, deşi ar merita. O să vedeţi imediat de ce.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Situat într-o vilă în stil Tudor, decorată cu bârne de lemn, Muzeul Minovici este un spaţiu dedicat în întregime culturii, construit special pentru a pune în valoare colecţia de artă a familiei Minovici. Prin activitatea lor ştiinţifică, dar şi culturală, Mina, Ştefan, Nicolae şi Dumitru Minovici au lăsat în urmă o moştenire valoroasă în domeniul medicinii şi al artei. Clădirea muzeului a fost ridicată în anii 1939 – 1942 de către Dumitru Furnică – Minovici, care a apelat, pentru acest proiect, la arhitecţi şi meşteri italieni. Arhitectura edificiului include şi elemente flamande şi veneţiene, precum şi câteva vitralii cu adevărat impresionante.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ce mi-a plăcut foarte mult la acest loc este atmosfera naturală, ce aduce mai mult cu o locuinţă decât cu un muzeu. Poţi să atingi şi să admiri de aproape obiectele preţioase de mobilier, cărţile din biblioteca generoasă şi statuile lucrate cu grijă. Ghidul este foarte prietenos, dar şi bine documentat, aşa că dacă vrei să afli mai multe detalii şi curiozităţi despre istoricul vilei şi al patrimoniului ei, profită din plin!

Citește și:  Micul Trianon – bijuterii și bălării

Muzeul în sine este micuţ, însă tare plăcut. Prin ferestrele mari, lumina trece filtrată de vitraliile colorate. Îţi recomand să priveşti cu atenţie detaliile acestora, sunt adevărate capodopere. Biblioteca este păzită de doi lei sculptaţi în marmură, care delimitează această încăpere de restul locuinţei. Sala principală are tavanul foarte înalt, astfel că spaţiul este bine echilibrat şi aerisit. La etaj, se aflau camerele familiei, unde locuiau Dumitru Minovici şi soţia sa. Un şemineu, o masă cu scaune având detalii atent sculptate şi un covor uriaş atârnat pe perete se remarcă în partea dreaptă a încăperii mari. Şi asta nu e tot. Muzeul este însoţit de o mică grădină în stil italian, cu bănci, statui şi tot felul de elemente sculptate în piatră, ascunse de vegetaţie, care aşteaptă să fie descoperite. Din grădină, poţi admira şi partea din spate a clădirii Muzeului, unde cărămida roşiatică se îmbină fermecător cu broderiile albe de la ferestre şi uşi. Dincolo de gardul grădinii, se întinde livada Vilei cu clopoţei, un bloc de verdeaţă care ascunde la rândul lui nenumărate poveşti.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După ce ne-am bucurat privirea cu vechi obiecte de artă, revenim în secolul XXI, dar păstrăm acelaşi registru. Facem puţină mişcare şi mergem pe strada Xenofon, singura stradă în trepte din capitală, situată în apropiere de Parcul Carol. Până de curând neglijată, strada a renăscut anul acesta după ce scările ei au fost renovate şi pictate cu clădiri-simbol ale capitalei, printre care Ateneul, Opera, Palatul Parlamentului, Arcul de Triumf, monumentul din Parcul Carol, Muzeul Satului, Teatrul Naţional. O iniţiativă binevenită, care a trezit interesul bucureştenilor faţă de acest loc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Urcă treptele până sus şi vei avea parte de o altă surpriză: un rond cochet, în care se înalţă clădirea somptuoasă a Carol Parc Hotel, în contrast cu clădirile mai dărăpănate din zonă. Realizată în stil arhitectural neoclasic cu elemente brâncoveneşti, clădirea este o apariţie plăcută în acest mic spaţiu. Aleea Şuter, căci aşa se numeşte locul, se află la cea mai mare altitudine naturală din Bucureşti. Edificiul care astăzi găzduieşte hotelul de lux a fost ridicat în anul 1906 după un proiect al arhitectului Adolf Şuter, la iniţiativa regelui Carol I, care dorea să schimbe faţa cartierului din preajma Dealului Filaret.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mergi în continuare pe străduţele tăcute şi admiră casele vechi, care par că stau să cadă, însă în acelaşi timp dau naştere unui joc interesant de forme şi suprafeţe. La unele se mai disting încă detaliile roase de trecerea timpului.

Următoarea noastră oprire este un loc cu multă vegetaţie, cu plante exotice şi flori de toate felurile. Da, ai ghicit! Mergem la Grădina Botanică. Ajungem cu metroul până la Eroilor, apoi facem o mică plimbare pe jos până la grădină. Dacă îţi doreşti să te pierzi în natură pentru o zi, însă fără a ieşi din Bucureşti, aici e locul ideal. Faţă de parcuri, unde este, de obicei, multă lume care se plimbă încolo şi-ncoace, într-o agitaţie vecină cu bulevardele aglomerate, în Grădina Botanică atmosfera e mai chill. Nu sunt tarabe cu grătare şi mâncăruri mirositoare, astfel că te poţi bucura în tihnă de frumuseţea copacilor şi a spaţiilor verzi, fără să fii deranjat. În plus, îţi îmbogăţeşti şi cunoştinţele în domeniul botanicii şi descoperi plante noi, despre care poate nici nu ţi-ai fi imaginat că există. Serele sunt ticsite cu cactuşi şi flori delicate, iar din loc în loc poţi citi informaţii despre flora expusă. Există şi locuri aproape sălbatice, mai puţin amenajate, în care ai avea senzaţia că te-ai pierdut în inima pădurii dacă n-ai zări etichetele cu denumirile arborilor. Aşadar, respiră aerul proaspăt al grădinii, mergi pe aleile ei, pe malul lacului, printre copaci şi bucură-te de toate nuanţele de verde care ţi se desfăşoară în faţă.

gb5

gb1

gb2

gb4

gb3

Aici se încheie plimbarea noastră prin Bucureşti, în căutare de locuri de alintat sufletul şi încântat privirea. Te aştept şi data viitoare să descoperim noi spaţii suprinzătoare în capitală!

Loading...

4 COMENTARII

  1. Felicitari Andra! Superb articol, din care am avut chiar si eu de invatat, desi sint bucurestean get-beget! Bravos!

  2. Amazing article. Left Bucharest 30 years ago, but can’t wait to return with my family to show all this amazing city has to offer.

    Thank you
    Christina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.