Naparca (Anguis fragilis), cunoscută și ca „șarpele de sticlă comun”, este o șopârlă fără picioare întâlnită în Europa și nord-vestul Africii, adesea confundată cu un șarpe. Corpul său neted și coada lungă, capabilă să se rupă pentru a scăpa de prădători, fac din naparcă o specie fascinantă. Naparca este un prădător natural al nevertebratelor, hrănindu-se cu râme, melci și alte mici animale, contribuind la controlul populațiilor de insecte și la sănătatea solului.
Naparca (Anguis fragilis) este cunoscuta si sub denumirea de sarpele de sticla comun. Aria sa de raspandire se intinde peste Europa Centrala si de Sud, spre sud pana in Caucaz si spre nord pana in Suedia si Finlanda, precum si in nord-vestul Africii.
Caracteristicile fizice ale naparcii și adaptările sale
Ea seamana cu un sarpe din punct de vedere al aspectului corpului insa nu este totusi un sarpe adevarat, ceea ce trebuie specificat de la inceput, deoarece aceste animale sunt deseori omorate fiind confundate cu serpii. Ele au scheletul si craniul ca la soparle, de asemenea plamanii sunt la fel de bine dezvoltati si nu prezinta cute laterale pe corp.
Desi se numeste fragilis, coada naparcii (care poate ajunge la lungimea de 30 cm din lungimea maxima a corpului de 50 cm) se rupe doar atunci cand este trasa cu putere, iar in locul cozii rupte creste intotdeauna doar un ciot. Dupa ce a fost rupta, maduva spinarii din coada fiind foarte bine dezvoltata face ca aceasta sa se mai zvarcoleasca si sa reactioneze la atingere, inca o perioada de timp.
Habitatul și distribuția geografică a șarpelui de sticlă
Acest lucru avantajeaza naparca sa poata fugi, deoarece atentia urmaritorului este sustrasa de miscarea cozii rupte. Daca isi leapada singura coada pentru a scapa de un pradator, intr-o perioada de timp foarte indelungata coada se regenereaza.
Are corpul neted, acoperit cu solzi mici, fara membre, ochii prevazuti cu pleoape care se inchid, iar limba subtire este scoasa frecvent in aer. Puii sunt viu colorati, au o stralucire metalica si prezinta o dunga neagra centrala, care la femele se pastreaza si la maturitate. Masculii au o culoare maronie sau cenusie, deseori si cu pete albastre.
Fata de sarpe naparca este mai putin flexibila, ea se deplaseaza prin arcuiri largi, consumand multa energie. Chiar daca obisnuieste sa stea si la soare, ea nu este vioaie datorita efectului soarelui, mediul sau de viata preferat ramane padurea si indeosebi padurea de munte sau cea de foioase de la altitudini mai mici, unde sta intreaga zi incolacita sub pietrele plate care au fost incalzite de soare sau sub maracini, iar uneori se misca prin vegetatia din jur.
Dieta și comportamentul de hrănire al naparcii
Este foarte activa si vioaie mai ales seara, cand dupa ploi calde de vara apar ramele si limacsii, care ii servesc drept hrana. De aceea, naparca apare frecvent in apropierea mlastinilor sau a zonelor umede. Deseori se hraneste si cu alte nevertebrate pe care le gaseste si in gradinile cu legume sau livezile cu pomi fructiferi. Naparca este vanata la randul ei de diferite animale si reptile: ariciul, dihorul, viezurele, sarpele de casa, mistretul.
Comportamentul defensiv și regenerarea cozii
In perioada de imperechere, de obicei in luna mai, masculii sunt foarte agresivi, ei isi apara teritoriul si isi aleg femelele pe care le imobilizeaza muscand-le de ceafa. Reproducerea este ovovipara, astfel dupa aproximativ trei luni femela naste 6-12 pui vii deodata, care la inceput sunt acoperiti de un invelis embrionar ce trebuie rupt. Puii au o lungime de 7 cm si o culoare albicioasa cu o dunga neagra pe mijloc.
Desi provin din aceeasi ponta puii nu seamana intre ei, pe zi ce trece ei isi schimba culoare pe partea dorsala in cenusiu-albastrui, cenusiu-cafeniu sau galben-rosu. Irisul ochilor este de culoare galbena-roscata. Dupa trei ani de zile puii masoara cca. 28 cm si ajung la maturitatea sexuala. Speranta de viata este de aproximativ 40 de ani.
Naparca face parte din ordinul Squamata, familia Anguidae si nu este o specie pe cale de disparitie.
Importanța ecologică a naparcii și relația cu prădătorii
Naparcile joacă un rol semnificativ în ecosistemele temperate, acționând ca prădători ai unor specii de nevertebrate care pot afecta solul și plantele, precum râmele și melcii. Astfel, ele contribuie la controlul natural al dăunătorilor în habitatele naturale, dar și în grădini sau livezi. Pe de altă parte, naparca este o pradă importantă pentru o serie de animale, inclusiv arici, dihori, viezuri și unele specii de șerpi.
Capacitatea sa de a-și rupe coada ca mecanism de apărare reprezintă o adaptare evolutivă esențială pentru supraviețuirea sa. Acest mecanism atrage prădătorii asupra cozii, dând naparcai timp să se refugieze. Deși coada se regenerează, acest proces este de durată, iar noua coadă va fi mai scurtă și mai puțin flexibilă decât cea inițială.
