Solstiţiul de iarnă 2022 – mereu pe “Calea Soarelui”, semn că “viaţa nu poate muri”

Solstiţiul de iarnă 2022 va avea loc la data de 21 decembrie, ora 23:38 (ora României, GMT + două ore). Este unul dintre cele patru evenimente astronomice importante, de peste an, repere ale schimbării anotimpurilor, alături de echinocţiul de primăvară (20 martie, în anul 2022), solstiţiul de vară (21 iunie) şi echinocţiul de toamnă (23 septembrie).

Solstiţiul de iarnă marchează începutul iernii astronomice, în emisfera nordică, iarna meteorologică debutând la 1 decembrie. Ziua de 21 decembrie va fi cea mai scurtă din an (8 ore şi 50 de minute), iar noaptea dintre 20 şi 21 decembrie, cea mai lungă din an (15 ore şi 10 minute). Timp de trei luni, până la echinocţiul de primăvară, ziua va creşte treptat, până va deveni egală cu noaptea, apoi, până la solstiţiul de vară (21 iunie), lumina va spori, cea mai lungă zi din an, cea de la solstiţiul de vară, având 15 ore şi 32 de minute. În emisfera sudică, fenomenul se derulează în sens invers.

Originea şi sensul cuvântului “solstiţiu”

Cea mai veche consemnare în scris a cuvântului “solstiţiu” îi aparţine lui Plinius cel Bătrân (secolul I, d.Hr.), unul dintre cei mai importanţi erudiţi (istoric, scriitor, naturalist, filosof) ai Imperiului Roman. Acesta îl foloseşte cu acelaşi sens pe care îl are cuvântul şi astăzi, în singura sa lucrare – “Istoria naturală”.

“Solstiţiu” provine din latinescul “solstitium” (cu sensul “Soare nemişcat”) – din “sol, solis, solem” (Soare) şi “stitium”, derivat din verbul “sisto, sistere, ştiţi, statum” – “a opri/ a menţine/ a rămâne constant/ a face să stea”), înţelesul cuvântului făcând referire la impresia că Soarele, la momentul în care loc acest eveniment astronomic, pare că se opreşte din mişcarea sa aparentă.

În limba română, termenul “solstiţiu” este un împrumut din limba franceză (fr. “solstice”), etimonul comun fiind, evident, acelaşi lat. “solstitium”.

Solstiţiul de iarnă – câteva repere istorice şi mitologice

Dacă Plinius cel Bătrân este primul care consemnează în scris cuvântul “solstiţiu”, fenomenul pe care îl denumeşte acest termen era cunoscut cu mult înainte, dovadă că textele mesopotamiene antice fac referire la acesta, punându-l în legătură cu sărbătorile dedicate zeului Marduk (“Copilul Soare”), zeul suprem al panteonului babilonian, izvor al focului solar şi al luminii.

În mod similar, nu întâmplător, persanii îl sărbătoreau pe Zeul Luminii, Mithra, tot în zilele din preajma solstiţiului de iarnă, ceea ce înseamnă că aveau cunoştinţe despre acest fenomen astronomic, aşa cum şi “Saturnaliile” romane, consacrate zeului Saturn, care patrona muncile agricole şi roadele Pământului, se desfăşurau între 17 şi 23 decembrie, adică tot în preajma solstiţiului de iarnă, marcând răgazul necesar înainte de începerea unui alt ciclu agricol.

În timpul împăratului Aurelian, s-a stabilit, alături de alte sărbători mai vechi, cultul lui “Sol Invictus” (“Soarele Neînvins”), la 25 decembrie 274, la câteva zile după solstiţiul de iarnă, dată peste care creştinii, mai târziu, au suprapus Sărbătoarea Naşterii Domnului.

Grecii îl celebrau şi ei pe Helios (Soarele), cel care, cum spune Socrate, “îi adună (halízein) pe oameni la un loc” şi cel care “în mersul lui, pare să împodobească (poikíllei) în culori, toate cele ce se ivesc pe Pământ”.

Despre monumentul megalitic de la Stonehenge, din Marea Britanie, a cărui construcţie a început în jurul anului 3000 i.Hr., deşi continuă să rămână un mister, cei mai mulţi specialişti spun că a fost realizat tot pentru a marca momentul solstiţiilor şi pentru a celebra Soarele, cei care l-au construit având, desigur, cunoştinţe de astronomie. Piatra numită “Heel Stone”, de cinci metri înălţime, inclinată către cercul pe care-l formează celelalte pietre, se aliniază cu răsăritul soarelui, spre nord-est, la solstiţiul de iarnă.

“Calea Soarelui” la solstiţiul de iarnă

Dacă ne gândim la “Calea Soarelui” din fiecare zi, aşa cum o vedem noi, de pe Terra, o cale aparentă, de la est, spre vest, la solstiţiul de iarnă, această “cale” este cât se poate de jos pe cer, dar înclinaţia Pământului faţă de Soare ne ţine departe de astrul zilei. Dacă, în ziua solstiţiului de iarnă, la prânz, ne vom privi umbra, vom vedea cea mai lungă umbră a noastră din toate zilele de peste an, în vreme ce, la solstiţiul de vară, aproape că nu se vede.

În timpul solstițiului de iarnă, poziția Pământului față de Soare atinge înclinația maximă. Rezultatul este că Soarele, văzut de pe planeta noastră, se află în punctul său cel mai sudic (în raport cu orizontul). În timpul solstițiului de vară, este invers – Soarele se află în punctul cel mai nordic (faţă de orizont), când este cea mai lungă zi a anului, marcând sosirea verii.

Solstiţiul de iarnă 2022 – precizările astronomilor

Aşadar, din punct de vedere științific, solstițiul de iarnă corespunde perioadei din an în care traiectoria Soarelui, văzută de pe Pământ, atinge maximul său sudic (în emisfera nordică) sau nordic (în emisfera sudică). Cu alte cuvinte, la latitudinile noastre, în momentul solstițiului de iarnă, soarele se ridică doar cu 23 de grade deasupra orizontului (pe când, în timpul solstițiului de vară, este vizibil la o altitudine de 65°, întotdeauna prin raportare la orizont). Este și ziua în care inegalitatea dintre zi și noapte este maximă, cu un maximum de noapte în emisfera nordică și un maximum de zi în emisfera sudică (unde este solstițiul de vară).

Pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, din Bucureşti, se precizează, în legătură cu solstiţiul, următoarele: “Axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximaţie) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′.

La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanță unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „Tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor”.

În preajma solstiţiului de iarnă, pentru că noaptea se lasă devreme şi dacă este senin, se pot admira pe cer câteva planete care dobândesc o strălucire aparte. La solstiţiul de iarnă 2022, devin foarte vizibile planetele Venus, Jupiter şi Saturn (mai ales după ora 18), iar dimineaţa, înainte de ora 7, spre sud-est, planeta Marte.

Solstiţiul de iarnă – semnul că “viaţa nu poate muri”

Dacă avem în vedere semnificaţiile simbolice ale gândirii mitice, această perioadă din luna decembrie, din preajma solstiţiului de iarnă, poate fi interpretată ca un punct de cotitură, când parcă timpul stă pe loc, ca între două respiraţii, când viaţa, în toate formele ei, îşi adună puterile ca să învingă întunericul, frigul şi să ocrotească germenii renaşterii pentru primăvara următoare.

Este un timp potrivit şi pentru noi, oamenii, să fim atenţi la “semnele” din jur, să renunţăm la tot ce nu este de folos, să ne “limpezim” şi să ne pregătim pentru un nou început. De la cea mai scurtă zi din an reîncepe ascensiunea.

Un scriitor şi jurnalist francez, Jean Mabire, într-o frumoasă carte intitulată “Solstiţii, istorie şi evenimente actuale”, spunea că: “Simbolul solstiţiului de iarnă este că viaţa nu poate muri. Strămoșii noștri credeau că soarele nu abandonează oamenii și că se întoarce în fiecare an la întâlnirea cu primăvara. Trebuie să credem, împreună cu ei, că viața nu moare… indiferent ce va fi mâine”.

Solstiţiul de iarnă 2022 – Tradiţii, obiceiuri

În vremurile vechi, în multe părţi ale lumii, oamenii obişnuiau ca, în dimineaţa solstiţiului de iarnă, să meargă în întâmpinarea Soarelui, depunând ofrande la templul consacrat Zeului Luminii şi aşteptau primele raze ale astrului zilei, ca semn al puterii divine. La asfinţit se închinau iarăşi zeului lor, iar noaptea sărbătoreau un astfel de moment de graţie, al pregătirii pentru lumina în creştere.

Unii mitologi asociază această perioadă din preajma solstiţiului şi cu ritualuri sângeroase din timpurile precreştine, care s-au perpetuat sub diverse forme. De exemplu, “Ignatul” (20 decembrie) ar corespunde gestului ritualic al sacrificiului. Există şi la noi unele superstiţii care spun că va fi sănătos, va avea noroc şi va putea să-şi lucreze pământul numai cel care a văzut sau a atins sânge de porc, de Ignat.

Ritualul sacrificiului, pe măsura trecerii timpului, s-a mai conservat o vreme cu accent pe valoarea simbolică – tăindu-se, de pildă, un brad din pădure, pentru a fi ars sau sacrificându-se simbolic masca (reprezentând un animal) purtată de unii colindători.

Alte tradiţii, de la noi şi din alte părţi, spun că noaptea solstiţiului este a confruntării dintre întuneric şi lumină, dintre bine şi rău, de aceea oamenii ar trebui să fie încrezători în biruinţa Soarelui, să fie veseli şi optimişti, pentru a le merge bine în anul care vine.

Se mai obişnuia ca, în ziua de 21 decembrie, răsăritul să fie întâmpinat cu torţe aprinse, tradiţie care se mai păstrează în unele sate, tot mai puţine.

Din vremuri imemoriale s-a mai condervat, la noi, convingerea că, în noaptea solstiţiului, “înfloreşte” feriga, iar cine va fi martorul acestui moment va avea noroc.