Sindromul Ulise se defineşte în raport cu o realitate a lumii contemporane tot mai evidentă în multe ţări, inclusiv în România – aceea a migrării în străinătate a unui număr mare oameni, pentru a se stabili acolo definitiv sau temporar, din motive economice, sociale, politice etc.

Este de ajuns să ne gândim ce amploare a dobândit acest fenomen în cazul românilor, după anii 1990 şi, mai ales, după 2005 (de când s-a putut călători fără viză în UE), ca să înţelegem impactul uriaş şi complex al unei astfel de situaţii. Potrivit unor statistici, aproximativ cinci milioane de români trăiesc şi muncesc, la momentul actual, în Uniunea Europeană, cei mai mulţi în Spania, Italia, Marea Britanie şi Germania, fapt ce îi situează pe români pe locul doi într-un top mondial al migraţiei, după Siria, stat care se confruntă, spre deosebire de noi, cu războaie civile, conform unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Mai mult, alte analize, din 2018, arată că nouă români pe oră părăsesc ţara, ceea ce anual înseamnă echivalentul unui oraş mediu ca populaţie.

Sindromul Ulise si fenomenul imigratiei
Sindromul Ulise si fenomenul imigratiei

Sunt numiţi “emigranţi economici”, deoarece au ales să plece în altă ţară pentru un loc de muncă şi pentru un câştig mai bun, mulţi lăsându-şi acasă copiii, în grija bunicilor sau a altor membri ai familiei, cu speranţa că banii pe care îi trimit din străinătate cei plecaţi vor suplini prezenţa, atenţia şi iubirea părintească.

O altă categorie de emigranţi este reprezentată de tinerii care merg la studii în străinătate, pentru posibilitatea de a se forma într-un alt sistem, care să le valorifice potenţialul şi să-i pregătească pentru adevăratele cerinţe ale lumii contemporane. Unii se întorc, mulţi aleg să rămână într-o lume care le oferă mai multe şanse de reuşită profesională, implicit de viaţă mai bună.

Despre secolul al XXI-lea s-a spus că “va fi religios sau nu va fi deloc” (zicere atribuită lui Andre Malraux, deşi mulţi susţin că scriitorul francez, Malraux, nu spus aşa ceva niciodată), dar se pare că începutul acestui secol este marcat de o mobilitate geografică fără precedent a persoanelor, ceea ce are repercusiuni individuale şi colective de necontestat.

În contextul unei astfel de realităţi ia naştere Sindromul Ulise, termen propus şi definit pentru prima dată în 2002, de psihiatrul Joseba Achotegui, profesor la Universitatea Barcelona, pe baza observaţiilor şi studiilor făcute timp de mai mulţi ani, în această ţară – Spania – care are cel mai mare număr de emigranţi din Europa.

Ce este Sindromul Ulise?

Emigratia si lumea contemporana
Emigratia si lumea contemporana

Sindromul Ulise, numit şi Sindromul emigrantului, se referă la schimbările de personalitate şi de comportament ale celor care emigrează şi decid să trăiască într-un alt loc decât ţara în care s-au născut, schimbări dominate de o stare de stres accentuat, de nelinişte, chiar anxietate.

Denumirea acestei tulburări psihice face trimitere la celebrul protagonist al epopeii homerice “Odiseea”, cel care pleacă din Itaca, insula care era patria lui şi în care era rege, pentru a participa la războiul pentru cucerirea Troiei. După terminarea războiului, drumul de întoarcere spre casă al lui Ulise va fi lung şi plin de vicisitudini, iar când ajunge în sfârşit, după 20 de ani, în Itaca natală, alte confruntări îl aşteaptă cu cei care puseseră stăpânire pe palatul şi averile lui, cu toată fidelitatea Penelopei, soţia sa, care, în tot acest timp, asteptându-l, a ţesut o pânză din părul ei.

De altfel, încă din secolul trecut, psihiatrul elveţian Carl Jung sublinia, în scrierile sale, că miturile şi călătoriile iniţiatice ale unor eroi, precum Ulise sau Hercule, pot fi înţelese ca expresii simbolice ale unui proces de transformare psihică. Există în fiecare dintre noi, în momente diferite ale vieţii, dorinţa sau nevoia de a schimba realitatea banală, cunoscută, previzibilă, pentru a descoperi alte drumuri existenţiale. În cazul eroilor din mituri, pornirea în călătorie se face în momente de precaritate, de criză personală, politică, religioasă etc. Mutatis mutandi, şi în viaţa personală a unui om obişnuit există această tentaţie a schimbării, când viaţa pare nemulţumitoare sau stagnează într-o ipostază nefavorabilă.

Specialiştii spun că este greu de decelat diferenţa între Sindromul Ulise şi diverse alte psihoze, că stresul extrem echivalent sindromului menţionat depinde, în mare măsură, de istoria personală a fiecăruia, de personalitatea sa, dar şi de noua realitate la care emigrantul trebuie să se adapteze. Situaţiile sunt diferite în cazul unor refugiaţi de război, de exemplu, şi cei care merg într-o altă ţară, singuri sau însoţiţi de familie, pentru o viaţă mai bună şi descoperă, destul de repede, că viaţa lor, în loc să se amelioreze, se degradează.

Citește și:  Romanul in epoca victoriana

Sindromul Ulise – simptome

Sindromul Ulise, un rău al lumii contemporane, care tinde să se extindă
Sindromul Ulise, un rău al lumii contemporane, care tinde să se extindă

Sindromul Ulise se manifestă ca un stres progresiv, declanşator al unor tulburări şi mai grave, însoţite adesea de anumite dependenţe. Principalele simptome sunt:

  • senzaţia de înstrăinare – cel care emigrează în altă ţară poate trăi un acut sentiment al singurătăţii, care face loc treptat fricii şi vulnerabilităţii;
  • tristeţea permanentă – întreţinută de dorul de acasă şi de cei dragi;
  • anxietate – o stare permanentizată de tensiune, ca şi cum ceva foarte grav se va întâmpla, fără a putea evita această senzaţie, însoţită de un sentiment de insecuritate în raport cu cei din jur;
  • probleme de sănătate – migrene, ameţeli, tulburări de somn, de respiraţie, cardiace etc.
  • tendinţa de izolare – care afectează grav imaginea şi stima de sine, paralizează orice tentativă de acţiune.

Predicţiile doctorului şi staticianului Hans Rosling despre fenomenul migraţiei şi consecinţele sale

Sindromul Ulise, imigratia
Sindromul Ulise, imigratia

Hans Rosling (1948 – 2017) este un medic şi statician suedez, profesor la Institutul Karolinske, din Stockholm, specialist renumit, printre altele, pentru software-ul pe care l-a conceput pentru a transforma datele statistice în grafice interactive – celebrul program Trendalyzer, cumpărat de Google, în 2007, cu ajutorul căruia pot fi vizualizate principalele tendinţe demografice şi economice pentru un viitor apropiat şi mediu.

Hans Rosling, pe baza analizelor şi statisticilor sale, spune că fenomenul migraţiei, mai ales a celor care pleacă din ţări sărace, pentru a se stabili în ţările bogate, în căutarea unui trai mai bun, în viitorul apropiat, va deveni un proces complicat şi tot mai controlat şi restricţionat.

Rosling mai afirmă că viitorul economiei mondiale nu se va decide nici pe Wall Street, nici de către Fondul Monetar Internaţional, ci de dinamica demografică. Statisticile medicului suedez arată că, pe măsură ce calitatea vieţii creşte, natalitatea scade, adică exact invers faţă de cum se întâmplau lucrurile în epocile trecute.

Pe de altă parte, în ţările din care emigrează un număr mare de oameni, rămâne o populaţie îmbătrânită, motiv pentru care, tot în viitorul apropiat, vârsta pensionarii va creşte spre 70-75 de ani.

În ţările asiatice, arată programul Trendalyzer, al lui Hans Rosling, se înregistrează o situaţie paradoxală – femeile au reuşit să cucerească un loc important în lumea universitară şi profesională, respingând în acelaşi timp ideea mariajului care le-ar putea limita opţiunile, prin atitudinea familiei, producându-se astfel şi o diminuare a natalităţii.

Libertatea, o iluzie?
Libertatea, o iluzie?

Spectaculoase par a fi predicţiile pentru lumea africană, unde se va produce o creştere economică spectaculoasă, cea mai rapidă din lume, între anii 2015- 2050, de aceea Rosling spune că cine vrea să investească avantajos va trebui să se orienteze spre Africa.

Coroborând aceste date, este evident că, în condiţiile în care fenomenul migraţiei creşte alarmant, incidenţa Sindromului Ulise creşte proporţional. Separarea de ţara natală, de familie, de prieteni, imposibilitatea folosirii limbii native în mijlocul unui veritabil “Turn Babel”, cum par a fi lumile spre care se îndreaptă emigranţii, lupta pentru supravieţuire, marginalizarea etc. sunt factori de stres extrem sau, în terminologia propusă de psihiatrul spaniol Joseba Achotegui, “Sindromul emigranților cu stres cronic multiplu”, care lasă sechele, care se exprimă în timp – un rău al lumii contemporane care pare a se extinde.

Vrând-nevrând, stresul a devenit, în epoca modernă, o parte a vieţii noastre, iar în condiţiile în care trebuie înfruntată şi înstrăinarea de familie, ţară, prieteni etc., este necesară recunoaşterea simptomelor, gestionarea gândurilor, a emoţiilor, a felului în care facem faţă problemelor. Managementul stresului implică evitarea/schimbarea situaţiei stresante, iar atunci când acest lucru nu este posibil, trebuie schimbat tipul de reacţie în faţa problemelor.

Ulise, eroul mitologic, a biruit, chiar dacă drumul întoarcerii acasă a fost lung şi dificil. Sindromul Ulise poate fi înfrânt prin încrederea în propriile resurse şi în imensul potenţial cu care fiinţa umană a fost dăruită prin chiar natura ei.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.