Gavialul (Gavialis gangeticus)Gavialul (Gavialis gangeticus) este unica specie care apartine genului crocodililor cu cioc – genul Gavialis – dar si unul dintre cei mai mari crocodili, el atingand lungimea de 4-7 m si greutatea de 800 kg. Traieste in regiunile nordice ale subcontinentului indian, pe cursurile fluviilor Gange, Mahanadi, Indus si Brahmaputra si este considerat de indieni un animal sfant, dedicat zeului hindus Vishnu.

Acest crocodil este usor de recunoscut dupa botul sau deosebit, lung si ingust, prevazut cu dinti mari si ascutiti in partea anterioara si cu dinti mici, de aceeasi dimensiune, in partea posterioara. Masculii prezinta pe varful botului o excrescenta bulboasa care poarta numele de ,,ghara”. Are culoarea corpului verde-maronie-deschisa pe partea dorsala si mult mai palida pe partea ventrala. Comparativ cu alte specii de crocodili, gavialul are ochii foarte bulbucati si cele patru membre palmate, lipsite de forta pentru a sprijini corpul.

Gavialul - Gavialis gangeticusEste o reptila acvatica care se hraneste mai ales cu pesti, pe care ii prinde cu botul ascutit prevazut cu dinti ascutiti si conici. Cand are ocazia nu refuza nici pasarile acvatice sau diferite mamifere mici. Avand botul subtire si lung, gavialul prinde pestele din lateral, iar dupa ce il strapunge cu dintii si il omoara, il intoarce pentru a-l inghiti cu capul inainte. La oameni nu sunt cunoscute cazuri de atac, dar apropierea de acest crocodil este periculoasa.

Citește și:  Specii de clitelați, nevertebrate acvatice din clasa Clitellata

In perioada de imperechere care dureaza din luna noiembrie pana in luna ianuarie, masculul isi apara teritoriul si isi atrage in jurul lui mai multe femele prin sunete caracteristice scoase prin excrescenta bulboasa. Dupa ce are loc imperecherea sub apa femela sapa un cuib pe mal, departe de marginea apei, in care depune un numar de 30-50 de oua. Ouale sunt destul de mari, cantaresc fiecare aproximativ 150 g. Dupa o perioada de 80-90 de zile apar puii care sunt hraniti de femela cu insecte si amfibieni.

Gavialul este o specie pe cale de disparitie, numarul de exemplare a scazut foarte mult din cauza pescuitului, vanatorii si a distrugerii habitatului. Astazi, in captivitate se urmareste inmultirea si cresterea treptata a populatiei de gaviali. Aceasta specie face parte din ordinul Crocodylia si familia Gavialidae.

Video – Gavialul (Gavialis gangeticus):

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.