Soparla fara urechi traieste in sud-estul Asiei, in Malaezia si Indonezia, intr-un habitat semiacvatic si de vizuina, ea fiind un sapator iscusit de galerii inundabile pe malurile raurilor.
Adaptată la un habitat semiacvatic, această șopârlă este recunoscută pentru abilitatea sa de a săpa galerii inundabile pe malurile râurilor.
Caracteristicile fizice ale șopârlei fără urechi
Aceasta specie poate ajunge la lungimea corpului de 40-45 cm si este foarte bine adaptata la viata in vizuina. Este complet inofensiva pentru om si o specie rara. Are corpul acoperit cu solzi mici si uniformi pe partea dorsala si cu solzi oblici pe partile laterale, aranjati in randuri longitudinale. Pe coada turtita lateral solzii creeaza un aspect asemanator ca la speciile de crocodili. Coloritul este maro sau maroniu-roscat cu mici pete de culori inchise spre negru.
Capul este foarte mic, iar membrele anterioare si posterioare destul de scurte, au degete micute prevazute cu gheare. Desi sunt subtiri membrele sunt suficient de robuste sa sustina intreaga greutate a animalului si sa ii ofere posibilitatea de a fugi repede atunci cand se simte amenintat.
Ochii sunt mici si pozitionati pe partile laterale ale capului, au irisul de culoare inchisa si sunt prevazuti cu pleoape transparente, permeabile la apa, ce ii creeaza avantajul sa vada sub apa, ii apara de curentii acesteia si de particulele de pamant in timp ce isi sapa vizuina. De asemenea soparla fara urechi este bine adaptata si la mediul acvatic prin narile prevazute cu valve care se inchid atunci cand se scufunda in apa.
Numele animalului face referire la lipsa deschiderilor urechilor externe. Desi are acest inconvenient (sau i-am putea spune avantaj daca privim din alt punct de vedere) totusi aceasta soparla este capabila sa auda. Craniul este specific ca la soparlele moderne, iar limba este ca la serpi, lunga si foarte agila. Cu ajutorul ei prinde mici animale si mai ales rame – prada sa preferata.
Habitatul și comportamentul șopârlei Lanthanotus borneensis
Soparla fara urechi este o specie nocturna, activa noaptea si care in timpul zilei se ascunde, traieste retrasa, poate fi observata foarte rar. Se misca incet pe sol, cand sapa galerii isi rasuceste corpul, dar inoata si se scufunda cu usurinta in apa. Se pare ca se stiu putine aspecte legate de modul de viata al acestei soparle, din anul 1878 cand aceasta specie a fost descoperita nu s-au analizat prea multe exemplare insa continua sa fie un obiect de studiu foarte interesant pentru specialisti.
In conditii de captivitate aceasta soparla trebuie tinuta intr-un terariu mare, unde sa aiba un vas special cu apa in care sa inoate si pesteri in care sa stea ascunsa avand in vedere tendinta sa de a fi timida si de a sta retrasa. Temperatura in terariu trebuie sa varieze intre 24-28ºC. Poate fi hranita cu carne de pui si galbenusuri de oua de la pasari si broaste testoase. Reproducerea este ovipara, femela depune in vizuina 3-4 oua mari care masoara 3 cm si le pazeste pana ce eclozeaza.
Soparla fara urechi are denumirea stiintifica de Lanthanotus borneensis, apartine de ordinul Squamata, familia Lanthanotidae si este o specie vulnerabila, considerata in pericol de disparitie.
Adaptările unice ale șopârlei fără urechi pentru viața semiacvatică
Șopârla fără urechi (Lanthanotus borneensis) este bine adaptată pentru viața într-un mediu semiacvatic, demonstrând o serie de trăsături neobișnuite care îi permit să prospere în habitatele sale din sud-estul Asiei.
Una dintre cele mai interesante adaptări este prezența pleoapelor transparente, permeabile la apă, care îi permit să vadă clar sub apă, protejându-i în același timp ochii de nisip și particulele de sol. De asemenea, narile acestei șopârle sunt dotate cu valve speciale care se închid automat atunci când se scufundă, prevenind pătrunderea apei.
Corpul său lung și flexibil, împreună cu coada turtită lateral, îi conferă o agilitate crescută atât pe uscat, cât și în apă. Adaptările pentru săpat includ membre scurte, dar puternice, cu gheare mici și ascuțite, ideale pentru excavarea galeriiilor în malurile nisipoase ale râurilor. Aceste trăsături unice fac din Lanthanotus borneensis un adevărat maestru al supraviețuirii în habitatele sale izolate.