Există o varietate de 8000 de specii de gândaci de plante care aparțin familiei Miridae. Aceste specii se remacă prin faptul că trăiesc pe părțile aeriene ale plantelor, chiar și pe plantele de cultură. Sunt insecte destul de fragile, au corpul oval și alungit și sunt răspândite în toată lumea.

Stenodema laevigatum
Stenodema laevigatum

Fiind în număr de 8000 de specii, se poate spune că aceasta este cea mai mare familie de gândaci propriu-ziși. Coloritul lor este variat, fiecare specie se diferențiază prin nuanțele sale de culori și semne specifice. Lungimea corpului gândacilor de plante nu este deloc mare, poate fi cuprins între 0,2-1,6 cm.

Adelphocoris lineolatus
Adelphocoris lineolatus

Gândacii de plante au capacitatea de a emana un miros urât mirositor atunci când sunt în pericol, acesta fiind modul lor simplu de a se apăra. De asemenea, coloritul lor care se armonizează cu mediul lor natural, îi ajută să se camufleze perfect și astfel să scape de prădători. În plus, fuga este cel mai sigur mod de a se ascunde și a supraviețui.

În perioada de reproducere, la aceste specii, femela are capacitatea de a depune un număr mare de ouă (în jur de 30-100) în interiorul plantelor. Acestea eclozează și astfel apar larvele care sunt mari dăunătri ai plantelor, fructelor, în general a recoltelor.

Lygocoris pabulinus
Lygocoris pabulinus

Specia Lygocoris pabulinus este răspândită în Europa. Este numit gâdacul capsid verde și este considerat un mare dăunător al livezilor de pomi fructiferi și al culturilor de legume. Fructele care sunt atacate de astfel de insecte prezintă pete negre pe coajă și nu se mai devoltă normal.

Stenotus binotatus
Stenotus binotatus

O altă specie din familia Miridae este Stenotus binotatus care apare în Europa, Noua Zeelandă și America de Nord. Are lungimea corpului de 0,6-0,7 cm, iar coloritul său este gălbui cu pete întunecate. Această insectă este dăunătoare pentru lanurile de grâu și alte culturi de plante.

Closterotomus norvegicus
Closterotomus norvegicus

Specia Closterotomus norvegicus atacă culturile de plante și lanurile de cereale, frunzele acestora, chiar și culturile de sfeclă și cartofi. Are lungimea corpului de 0,6-0,9 cm iar coloritul în nuanțe de culori deschise cu două pete negre. Trăiește pe pajiștile și zonele deschise, pe o mare varietate de plante, fie ele cereale, plante ierboase, lemnoase sau fructifere.

Video – Gândaci roșii de plante din familia Miridae: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.