Familia Scyphozoa cuprinde 215 specii de meduze care se hrănesc cu plancton. Aceste specii se caracterizează prin faptul că sunt foarte mari, pot avea corpul mai mare de 2 m și tentaculele foarte lungi, ele se pot extinde pe câțiva metri. Unele exemplare trăiesc mai mult pe fundul mării, altele ies mai aproape de suprafața apei și se prind de iarba de mare, iar hrana lor constă din planctonul marin.
Aceste animale marine au câte un clopot în formă de disc concav, de cupolă, de farfurie adâncă sau de disc, și prezintă un strat gros ca un ,,jeleu” în spațiul dintre marginea superioară a corpului și zonei centrală, ce îndeplinește rolul de intestin. În partea inferioară a corpului, chiar în centru acesteia, este poziționată gura. Tentaculele sunt lungi și apar la marginea inferioară a corpului.
Meduzele se dezvoltă din mici polipi, de pe fundul mării. Ele înmuguresc în polipi și la un moment dat se desprind, înoată în apa mării și se înmulțesc pe cale sexuată. Modul lor de a înota este caracteristic acestor animale marine, ele își contractă și relaxează mușchii și astfel se mișcă prin apă. Uneori nu pot face față curenților mari și sunt purtate de furtuni în zone îndepărtate, sau chiar aduse la țărm.
Una din aceste specii este meduza cu coamă de leu care are clopotul mai mare de 2 m. Clopotul ei este translucid, are formă de cupolă. Această specie este considerată una din cele mai mari meduze din lume. Preferă apele din nord și are capacitatea de a înțepa cu ajutorul tentaculelor. Acest lucru este periculos pentru înotători, mai ales că meduza poate înțepa chiar și dacă eșuează pe mal.
O altă specie este viespea de mare care are denumirea științifică Chironex fleckeri și trăiește în nord-estul Australiei. Este numită și meduza australiană și este considerată una din cele mai veninoase specii de meduze din lume. Are lungimea transversală de 25 cm. Tentaculale ei sunt foarte lungi, iar înțepăturile lor pot fi letale. Clopotul este ca o cupolă translucidă, albicioasă.
Meduzele din genul Mastigias au corpul lat, pot ajunge la lungimea transversală de aproximativ 19 cm. Au clopotul ca o farfurie adâncă și pezintă pe el mulți lobi pliați și guri sau mici orificii mici. Astfel de specii apar la tropice.
Specia Cassiopeia xamachana este o meduză cu diametrul transversal de 30 cm. Are clopotul de forma unui disc, înoată mai mult pe fundul mărilor, dar preferă apele mai calde. Hrana sa constă din algele simbiotice de fotosinteză. Acestea sunt colectate de anumite structuri lamelare, care apar în jurul gurii.
Video – Meduza Cassiopeia xamachana: