Sindromul Hybris sau Sindromul Hubris se referă la persoanele care manifestă o schimbare semnificativă de personalitate, în sens negativ, odată cu dobândirea unei funcţii de conducere sau când acced la o poziţie în societate care le conferă putere. Se poate întâmpla acest lucru în politică, în afaceri sau în orice alt domeniu.

De la Pittacos din Mytilene, un remarcabil om politic grec, exemplu de echilibru, onestitate şi inteligenţă, din secolul al VI-lea i.Hr., a rămas o celebră zicere, pe care unii o atribuie lui Pitagora, şi pe care timpul a confirmat-o constant, sedimentându-se în conştiinţa colectivă ca expresie a unui adevăr mereu verificabil, indiferent de epocă: “Vrei să cunoşti un om? Învesteşte-l cu o mare putere”.

Pittacos din Mytilene
Pittacos din Mytilene

Acelaşi lucru îl sublinia şi Abraham Lincoln, preşedintele american, cel care a abolit sclavia şi care a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil, expresie a celei mai mari crize morale, politice şi constituţionale de peste ocean, când spunea: “Aproape toţi oamenii rezistă nenorocirilor. Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere”.

Realitatea în care trăim astăzi ne oferă nenumărate exemple despre ce se întâmplă cu mulţi dintre cei care dobândesc funcţii şi putere, în general nu pe baza unor merite excepţionale, ci ca urmare a unor împrejurări de care profită din plin.

Persoane care, brusc, par a pierde contactul cu lumea în care trăiesc, îşi supraestimează competenţele şi capacităţile, devin intoleranţi şi dispreţuitori faţă de ceilalţi, nu ezită să facă abuz de putere, ignorând, cu bună ştiinţă, regulile, legile, bunul simţ, fără a fi interesaţi de “costuri” şi consecinţe.

Sindromul Hybris – “Bolnavi la putere”

David Owen si Sindromul Hybris
David Owen si Sindromul Hybris

Sindromul Hybris este o realitate veche de când lumea, dar a fost teoretizat în epoca modernă de către David Owen, medic şi ministru al muncii în Guvernul britanic condus de James Callaghan, în anii 1970.

Într-un articol publicat într-o cunoscută revistă de neurologie, devenit ulterior un capitol important al cărţii “Sickness and in Power”, publicată în 2008 şi tradusă şi în româneşte, cu titlul “Bolnavi la putere”, medicul Owen examinează felul în care mulţi dintre cei care deţin, fie şi temporar, puterea, manifestă Sindromul Hybris.

Acest sindrom nu este o boală în sensul clasic al cuvântului, ci o alterare a comportamentului, a funcţiilor mentale, o tulburare de personalitate dobândită, care poate să schimbe persoane considerate a fi, înainte, “normale”, şi care are grave consecinţe la nivel decizional şi pentru societatea care are astfel de lideri.

Sindromul Hybris, Excesul de putere si coruptia, Sursa ThinkingOregon
Sindromul Hybris, Excesul de putere si coruptia, Sursa ThinkingOregon

Mulţi dintre cei care ajung în funcţii importante, spune David Owen, care a analizat comportamentul unor renumiţi lideri politici ai lumii, din ultimii 100 de ani, par a fi intoxicaţi de un straniu “agent patogen” – puterea, care, paradoxal, îi fascinează şi pe cei care o exercită, şi pe cei care o suportă şi care conduce, în cazul primilor, la un fel de narcisism patologic.

Se pare că – remarca autorul studiului – succesul îl face pe cel ales “să-şi piardă uzul raţiunii”, să se considere invincibil, infailibil, invulnerabil, iar situaţia se deteriorează atunci când respectivul lider începe să submineze autoritatea instituţiilor autonome, pentru a exercita un control mai direct şi mai extins. O astfel de atitudine distorsionată, arogantă conduce la demoralizarea celor din jur, adesea generând şi stări conflictuale între cei apropiaţi.

Hybris-ul – lipsa de măsură. Originea conceptului

Democratia ateniana
Democratia ateniana

În Grecia antică, în Atena secolului al VI-lea i.Hr., acolo unde trebuie căutate formele cele mai vechi ale democraţiei europene, tendinţa unui individ bogat şi puternic de a-i trata pe cei mulţi cu trufie şi dispreţ, de a se compara cu zeii, era “un atentat la ordinea firească a lucrurilor”, o “crimă” contra societăţii.

În limba greacă, “hybris”-ul denumeşte “lipsa de măsură”, un comportament sau un sentiment exacerbat, alimentat de excesul de putere şi de aparentul succes, căruia i se opun echilibrul, moderaţia, cunoaşterea de sine şi a limitelor.

Aristotel, Sursa Feel the inspiration
Aristotel, Sursa Feel the inspiration

Din punct de vedere filosofic şi moral, aşa cum este abordat conceptul în scrierile lui Platon şi Aristotel, hybris-ul este tentaţia excesului sau un soi de “nebunie imprudentă”, nesăbuită, o greşeală fundamentală, pusă în relaţie cu “moira”, termenul grecesc pentru “destin”, înţeles ca partea de fericire sau nefericire a fiecăruia şi care are legătură cu zeii, cu oamenii şi cu rangul social. “Hybris”-ul este “vina” unora de a-şi dori mai mult decât ceea ce justa măsură a destinului i-a atribuit.

Priviţi, spunea Socrate, animalele care au dimensiuni excepţionale, pe care Cerul nu le lasă să le decimeze pe cele mai mici; priviţi casele şi copacii cei mai înalţi, pe acestea coboară fulgerul, fiindcă Cerul pedepseşte întotdeauna lipsa de măsură”.

Hybris-ul – “vina tragică” – este şi un element definitoriu al tragediei, cea mai veche specie dramatică, apărută tot în antichitatea grecească, şi al epopeilor în care eroul (personajul principal), îmbătat de succes, uita “măsura”, având pretenţia de a se compara cu zeii, ceea ce, invariabil, atragea reacţia lui Nemesis, zeiţa răzbunării.

Sindromul Hybris/ Hubris, “boala puterii” – simptome

Charlie Chaplin, The Great Dictator
Charlie Chaplin, The Great Dictator

Medicul David Owen a preluat acest concept, al hybris-ului, cu o istorie îndelungată, şi l-a asociat unui sindrom – Sindromul Hybris/Hubris – atât de actual şi evident în cazul celor care caută şi obţin puterea, dar nu ştiu să o gestioneze în mod corect, cu decenţă, intelingenţă şi onestitate, considerând-o, cu cinism, privilegiul lor.

Principalele simptome

Iată principalele caracteristici ale celui care, ajuns, într-o poziţie de conducere, este atins de Sindromul Hybris, caracteristici identificate, în urma unei ample analize, de către autorul cărţii “Bolnavi la putere”, David Owen, cel care are o semnificativă experienţă şi ca medic şi ca politician:

Megalomania
Megalomania
  • folosirea puterii pentru autoglorificare; lumea e un fel de “arenă” în care lui, celui privilegiat, i se cuvin puterea şi slava;
  • obsesia imaginii de sine şi predispoziţia spre megalomanie, spre acţiuni care să-i aducă un beneficiu de imagine;
  • pierderea contactului cu realitatea şi izolarea progresivă;
  • acţiuni imprudente şi impulsive, neglijenţă, nervozitate;
  • ignorarea sfaturilor şi criticilor celorlalţi şi dependenţa excesivă faţă de propriile opinii;
  • discurs “mesianic”, de deţinător al adevărurilor absolute, tendinţa de exaltare nejustificată;
  • incompetenţa evidentă, din pricina excesului de încredere şi a lipsei de atenţie la detalii;
  • confundarea dorinţelor şi punctelor lui de vedere cu ale poporului sau ale organizaţiei/ companiei din care face parte şi exprimarea lor într-un mod patetic, nenatural;
  • tendinţa de a vorbi despre sine reverenţios, la persoana a III-a, sau de a folosi, penibil, pluralul inglobant “noi” ori, în mod excesiv, “eu”;
  • convingerea, exprimată cu emfază, că singura “instanţă” în faţa căreia trebuie să dea socoteală pentru faptele sale, este “istoria” sau “Dumnezeu” şi că aceasta îi va fi, desigur, favorabilă;
  • atenţie exagerată acordată “viziunii” sale, alegerilor sale, ignorând aspectele practice şi adevăratele consecinţe.
Citește și:  Armand-Jean du Plessis, Cardinal de Richelieu - omul şi nu personajul lui Alexandre Dumas

Se consideră că, dacă o persoană ajunsă într-o poziţie importantă, în politică, în afaceri, în orice alt domeniu în care îşi poate exercita puterea, manifestă cel puţin trei dintre aceste simptome, este victima Sindromului Hybris.

Excesul de putere – cauză esentială a corupţiei, o constantă a tuturor epocilor, cu accente diferite

Pierre Accoce şi Pierre Rentchwick , Bolnavii care ne conduc
Pierre Accoce şi Pierre Rentchwick , Bolnavii care ne conduc

Excesul de putere, întotdeauna, a fost principala cauză a corupţiei şi nu trebuie uitate nici dramaticele consecinţe ale sistemelor dictoriale, în istorie, când o persoană (sau o colectivitate restrânsă) a deţinut autoritatea supremă, în dispreţul legilor şi al drepturilor celor multi.

Blaise Pascal, om de ştiinţă, filosof şi teolog, din secolul al XVII-lea, în scrierile sale referitoare la condiţia celor care deţin puterea, observa că toată aroganţa lor se naşte, de cele mai multe ori, din faptul că nu ştiu ce şi cine sunt, iar cei din jur nu-i sancţionează pentru anomaliile lor comportamentale.

Într-o carte publicată în 1977, “Ces malades qui nous gouvernent”/ “Aceşti bolnavi care ne guvernează”, (tradusă şi în limba română, în 1993), autorii – jurnalistul şi istoricul francez Pierre Accoce şi Pierre Rentchwick – citându-l pe preşedintele american Dwight Eisenhower, atrăgeau atenţia asupra faptului că: “O naţiune trebuie să aibă dreptul de a cunoaşte cu exactitate şi în orice moment starea de sănătate a conducătorilor săi”, pentru că orice boală, mai mult sau mai puţin evidentă, infuentează major deciziile.

Sindromul Hybris
Sindromul Hybris

Desigur, Sindromul Hybris nu este o boală în sensul convenţional al cuvântului, nu presupune tratamente medicale, dar simptomele celui/celor care corespund unui astfel de profil ar trebui să fie un semnal de alarmă în orice societate căreia îi pasă de binele oamenilor, de un fel de a fi în istorie, de viitor.

Medicul David Owen spunea că mulţi dintre cei care prezintă Sindromul Hybris redevin oameni “normali”, atunci când îşi pierd privilegiile şi funcţiile deţinute conjunctural. Dar tolerarea unor astfel de comportamente alterate poate deveni o ameninţare pentru cei mulţi, în orice societate.

Mai mult decât Sindromul Hubris/Hybris?

Neuronii oglinda
Neuronii oglinda

Un studiu coordonat de Sukhvinder Obhi, profesor de neurostiinte, la Universitatea Wilfrid, din Ontario, Canada, şi publicat în 2013, merge dincolo de Sindromul Hybris şi demonstrează că faptul de a deţine puterea reduce capacitatea de empatie a persoanelor aflate în această ipostază, aspecte pe care le putem observa şi noi, prin experienţă directă, dar care au fost şi argumentate ştiinţific.

Mai exact, susţine specialistul în neurostiinte, din Canada, care s-a bazat pe rezultatele unor observaţii făcute de-a lungul a 20 de ani, persoanele aflate sub influenţa puterii acţionează ca şi cum ar fi suferit o leziune cerebrală, devenind mai impulsivi, mai puţin conştienţi de riscuri, mai puţin lucizi când este vorba de a vedea lucrurile din perspectiva celorlalţi.

De o astfel de tulburare ar fi responsabili neuronii-oglindă, care se deteriorează pe măsură ce exerciţiul puterii devine tot mai înverşunat. Neuronii-oglindă au un rol fundamental în privinţa a cel puţin trei aspecte: conştiinţa de sine, empatia şi proiecţia asupra viitorului.

Ian Robertson, cercetător irlandez, susţine şi el că “excesul de putere inundă creierul cu dopamină”, un neurotransmiţător, o substanţă chimică eliberată de neuroni pentru a trimite semnale către alte celule nervoase şi care influenţează major comportamentul “dependent” – dependent de putere, în cazul celor cu Sindrom Hybris.

Politica românească şi Sindromul Hubris/ Hybris

Constiinta
Constiinta

De la grecii antici şi până astăzi, Hybris-ul trimite la ideea că omul trebuie să fie conştient şi responsabil în legătură cu locul său în lume, în societate, să păstreze “dreapta măsură” şi respectul faţă de ceilalţi. Iar cei care ajung, vremelnic, în vârful ierarhiei, de orice fel ar fi aceasta, cu atât mai mult ar trebui să-si controleze comportamentul, pentru a nu atenta la ordinea firească a lucrurilor.

În contextul lumii actuale, este evident că şi democraţiile consolidate, nu numai cele recente, se confruntă cu o serie de probleme care derivă din Sindromul Hybris sau din indiferenţa sau neconstientizarea unor astfel de “simptome” nu numai de către cei vizati, dar si de către cei mulţi – corupţia, inegalitatea socială, incompetenţa, mediocritatea, educaţia precară, jocurile de interese etc.

În urmă cu peste un veac, Titu Maiorescu, personalitate marcantă a culturii românesti şi, pentru o vreme, Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice”, adresa un îndemn contemporanilor săi: “Să învăţăm marele adevăr că mediocrităţile trebuiesc descurajate de la viaţa publică a unui popor (…) Ceea ce are valoare se arată la prima sa înfăţişare, în meritul său şi nu are trebuinţă de indulgenţă, căci este bun pentru toţi şi pentru totdeauna”.

O democratie fragila…

Sindromul Hybris – de ce şi cum se schimbă unii oameni când li se oferă funcţii şi putere?
Sindromul Hybris – de ce şi cum se schimbă unii oameni când li se oferă funcţii şi putere?

Astăzi, în 2020, după o jumătate de secol de comunism şi după alţi 30 de ani de tranziţie ezitantă spre un alt fel de societate, încă mai căutăm sensul autentic al unor concepte precum “democraţie”, “valoare”, “lideri” etc. Dacă suntem atenţi, probabil că am identifica Sindromul Hybris la toate nivelurile societăţii.

Am putea face un exerciţiu, ghidându-ne după simptomele Sindromului Hybris, şi să încercăm să realizăm un portret-robot al liderilor noştri (din politică, din viaţa profesională etc.) şi să înţelegem în ce măsură lucrurile clamate în discursuri sau pe care ni le-am dori, cu adevărat, spre binele tuturor, sunt şi posibile în realitatea de astăzi. Şi dacă nu sunt, care să fie explicaţia?

9 COMENTARII

  1. Puterea poate duce la ”narcisism patologic”; dar daca respectivul lider este deja un narcisist, unde poate duce exercitarea exacerbata a puterii ?
    Exemplu contemporan, D.Trump.

  2. Titu Maiorescu! Era usor de dedus din context, din citat, chiar daca ar fi fost o litera tastata gresit!… Dar Johnny Depp?…

  3. Se ignora un aspect important: sindromul turma si sclavia auto-impusa 😉 Am fost si eu sef si nu am putut sa observ cum oamenii din jur isi modifica comportamentul devenind in mod nenatural excesiv de obedienti si lingusitori. Este normal ca un sef si lider sa isi impuna puntul de vedere fiindca asta este rolul sau. Insa asta nu inseamna ca cei din jur nu pot sa aiba propriile lor opinii pe care sa si le expuna. Iar ridicarea unui “monument”, spoit cu aur, este total gratuita din punctul meu de vedere fiindca toti oamenii sunt egali – doar rolul pe care il au in societate difera. Insa nimic nu se poate realiza fara aportul tuturor – fie ca e director sau portar.

  4. Interesante si adevarate observatii! Daca toti “sefii” ar constientiza aceste aspecte, poate s-ar mai schimba ceva, in bine, in realitatea in care traim!

  5. Unul din cele mai bune remedii pentru aceasta “boala” este foarte simplu:
    – 2 mandate MAXIM pentru orice pozitie. Sau o limita de MAXIM 10 ani.
    Desi prin lege se poate aplica aparent doar pentru functii publice sau administrative, probabil ar aduce imbunatatiri chiar si in mediul privat.

  6. …iata ca are si un nume…
    Foarte aplicabil si la nivel “micro” cand cei care sufera de acest sindrom nu constientizeaza si ii ranesc involuntar pe cei pe care-i iubesc ducand acest comportament in familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.